logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Michael Jackson a fost ''castrat chimic'' de tatăl lui, afirmă medicul Conrad Murray

Imagine din galeria Agerpres

Controversatul Conrad Murray, ultimul medic al cântăreţului Michael Jackson, a făcut o serie de afirmaţii explozive despre relaţia tensionată pe care megastarul pop o avea cu tatăl lui, Joe Jackson, decedat recent, potrivit unui articol apărut miercuri în presa americană, informează site-ul revistei People.

Conrad Murray, care a fost condamnat pentru omucidere involuntară şi a petrecut doi ani în închisoare pentru că i-a administrat o supradoză de propofol regretatului "rege al muzicii pop" în iunie 2009, a spus că Joe Jackson, decedat la vârsta de 89 de ani pe 27 iunie 2018, a fost "unul dintre cei mai răi taţi din istorie". Înregistrarea în care medicul Conrad Murray face această afirmaţie a fost obţinută de The Blast, un site care publică informaţii despre celebrităţi.

"Cruzimea relatată de Michael, pe care el a suportat-o din partea tatălui lui... Faptul că el a fost castrat chimic pentru a-şi păstra vocea cu tonalitate înaltă este dincolo de cuvinte", a declarat medicul american, în vârstă de 65 de ani.

Contactaţi de revista People, Conrad Murray şi agenţii de presă ai familiei Jackson nu au dat curs solicitării de a face comentarii pe marginea dezvăluirilor făcute de medicul american.

Nu este pentru prima dată când Conrad Murray a declarat că Michael Jackson a fost "castrat chimic".

Fostul medic cardiolog a făcut o afirmaţie similară în cartea lui "This Is It! The Secret Lives of Dr. Conrad Murray and Michael Jackson", publicată în 2016, în care l-a acuzat pe Joe Jackson că l-a obligat pe megastar să facă injecţii cu hormoni la vârsta de 12 ani pentru a-şi trata acneea şi pentru a preveni schimbarea tonului vocii sale.

"Sper că Joe Jackson îşi va găsi izbăvirea în iad", spune medicul Murray în acel videoclip publicat de site-ul The Blast, la doar câteva zile după ce patriarhul familiei Jackson a murit din cauza unui cancer pancreatic, pe 27 iunie.

"Vrem să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul pe care ni l-aţi arătat în această perioadă în care plângem moartea patriarhului familiei noastre. Plângem pierderea unui tată şi celebrăm viaţa unui om care a sacrificat atât de multe lucruri pentru a ne oferi nouă viaţa şi succesul pe care le avem astăzi. Vă mulţumim pentru că ne respectaţi intimitatea în această perioadă de doliu", a transmis familia Jackson într-un comunicat oficial, după decesul lui Joe Jackson.

În octombrie 2013, Conrad Murray a fost eliberat din închisoare după ce a ispăşit doi ani din condamnarea de patru ani în spatele gratiilor, pe care o primise în 2011. Licenţa sa de medic a fost de asemenea suprimată în trei state americane.

Cu mulţi ani în urmă, Michael Jackson a vorbit cu candoare despre relaţia sa tensionată cu Joe Jackson, atât într-un documentar realizat în 2003 de Martin Bashir, "Living with Michael Jackson", cât şi într-o conversaţie emoţională pe care a avut-o cu rabinul Shmuley Boteach - care apoi publicată în cartea "The Michael Jackson Tapes: A Tragic Icon Reveals His Soul in Intimate Conversation", apărută în 2009.

Întrebat de Bashir cât de des a fost lovit de tatăl lui, Michael Jackson a răspuns astfel: "De prea multe ori".

"(Mă bătea) nu doar cu o curea - ci şi cu cabluri de alimentare, cu orice găsea prin preajmă", a relatat starul pop, detaliind "ura puternică" pe care o resimţea faţă de tatăl lui după acele bătăi. "Te arunca de perete cât de tare putea. Îşi pierdea cumpătul... Dar eu eram iute, nu mă prindea în jumătate din cazuri. Dar atunci când mă prindea? Era rău. Era cu adevărat rău", a adăugat artistul pop.

Michael Jackson i-a mai spus rabinului Boteach că Joe "devenea foarte violent din punct de vedere fizic" în timpul copilăriei sale. "Te arunca în toate părţile şi te lovea cât putea de tare. Ajungeam să mă întreb: 'Dumnezeule, de ce? Unde e iubirea? Unde e sentimentul de paternitate?'".

Prince Michael şi Paris, doi dintre copiii lui Michael Jackson, au alcătuit însă un portret diferit al patriarhului familiei Jackson după moartea acestuia, împărtăşind publicului american amintirile lor despre "un bunic iubitor şi implicat în creşterea nepoţilor".

"Acest om este şi va fi mereu un exemplu de voinţă pură şi devotament. Nu a ales calea cea mai uşoară, ci a ales calea care era cea mai bună pentru familia lui", a scris Prince Michael, în vârstă de 21 de ani, într-un mesaj online însoţit de o fotografie de familie.

Sora lui, Paris, în vârstă de 20 de ani, a adăugat: "Voi preţui fiecare moment petrecut alături de tine până în ziua morţii mele, în special ultimele momente împreună... când am citat din sfaturile pe care mi le-ai dat când eram mică şi când am văzut că ochii tăi se luminau de bucurie, când îţi împărtăşeam povestirile pe care tatăl meu obişnuia să mi le spună despre tine, când am spus o glumă şi te-am auzit râzând pentru ultima oară...Inima mea e bucuroasă pentru că ea ştie că noi ne-am despărţit în acel fel". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 172

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 29-08-2026 16:17

Sarah Ferguson urmează să revină în Regatul Unit (presă)

Sarah Ferguson ar urma să revină în Regatul Unit după ce a locuit pentru o perioadă în străinătate, în urma scandalului legat de prietenia ei și a fostului său soț, Andrew Mountbatten-Windsor, cu Jeffrey Epstein, pedofilul american condamnat la închisoare, informează sâmbătă DPA. Fosta cumnată a regelui Charles al

Zig Zag 29-08-2026 14:18

Myanmar, o țară sfâșiată de război, se unește în jurul ''soțiilor spiritelor''

În centrul Myanmarului, o țară sfâșiată de un război civil, ''soțiile spiritelor'' se reunesc din nou, în pofida tuturor greutăților, pentru a-i întruchipa pe zeii lor ancestrali, în cadrul unei sărbători animiste în care persoanele LGBT+ ocupă un loc central, informează AFP. Ele beau, dansea

Zig Zag 29-08-2026 12:14

Aeroportul din Nashville ar putea fi redenumit în onoarea cântăreței Dolly Parton

Aeroportul Internațional din Nashville ar putea primi numele legendei muzicii country Dolly Parton, potrivit unei propuneri anunțate vineri de guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, și de conducerea aeroportului după decesul celebrei artiste americane, care a murit pe 25 august la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Inițiativa de re

Zig Zag 28-08-2026 21:14

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință față de Constituția norvegiană marțea viitoare, la câteva zile după decesul tatălui său, regele Harald al V-lea, care a încetat din viață vin

Zig Zag 28-08-2026 15:51

Céline Dion a sosit la Paris, cu două săptămâni înaintea concertelor sale din Franța

Cântăreața canadiană Céline Dion a aterizat vineri pe Aeroportul din Bourget, în apropiere de Paris, cu aproximativ două săptămâni înainte de startul seriei sale de concerte pe care urmează să le susțină în Franța și care au stârnit entuziasmul fanilor din lumea întreagă, a dezvăluit o sursă aeroportuară pentru AFP.

Zig Zag 27-08-2026 17:49

Sandra Bullock și Nicole Kidman joacă din nou împreună în filmul 'Practical Magic 2'

Sandra Bullock și Nicole Kidman se reunesc pe marile ecrane și vor interpreta din nou rolurile unor surori, vrăjitoarele Sally și Gillian Owens, în lungmetrajul 'Practical Magic 2', o continuare care va intra în cinematografe în luna septembrie, la aproape trei decenii după filmul original, informează Reuters. Filmul 'Practical Ma

Zig Zag 27-08-2026 14:43

Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol

Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei, potrivit primăriei din Villena, transmite AFP. 'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până

Zig Zag 27-08-2026 09:49

Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare

Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.

Zig Zag 26-08-2026 19:17

VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei

Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I

Zig Zag 26-08-2026 18:37

FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate

Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de

Zig Zag 26-08-2026 16:43

Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton

Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca

Zig Zag 26-08-2026 16:24

Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit

Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor

Zig Zag 26-08-2026 03:36

SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)

Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C

Zig Zag 25-08-2026 22:20

BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country

Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș

Zig Zag 25-08-2026 21:15

Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani

Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de