Lătrături şi hămăituri perturbă uneori liniştea care domneşte în Cernobîl. În zona iradiată de cel mai grav accident nuclear din istorie, câinii vagabonzi se pregătesc pentru o nouă viaţă în Statele Unite, relatează AFP.

În urmă cu 30 de ani, imobilul din care se aud sunetele făcute de câini era folosit ca "centru de dezinfectare" pentru angajaţii centralei nucleare, care îşi schimbau hainele la sfârşitul programului de muncă şi erau supuşi unui tratament sanitar.

Astăzi, clădirea a devenit adăpost pentru câinii vagabonzi care trăiesc în zona de excludere ce înconjoară centrala atomoelectrică din Cernobîl pe o rază de 30 de kilometri, aproape complet nelocuită după accidentul petrecut în 1986.

Un proiect de adoptare a acelor animale a fost demarat de fundaţia americană Clean Futures Fund (CFF). Lucas Hixson, cofondatorul CCF, venit pentru prima dată la Cernobîl în 2013 în calitate de specialist în radiaţie, a fost surprins de numărul mare al câinilor din zonă şi a sfârşit prin a adopta unul dintre patrupede în 2017.

Numele câinelui său este Dva ("Doi", în limba ucraineană - n.r.), referinţă la faptul că este al doilea câine adoptat din Cernobîl. Voluntarii de la CFF speră că alte 200 de animale vor avea parte de un destin similar pe parcursul următorilor doi ani.

Al patrulea reactor al centralei de la Cernobîl, aflată la aproximativ 100 de kilometri nord faţă de Kiev, a explodat în aprilie 1986. Accidentul nuclear a contaminat, potrivit unor estimări, până la trei sferturi din Europa, mai ales Ucraina, Rusia şi Belarus, pe atunci republice sovietice.

Autorităţile au fost nevoite să evacueze sute de mii de persoane care trăiau pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, într-un teritoriu vast, în care locuirea permanentă este în continuare interzisă.

Decontaminare

Însă această interdicţie a fost "bravată" de aproximativ 1.000 de câini, potrivit estimărilor CFF.

Ei sunt urmaşii animalelor domestice abandonate de proprietarii lor atunci când au părăsit în fugă regiunea, după catastrofa de la Cernobîl.

Acum, patrupedele trăiesc alături de miile de muncitori care au fost angajaţi pentru a se ocupa cu întreţinerea centralei, închisă oficial în 2000, şi cu diverse lucrări din zona de excludere.

"Unul dintre primele lucruri pe care le remarci când vizitezi centrala sunt tocmai aceşti câini. Câinii nu pot să citească panourile care avertizează în legătură cu pericolul radiaţiei. Ei se deplasează acolo unde doresc", a explicat Lucas Hixson.

Unul dintre animale a reuşit în acest an să urce până în vârful sarcofagului din oţel ce înconjoară rămăşiţele reactorului nuclear, aflat la o înălţime de 100 de metri. Trei muncitori au fost nevoiţi să escaladeze acea structură pentru a salva animalul.

Fundaţia CFF a căutat familii americane dispuse să adopte 200 de câini în vârstă de cel mult un an. Reprezentanţii ei au primit 300 de răspunsuri într-un interval de timp foarte scurt. Candidaţii care vor să adopte un câine trebuie să completeze un formular online, apoi să treacă o serie de interviuri şi o inspecţie la domiciliu realizată de reprezentanţii CFF din Statele Unite.

Cât despre câinii adulţi, pentru care o strămutare ar fi mult prea stresantă, specialiştii de la CFF prevăd sterilizarea lor şi îngrijirea a 600 dintre ei în următorii doi ani.

În prezent, 15 căţei sunt internaţi într-un spital din Cernobîl pentru a fi supuşi unor examene medicale şi pentru ca experţii să verifice gradul lor de radioactivitate. Dacă acesta va fi prea mare - fapt ce nu a fost niciodată înregistrat în cazul căţeilor -, o procedură de decontaminare este prevăzută: voluntarii spală animalul, îl tratează cu dezinfectante speciale şi, la nevoie, îi rad blana.

"Când câinele termină acest tratament, este la fel de curat ca oricare altul", a asigurat Lucas Hixson.

Radiaţii, ierni grele şi lupi

Căţeii vor fi apoi transferaţi la un refugiu din Slavutici, un mic oraş aflat la 50 de kilometri de centrală, pentru a fi îngrijiţi între patru şi şase săptămâni, înainte de a pleca spre Statele Unite.

"Acesta este aproape un cetăţean american", a glumit Natalia Melniciuc, dresor de câini în acel refugiu, arătând spre un căţel alb cu pete negre care aşteaptă eliberarea documentelor oficiale pentru a pleca la Chicago.

În interiorul refugiului, animalele beneficiază de masaj şi servicii de toaletare. "Sunt, probabil, cei mai răsfăţaţi câini din Ucraina", a adăugat, zâmbind, Lucas Hixson.

Câinii vagabonzi, care pot fi întâlniţi peste tot în Cernobîl - de la posturile de control până la cazărmile pompierilor -, par să se fi obişnuit cu viaţa în sălbăticie, însă realitatea lor zilnică este plină de pericole, spune Nadia Apolonova, reprezentantă a CFF în Ucraina.

Potrivit spuselor sale, speranţa de viaţă a acestor câini nu depăşeşte pragul de cinci ani.

În plus faţă de radiaţii, al căror impact rămâne dificil de evaluat, câinii din Cernobîl suferă din cauza iernilor dure, a bolilor şi a lupilor care traversează zona de excludere, devenită o uriaşă rezervaţie biologică.

Aceşti prădători sunt responsabili pentru o treime din totalul deceselor înregistrate în rândul câinilor din Cernobîl în ultimii cinci ani, a subliniat Nadia Apolonova.

În pofida radioactivităţii din zonă, câinii din Cernobîl nu au nimic din creaturile diforme pe care unii oameni ar putea să şi le imagineze. "Sunt cei mai cuminţi şi mai inteligenţi câini pe care i-am văzut vreodată", a adăugat, zâmbind, Lucas Hixson.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: Clean Futures Fund / Facebook