Val de sinucideri: Prevenţia, prima armă ce ar trebui folosită contra unei crize sanitare mondiale (OMS)
Decesele recente ale stilistei americane Kate Spade şi maestrului bucătar Anthony Bourdain reamintesc caracterul urgent al luptei împotriva sinuciderii, una dintre primele cauze de mortalitate pe plan mondial, prin stimularea eforturilor de prevenţie, au declarat reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citaţi de AFP.
În contextul în care decesele celebrităţilor aduc sub luminile reflectoarelor sinuciderile din ţările bogate, OMS a subliniat faptul că peste trei sferturi din cazurile de suicid se produc în ţările în dezvoltare.
Aproape 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an pe plan mondial, iar suicidul reprezintă a doua cauză de deces în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 ani, potrivit OMS.
În Statele Unite, 45.000 de persoane s-au sinucis în 2016, marcând o creştere îngrijorătoare - de 30% - în raport cu anul 1999.
"E dificil de explicat, poate parţial din cauza epidemiei de opiacee" sau a crizei financiare din 2008, care s-a tradus prin concedieri ce au afectat milioane de persoane, a explicat pentru AFP David Brent, profesor de psihiatrie la facultatea de medicină din cadrul Universităţii Pittsburgh.
Aceşti factori "poate au avut un impact mai puternic în Statele Unite, întrucât noi nu avem aici un sistem de protecţie socială şi de sănătate la fel de avansat ca în Europa", a adăugat profesorul american.
Factori multipli
"Prevalenţa sinuciderilor a fluctuat în timp, a crescut adeseori în timpul perioadelor marcate de dificultăţi sociale" precum Marea Criză din 1929, a remarcat psihiatrul Richard Friedman într-un editorial publicat în The New York Times.
"Adevărata întrebare vizează motivul pentru care noi nu am făcut mai mult în acest sens", întrucât rata actuală a sinuciderilor din Statele Unite este echivalentă cu cea din urmă cu un secol, a continuat Richard Friedman. El a îndemnat comunitatea internaţională "să declare război sinuciderilor, aşa cum am procedat în cazul crizelor sanitare asociate cu HIV şi cu bolile cardiovasculare", prin alocarea fondurilor necesare spitalelor şi programelor de cercetare.
Ţările afectate de războaie, precum Sri Lanka, sunt cele mai afectate, în timp ce Coreea de Sud şi Japonia se află în fruntea clasamentului ţărilor industrializate afectate de flagelul sinuciderilor.
"Războiul, dezastrele naturale, violenţele şi abuzurile sexuale (...) sunt factori asociaţi pe scară largă cu comportamentul suicidar", avertizează OMS.
În Franţa, rata sinuciderilor a scăzut cu 26% în 15 ani (la 10.000 pe an), însă rămâne una dintre cele mai ridicate din Europa.
Cele mai multe dintre persoanele sinucigaşe sunt afectate "de cel puţin o tulburare mintală" netratabilă, precum depresia, anxietatea şi dependenţa. Însă alţi factori, precum izolarea, pierderea locului de muncă, a unei persoane apropiate şi despărţirile amoroase, pot să determine o persoană să se sinucidă, potrivit autorităţilor sanitare americane.
Fenomenul afectează toate păturile societăţii, toate categoriile de vârstă. Persoanele tinere, mai uşor de influenţat, sunt cele mai vulnerabile în faţa riscului de "sinucidere prin imitare", aceste cazuri fiind frecvente în special în urma sinuciderilor unor celebrităţi.
Anumite profesii sunt deosebit de vizate - militari, agricultori - ca şi minorităţi etnice sau sexuale care sunt supuse unor discriminări: populaţiile aborigene sau indigene, migranţi şi refugiaţi, homosexuali, transsexuali.
Cursuri de formare şi monitorizare
Sinuciderea reprezintă adeseori un şoc pentru persoanele apropiate din anturajul victimelor, care nu se aşteaptă la un astfel de gest din partea lor, pentru că sinucigaşii îşi ascund adeseori intenţiile - pentru a nu fi descurajaţi, dar şi din ruşine.
Maestrul bucătar Anthony Bourdain "aparţinea generaţiei 'bărbatului puternic, care nu cere ajutor'", a declarat actriţa Rose McGowan, bună prietenă cu Asia Argento, iubita celebrului chef şi prezentator TV american. "Ştiu că înainte de a muri, Anthony a cerut ajutor, dar nu a respectat sfaturile medicului", a adăugat ea.
Internarea medicală dă rezultate, asociată cu psihoterapii, asigură experţii. Formarea profesională a personalului medical şi a serviciilor de urgenţă cu rol de depistare a acestui tip de comportament, urmate de monitorizarea pe termen lung, sunt determinante, întrucât persoanele care au deja la activ o tentativă de sinucidere prezintă riscuri sporite de recidivă.
"Mama mea este persoana care m-a salvat de cele mai multe ori şi care m-a ajutat să văd lumina de la capătul tunelului", a declarat Ben, fost militar american, care avea gânduri sinucigaşe după ce a fost demobilizat în urmă cu nouă ani.
El spune că a fost monitorizat cu mare atenţie de un angajat social din cadrul Ministerului pentru foşti militari combatanţi şi că a lucrat foarte mult asupra propriei persoane, atât din punct de vedere psihologic, cât şi spiritual.
OMS insistă şi asupra importanţei pe care o are reducerea disponibilităţii pe piaţă a substanţelor letale şi a armelor de foc. Autorităţile sanitare americane au constatat că sinuciderile cresc foarte mult în regiunile în care posesia de arme de foc înregistrează frecvenţe ridicate. În Statele Unite, 22.000 de persoane utilizează arme de foc, în fiecare an, pentru a se sinucide.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.














