Scandalul Weinstein în cinci date-cheie
Scandalul Harvey Weinstein a izbucnit pe 5 octombrie 2017, odată cu apariţia în cotidianul The New York Times a unei prime serii de dezvăluiri ale unor actriţe, care au afirmat că au fost hărţuite de renumitul producător hollywoodian, informează AFP.
Aproximativ 100 de actriţe, inclusiv Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow şi Rose McGowan, dar şi foste colaboratoare ale lui Weinstein, l-au acuzat pe acesta de hărţuire, agresiune sexuală şi chiar viol. Faptele prezumtive datează adeseori din urmă cu 10 - 20 de ani, devenind între timp prescrise şi fiind dificil de probat.
Începând din noiembrie 2017, numeroase plângeri penale au fost depuse împotriva producătorului şi a companiei sale de producţie, The Weinstein Company, acuzată că a facilitat comportamentul lui de prădător sexual, însă punerea oficială sub acuzare a lui Harvey Weinstein, vineri, pentru un viol din 2013 şi o felaţie forţată din 2004, reprezintă prima măsură judiciară luată împotriva influentului producător de film.
5 octombrie: scandalul izbucneşte
The New York Times a publicat o anchetă ce include numeroase acuzaţii referitoare la hărţuiri sexuale comise de Harvey Weinstein timp de aproape trei decenii.
Cotidianul american a dezvăluit, de asemenea, că acesta a încheiat acorduri ce prevedeau plata unor despăgubiri cu cel puţin opt femei, pentru ca acestea să păstreze tăcerea în legătură cu abuzurile la care au fost supuse.
Harvey Weinstein a reacţionat în urma acelui val de dezvăluiri, prezentând "scuze sincere" şi anunţând că a decis să îşi ia un concediu. Avocatul lui a precizat că producătorul "a negat multe dintre acele acuzaţii".
Consiliul de administraţie al companiei de producţie cinematografică, pe care o deţine alături de fratele lui, Bob Weinstein, a anunţat trei zile mai târziu că l-a concediat pe Harvey Weinstein.
10 octombrie: primele acuzaţii de viol
Actriţa italiană Asia Argento a declarat pentru revista The New Yorker că Harvey Weinstein a violat-o în 1997, iar alte două femei l-au acuzat de agresiune sexuală.
Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie, Rosanna Arquette şi Emma de Caunes au dezvăluit că au fost supuse unor acte de hărţuire sexuală din partea producătorului de film.
"Toate acuzaţiile de raporturi sexuale neconsimţite au fost respinse de domnul Weinstein", a declarat Sallie Hofmeister, agentul de presă al producătorului american.
Patru zile mai târziu, Harvey Weinstein a fost exclus din Academia de film americană, instituţia care decernează premiile Oscar. A fost doar pentru a doua oară în istoria de 90 de ani a instituţiei americane când aceasta a votat în favoarea unei astfel de sancţiuni.
În zilele următoare, acuzaţiile de hărţuire şi agresiune sexuală s-au înmulţit la adresa producătorului, dar şi contra altor celebrităţi de la Hollywood, din televiziune şi din modă, mai ales cu ajutorul hashtag-ului #MeToo.
3 noiembrie: un "dosar adevărat" la New York
Anchete penale sunt evocate de poliţiile din Londra, New York şi Los Angeles încă din 12 octombrie. Pe 20 octombrie, Poliţia din Los Angeles confirmă că anchetează un presupus viol al unei actriţe într-un hotel din metropola americană, în februarie 2013 - o dată suficient de recentă pentru a nu risca prescrierea faptelor.
Pe 3 noiembrie, când numărul victimelor prezumtive a ajuns la 100, Poliţia din New York a anunţat că deţine un "dosar adevărat" graţie actriţei Paz de la Huerta, care afirmă că a fost violată de două ori, în 2010, de Harvey Weinstein.
Câteva zile mai târziu, The New Yorker dezvăluie că Harvey Weinstein plătea anumite persoane, inclusiv foşti spioni aflaţi în trecut în serviciul de informaţii israelian (Mosad), pentru a le face să tacă sau pentru a le compromite pe acuzatoarele sale. Harvey Weinstein l-a angajat pe unul dintre cei mai buni avocaţi din New York, Benjamin Brafman.
19 martie: presiunea creşte pentru punerea sub acuzare
Mişcarea Time's Up, născută în siajul #MeToo pentru apărarea victimelor unor acte de hărţuire şi agresiune sexuală la locul de muncă, a cerut o anchetă despre absenţa punerii sub acuzare a producătorului, acuzându-l pe procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, că este prea lent în activitatea sa profesională.
Câteva ore mai târziu, procurorul statului New York, Eric Schneiderman, a anunţat demararea unei cercetări judiciare "juste, complete şi independente" care va analiza ancheta din Manhattan. Eric Schneiderman a trebuit de atunci să demisioneze, fiind el însuşi acuzat de mai multe femei de violenţă sexuală.
25 mai: punerea sub acuzare pentru viol şi agresiune sexuală
Mai multe companii mass-media americane, citând surse anonime, au anunţat pe 24 mai că producătorul hollywoodian urma să se predea autorităţilor din New York în ziua următoare, în vederea unei probabile puneri sub acuzare.
După o scurtă audiere la tribunal, Harvey Weinstein a fost într-adevăr pus oficial sub acuzare, vineri, pentru un viol comis la New York în 2013, asupra unei femei a cărei identitate nu a fost dezvăluită, şi pentru o felaţie forţată comisă tot la New York, în 2004, care corespunde dezvăluirilor publice făcute de Lucia Evans, pe atunci o actriţă aspirantă. Următoarea audiere în această procedură judiciară a fost fixată pe 30 iulie. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.














