Pornografie patriotică: Stormy Daniels se află într-un turneu intitulat 'Make America Horny Again'
Actriţa din filme pentru adulţi Stormy Daniels se află în centrul unui scandal care ar putea duce la răsturnarea preşedintelui american Donald Trump. În pofida faptului că i-a intentat două procese liderului de la Casa Albă, vedeta de filme porno de 39 de ani din Baton Rouge nu renunţă la jobul ei cotidian. Este vorba despre un tur naţional al cluburilor de striptease intitulat "Make America Horny Again", relatează vineri DPA într-un amplu reportaj.
Ea urcă pe scenă cu o bustieră în roşu, alb şi albastru şi o pelerină roşie - dar în curând renunţă la tot în afară de o pereche de chiloţi tanga albaştri. Ea este Stormy Daniels, vedetă a filmelor pentru adulţi şi femeia care se află în centrul unui scandal care ar putea duce la răsturnarea preşedintelui SUA.
Stormy s-a îmbrăcat mult mai decent în recentele sale apariţii publice alături de avocatul ei pentru a anunţa cele două procese intentate lui Donald Trump, care neagă că a avut o relaţie extraconjugală cu ea în 2006 şi că ar fi plătit-o pentru a trece totul sub tăcere.
Ea a înregistrat un vârf al interesului naţional când peste 22 de milioane de oameni au urmărit interviul pe care l-a acordat în cadrul emisiunii de la CBS "60 minutes".
Fanii ei care au ţinut să o vadă în carne şi oase au plătit 20 de dolari la un club de striptease din Long Island, unde a avut un număr vedetă în cadrul turneului ei " America Horny Again".
Stormy Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, a jucat în peste 150 de filme, dintre care majoritatea sunt pornografice.
Femeia de 39 de ani din Baton Rouge, Louisiana, are o viaţă confortabilă de familie în Texas, unde trăieşte într-o suburbie a oraşului Dallas alături de cel de al treilea soţ şi de copilul ei.
În timpul ei liber Stormy Daniels este pasionată de echitaţie, un hobby pe care îl are din copilărie.
Cei care îşi aduc aminte de ea din anii adolescenţei spun că a fost mereu ambiţioasă şi competitivă şi că alegerea citatului ei favorit din albumul de absolvire a liceului ilustrează acest lucru.
"Ne vom înţelege foarte bine, imediat ce înţelegi că eu sunt regina", este acest citat, potrivit New York Times.
Stormy a lucrat în mai multe cluburi de striptease dintr-o reţea din Louisiana până când a devenit protagonista unui număr vedetă şi este implicată de peste 20 de ani în realizarea de filme porno, în calitate de scenaristă, regizoare şi actriţă.
Ea era una dintre actriţele cele mai populare din industria pornografică când l-a cunoscut pe Trump, dar nu a fost singura dată când pornografia şi politica s-au întâlnit în cazul ei.
În 2009 ea a vizat un loc în Senat pentru Louisiana şi plănuia să candideze sub sloganul "screwing people honestly", împotriva unui candidat implicat într-un scandal de prostituţie.
În cele din urmă campania ei electorală nu a mai avut loc, în parte din cauza unei acuzaţii de violenţă domestică potrivit căreia şi-ar fi lovit soţul de atunci, la care între timp acesta a renunţat.
"Îmi iau ţara şi guvernul foarte în serios", a declarat la momentul respectiv Stormy Daniels pentru un post de televiziune din New Orleans.
Ea are însă şi un simţ al umorului sănătos şi nu ezită să facă glume pe seama ei. Vedeta porno le răspunde trolilor pe Twitter cu remarci isteţe şi recent a apărut la emisiunea Saturday Night Live într-un sketch de comedie în care îşi joacă propriul rol, discutând la telefon cu un Donald Trump interpretat de Alec Baldwin.
Jobul ei de noapte într-un club aflat la o oră de Manhattan este foarte departe de bula politică însă, iar posterele care fac reclamă la spectacolul ei din Gossip Club din Long Island le cere spectatorilor "să lase politica acasă".
"Este o femeie de afaceri şi profită de moment. Asta este America, de ce nu? Dacă poate să o facă, Dumnezeu să o binecuvânteze", a declarat Paul Matthews, în vârstă de 50 de ani.
"Nu am crezut niciodată că voi avea o vedetă porno favorită", a declarat Stacey, o mamă care vine de la o şedinţă cu părinţii.
"Sunt de partea oricui poate să-l dea jos pe Trump, nu-mi pasă cine este. Sper să-l dea jos şi să fie bine pentru ea la sfârşit", a adăugat Stacey.
Când începe numărul vedetă al serii, discuţia despre Trump se termină.
Deşi nu este atât de agilă ca dansatoarele care au precedat-o, Stormy câştigă mulţimea cu carisma ei şi cu simţul spectacolului.
În linie cu tema turului ei, numărul oferit este un kitsch patriotic pur, de la costumaţia ei în roşu, alb şi albastru şi până la cântecele alese, începând cu melodia pe care apare pe scenă, "American Woman", a lui The Guess Who.
Femeia despre care mulţi spun că l-ar putea da jos pe preşedintele SUA le-a făcut cu mâna unor femei dintr-un grup gălăgios şi le-a trimis bezele bărbaţilor şi nu a uitat să mulţumească pentru fiecare bancnotă aruncată pe scenă, mai scrie DPA.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane
Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva














