Michelangelo era stângaci dar folosea mâna dreaptă din cauza prejudecăţilor epocii (expert)
Artistul renascentist Michelangelo era "stângaci" din naştere, dar şi-a exersat încă de tânăr mâna dreaptă pentru a picta şi a evita astfel prejudecăţile epocii, însă folosea mâna stângă pentru activităţi mai grele precum sculptura, potrivit chirurgului italian Davide Lazzeri, citat de EFE.
Medicul italian, care în timpul său liber studiază particularităţile fizice ale geniilor artei, a făcut aceste precizări într-un articol publicat de revista americană 'Clinical Anatomy' în care compară fragmente ale operei sale cu aspecte cunoscute ale vieţii artistului.
Lazzeri notează că scopul acestui studiu este de a clarifica ce mână folosea Michelangelo la lucrările sale şi de a tranşa astfel dezbaterea între cei care cred că era stângaci şi cei care susţin că era dreptaci.
Teoria sa ar confirma ceea ce a constatat unul dintre ucenicii maestrului, Raffaello da Montelupo, care susţinea că Michelangelo era stângaci din naştere şi folosea această mâna pentru activităţile care necesitau forţă şi că s-a antrenat să poată picta şi desena cu mâna dreaptă.
Acest lucru, spune medicul, s-ar confirma prin artrita degenerativă care l-a afectat pe Michelangelo, mai ales la mâna stângă pe care o folosea pentru a cizela şi a sculpta.
Un alt element "sugestiv" este faptul că în tinereţe, în jurul anului 1492, el a sculptat un crucifix pentru mănăstirea Santo Spirito din Florenţa a cărei inscripţie este realizată de la dreapta la stânga, deoarece era "probabil" mai stăpân pe stânga.
Totuşi, deşi era stângaci el a folosit mâna dreaptă pentru a picta cum relevă unele autoportrete.
Lazzeri conchide că, deşi artistul era stângaci, el folosea mâna dreaptă pentru a evita prejudecăţile care în cultura epocii îi asocia pe stângaci cu aspecte negative ale personalităţii.
"O gândire destul de răspândită la vremea aceea, mai ales că Michelangelo a lucrat constant pentru cler", a subliniat medicul italian. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Wim Wenders retrage o scenă dintr-un film în care Nastassja Kinski, pe atunci adolescentă, apărea topless
O scenă din filmul 'Falsche Bewegung' ('1975), de Wim Wenders, în care Nastassja Kinski apărea topless la vârsta de 13 ani, va fi suprimată din acea peliculă în urma unui acord între actriță și regizor, informează AFP. Într-o declarație comună publicată joi pe site-ul Fundației Wim Wenders, cineastul g
Papa Leon s-a întâlnit cu Patti Smith, o legendă a muzicii rock, la Vatican
Papa Leon al XIV-lea a primit-o la Vatican pe cântăreața și scriitoarea americană Patti Smith, a anunțat vineri biroul de presă al Sfântului Scaun, informează DPA. Întâlnirea din Palatul Apostolic i-a adus împreună pe doi nativi din Chicago: liderul Bisericii Catolice și 'nașa muzicii punk' s-au născut în ace
Netflix, acționat în judecată după dispariția copiei unui film cu Nicolas Cage din sediul său
Un producător de filme dă în judecată Netflix și cere despăgubiri de 105 milioane de dolari după ce o copie a filmului său cu Nicolas Cage nedistribuit ar fi fost furată din studiourile platformei de streaming de la Hollywood, informează Reuters. Avocații producătorului Simon Afram au afirmat, în documentele înaintate miercuri unui tribunal d
Mii de oameni susțin salvarea unei foste fabrici sovietice transformate în simbol industrial al Moscovei
O campanie pentru protejarea unei clădiri industriale sovietice emblematice din Moscova, amenințată de proiecte imobiliare, a adunat mii de susținători, într-un rar exemplu de mobilizare civică în Rusia, relatează Reuters vineri. Fabrica Elektrozavod, cu zidărie în stil neogotic, creneluri și mozaicuri colorate, domină de peste un secol carti
Ben Affleck a câștigat marele premiu al emisiunii-concurs 'Vrei să fii milionar?'
Ben Affleck a câștigat marele premiu - în valoare de 1 milion de dolari - al emisiunii-concurs 'Vrei să fii milionar?', informează joi DPA. Starul hollywoodian, în vârstă de 53 de ani, a concurat în versiunea americană a acestui concurs televizat alături de Jamie Ding, un campion al altei emisiuni TV celebre, 'Jeopardy
Jared Leto neagă acuzațiile de agresiune sexuală după un reportaj difuzat de BBC
Actorul american Jared Leto, câștigător al premiului Oscar, a negat miercuri acuzațiile de comportament sexual inadecvat formulate de patru femei, care au declarat pentru BBC că starul de la Hollywood le-a agresat în perioada în care ele erau adolescente, informează Reuters. 'Nu am agresat sexual pe nimeni niciodată în viața mea. Ac
Trupa K-pop BTS boicotează Grammy Awards 2027 după introducerea unei noi categorii
Trupa K-pop sud-coreeană BTS a anunțat miercuri că nu își va înscrie muzica în cursa pentru Grammy Awards 2027 din cauza introducerii de către organizatori a unei noi categorii dedicate muzicii pop asiatice, informează AFP. Trupa a afirmat că muzica nu trebuie judecată în funcție de limbă și de originea geografică.
Tatăl cântăreței Amy Winehouse va trebui să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline
Tatăl cântăreței Amy Winehouse a fost condamnat miercuri de justiția britanică la plata unei despăgubiri de 950.000 de lire sterline (aproximativ 1,1 milioane de euro) către două prietene ale fiicei sale după ce a pierdut procesul pe care îl intentase acestora pentru vânzarea unor articole vestimentare ale artistei, informează AFP.
SUA: Un bar care promitea bere gratis în ziua morții lui Trump își pierde licența
Un bar din statul american Wisconsin care a promis că va oferi bere gratis clienților săi în ziua în care președintele american Donald Trump va muri își va pierde licența pentru băuturi alcoolice, a relatat marți Fox News Digital, informează EFE. Departamentul de Venituri din Wisconsin a informat Minocqua Brewing Company, care are două localu
Patrick Bruel, vizat de două noi plângeri pentru viol și agresiune sexuală
Două noi plângeri au fost depuse împotriva cântărețului și actorului francez Patrick Bruel, vizat deja de o anchetă pentru viol și agresiuni sexuale, a indicat marți avocata reclamantelor, confirmând astfel o informație apărută pe site-ul Mediapart, informează AFP. Aceste plângeri, pentru agresiune și viol, au fos
Gunther von Hagens, anatomistul german care expunea cadavre ''plastinate'', a decedat la 81 de ani
Anatomistul german Gunther von Hagens, care a cunoscut succesul la nivel mondial, dar a stârnit și controverse cu expozițiile de cadavre umane și de animale, a decedat la vârsta de 81 de ani, a anunțat luni echipa acestuia, care a mai precizat că omul de știință va fi la rândul lui ''plastinat'', tehnică de conservare inventată chiar de el,
BTA/Eroul Spaniei la Cupa Mondială FIFA, Ferran Torres, a adoptat un câine salvat dintr-un adăpost din Bulgaria
Fotbalistul spaniol Ferran Torres, autorul golului care a adus duminică victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale FIFA, a adoptat pe Milo, un câine salvat de adăpostul Street Hearts BG din satul Glușka, situat în apropiere de Drianovo, în nordul Bulgariei Centrale, a declarat luni pentru BTA fondatoarea și directoarea organizației, Ema Smith.
Roma / Program de vizitare nocturn la Panteon și Colosseum în luna august
Panteonul și Colosseumul vor avea în luna august un program de vizitare prelungit până la ora locală 23:00 (21:00 GMT) în cazul primului și până la ora locală 23:30 pentru cel de-al doilea, a anunțat sâmbătă Ministerul Italian al Turismului, potrivit AFP. Panteonul va avea acest orar în fiecare zi cu excepția zilelor de joi,
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A













