A murit Alfie, băieţelul britanic al cărui drept la viaţă a fost respins de toate instanţele britanice şi de CEDO
A murit Alfie Evans, micuţul britanic în vârstă de 23 de luni pe care instanţele juridice britanice şi europene l-au condamnat la moarte prin deconectarea de la aparatele care îl menţineau în viaţă, după lungi lupte juridice pierdute una după alta de părinţi şi ignorând chiar şi un apel lansat în favoarea lui Alfie de papa Francisc, transmite AFP.
"Băieţelului nostru i-au crescut aripile în această noapte, la ora 02:30. Suntem cu inimile sfâşiate. Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut", a scris pe Facebook mama lui Alfie. "Gladiatorul meu a depus scutul (...) Te iubesc băiatul meu", a adăugat şi tatăl lui Alfie, Tom Evans.
Alfie Evans a fost spitalizat din luna decembrie 2016. El suferea de o boală neurologică degenerativă rară, care nu a fost definitiv diagnosticată de medici, şi era ţinut în viaţa cu ajutorul aparatelor.
Justiţia britanică a respins miercuri un ultim recurs iniţiat de părinţii copilului, Kate James şi Tom Evans care, susţinuţi de papa Francisc şi de guvernul italian solicitau aprobarea continuării menţinerii în viaţă a lui Alfie şi căutarea unui tratament în Italia, unde un spital de copii a propus preluarea pacientului.
Această decizie a pus capăt luptei judiciare pentru viaţa lui Alfie în care părinţii micuţului s-au confruntat cu echipa medicală a spitalului pediatric Alder Hey din Liverpool, nord-vestul Angliei, unde Alfie era spitalizat.
Conform reprezentanţilor spitalului, copilul, născut la 9 mai 2016, era afectat de o patologie neurodegenerativă rară, pentru care nu există tratament. Medicii de la acest spital au decis că este în interesul copilului să nu fie continuată îngrijirea şi să fie decuplat de la aparate!
Înalta Curte, Curtea de Apel şi Curtea Supremă britanică au dat hotărâri doar în favoarea echipei medicale, iar părinţii şi-au pierdut dreptul de custodie în favoarea statului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a respins, de asemenea, pledoaria părinţilor pentru viaţa copilului lor.
Luni seară, medicii l-au decuplat pe Alfie de la aparate. Însă, cumva, băieţelul a dorit să trăiască şi respira fără aparate, iar conform tatălui său, starea sa era "semnificativ mai bună" decât evaluarea medicală.
Din nou, părinţii au solicitat justiţiei revocarea hotărârilor anterioare şi salvarea micuţului. Şi apelul lor a fost din nou respins, marţi, de Înalta Curte din Manchester, care a decis că dosarul lui Alfie a ajuns la "ultimul capitol".
Chiar şi aşa, tinerii părinţi ai lui Alfie, în vârstă de 20 şi 21 de ani, nu au renunţat la luptă. Ei au făcut un nou apel, de această dată la Înalta Curte de la Londra, care şi ea s-a grăbit să reconfirme miercuri deciziile precedente.
Cazul lui Alfie a atras atenţia întregii lumi şi a generat vii emoţii atât în Marea Britanie cât şi în Polonia şi Italia. Guvernul de la Roma i-a acordat luni cetăţenia italiană lui Alfie în speranţa de a-i facilita transportul la Roma, la spitalul pediatric Bambino Gesu.
Acest scandal a stârnit numeroase ecouri, în special din partea Bisericii Catolice. Papa Francisc s-a implicat personal pentru continuarea menţinerii în viaţă a lui Alfie, lansând mai multe apeluri în favoarea sa şi primindu-l la Vatican, într-o audienţă privată, pe tatăl lui Alfie.
"Mişcat de rugăciunile şi de uriaşa solidaritate în sprijinul micuţului Alfie Evans, îmi reînnoiesc apelul ca suferinţele părinţilor să fie auzite şi ca dorinţa lor de a căuta noi forme de tratament să fie respectată", conform unui mesaj al Suveranului Pontif publicat luni.
În Polonia, situaţia lui Alfie a generat, de asemenea, o puternică mişcare de solidaritate.
"Dorim să ne exprimăm sincera simpatie şi condoleanţe pentru familia lui Alfie în această perioadă extraordinar de dificilă", conform unui comunicat al spitalului Alder Hey, în faţa căruia s-au strâns, în ultimele zile, numeroşi oameni veniţi să susţină şansa la viaţă pentru Alfie.
Dincolo de situaţia medicală a micuţului Alfie, cazul său ridică mai multe întrebări importante de ordin etic, la fel ca şi cazurile anterioare, dintre care AFP reaminteşte de cel al francezului Vincent Lambert sau de al altui nou născut britanic, Charlie Gard, care, afectat de o boală genetică rară, a murit în iulie 2017, înainte să împlinească 1 an.
Tot din Marea Britanie vine şi cazul, fericit de această dată, al lui Ashya King. Pentru că, în 2014, medicii britanici au decis că Ashya, bolnav de cancer cerebral, trebuie să urmeze un tratament de radioterapie, părinţii micuţului au reuşit să-l răpească din spital şi să-l ducă la Praga pentru a încerca o terapie oncologică mai puţin invazivă, cu protoni. Micuţul Ashya are în prezent 8 ani şi a fost declarat vindecat, iar părinţii săi au fost arestaţi şi apoi eliberaţi în Spania, după ce solicitarea de extrădare în Marea Britanie a fost retrasă.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un urs a rănit patru persoane în două fabrici și o zonă rezidențială din Japonia
Un urs a rănit patru persoane după ce a intrat în două fabrici și într-o zonă rezidențială din nordul Japoniei, au relatat marți poliția și presa, transmite AFP. Un număr record de 13 persoane au fost ucise de urși în Japonia anul trecut. ''Un incident care a implicat un urs a avut loc în orașul F
Turcia: Val de nemulțumiri după o reprezentație prea expeditivă a rapperului american Travis Scott
Rapperul Travis Scott, un nume important al stilului hip-hop american, a stârnit furia fanilor turci, care l-au huiduit copios luni dimineață la Istanbul după o reprezentație a sa considerată mult prea expeditivă, potrivit unor înregistrări video și mărturii publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Unul dintre site-uri
Norvegia recuperează porțelanuri și candelabre de pe o epavă din secolul al XVIII-lea
Arheologii au recuperat o colecție de porțelanuri chinezești și obiecte de proveniență europeană de pe o epavă din secolul al XVIII-lea descoperită recent în apele din largul coastelor Norvegiei, au declarat luni reprezentanți ai Guvernului din Oslo și ai unui muzeu norvegian, informează Reuters. Printre bunurile găsite în rămășițele acelei nave cu
Germania: Un nou drive-in, specializat în căpșuni, se bucură de popularitate în rândul șoferilor flămânzi
Berlin, 1 iun /Agerpres/ - Cozi lungi de automobile s-au format la un drive-in din nord-vestul Germaniei în această lună, clienții venind nu pentru cartofi prăjiți sau burgeri, ci pentru căpșuni, informează DPA. Luna mai face parte din sezonul căpșunilor în Germania, cu multe tarabe de pe marginea drumurilor care își vând produsele șofe
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra (media)
Cântăreața pop Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, au relatat duminică publicațiile britanice, inclusiv The Sun, conform căruia cei doi au pregătit o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia, relatează AFP și dpa. Cele două vedete britanice și-au făcut schimb de jurăminte într
VIDEO Număr record de 94.000 de fani la concertul Metallica de pe Stadionul Olimpic din Berlin
Un număr record de 94.000 de fani au participat sâmbătă la un concert susținut de trupa americană Metallica pe Stadionul Olimpic din Berlin, informează duminică dpa. Veteranii rockului au afirmat că publicul de sâmbătă a fost cel mai numeros văzut vreodată pe Olympiastadion, care are o capacitate obișnuită 73.800 de spectatori &ici
Laos: Unul dintre cei șapte bărbați blocați într-o peșteră a fost salvat
Unul dintre cei șapte bărbați care au rămas blocați în interiorul unei peșteri pe jumătate inundate din Laos a fost salvat vineri, a anunțat o echipă de salvatori pe rețelele de socializare, informează AFP. 'Prima persoană a fost recuperată cu succes și a fost scoasă din peșteră', a precizat o echipă de salvatori thailandezi &ici
Un fost stareț al Templului Shaolin, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru deturnare de fonduri
Justiția chineză l-a condamnat vineri pe un fost lider al celebrului Templu Shaolin la o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru deturnare de fonduri și corupție, fapte comise pe parcursul a trei decenii, informează AFP. Liu Yingcheng, care purta numele de Shi Yongxin atunci când era stareț, a fost demis din funcție în iul
Danemarca: Regina Margrethe a II-a a fost externată
Regina Margrethe a II-a, care a renunțat la tronul Danemarcei în urmă cu doi ani, a fost externată din spitalul în care se afla începând de luni pentru a primi tratament împotriva unui hematom de mari dimensiuni format la nivelul șoldului în urma unei căzături, a anunțat vineri biroul de presă al Palatului Regal din Copenhaga, cita
Actrița Helen Mirren, insultată de un activist pro-palestinian
Poliția londoneză a anunțat că examinează o înregistrare video ce arată un activist pro-palestinian care o insultă pe actrița britanică Helen Mirren pe străzile din Londra din cauza sprijinului public acordat de aceasta Israelului, informează vineri AFP. 'Iat-o pe Helen Mirren, o sionistă declarată. Ai spus că Israelul ar trebui să e
Prințul moștenitor al Norvegiei își va scurta vizita în Japonia din cauza stării de sănătate a soției sale
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei își va scurta apropiata vizită în Japonia din cauza stării de sănătate a soției sale, prințesa Mette-Marit, care suferă de o maladie pulmonară incurabilă, a anunțat vineri biroul de presă al Palatului Regal din Oslo, informează AFP. Prințul Haakon se va deplasa la Tokyo între 1 și 3 iuni
Autoritățile din Georgia scot la licitație colecția de vinuri a lui Stalin
Guvernul georgian a desigilat vineri, pentru prima oară, pivnița de vinuri ce i-au aparținut lui Stalin și care cuprinde aproximativ 40.000 de rarități franceze și georgiene, cu intenția de a scoate la licitație această colecție de vinuri, dintre care unele datează din secolul XIX, transmite Reuters. Fondurile rezultate urmează să fie folosite pentru a deschid
Austriacul care plănuia un atac terorist la un concert al cântăreței Taylor Swift, condamnat la 15 ani de detenție
Un tribunal austriac a condamnat joi la 15 ani de închisoare un tânăr de 21 de ani care a recunoscut că a plănuit un atac islamist dejucat asupra unui concert al lui Taylor Swift la Viena, în 2024, găsindu-l vinovat de diverse infracțiuni legate de terorism, transmite vineri Reuters. Beran A, al cărui nume de familie nu a fost făcut public &i
VIDEO O grădină a regelui Charles al III-lea, inspirată de planeta Venus, se deschide pentru vizitatori la Castelul Windsor
O grădină istorică de la Castelul Windsor, situat în afara Londrei, care a fost transformată în conformitate cu viziunea regelui Charles al III-lea față de natură și care este inspirată de planeta Venus, se va deschide pentru vizitatori începând cu jumătatea lunii iulie, informează joi DPA. Grădina Venus, recent redenum
Norvegia: Regina Sonja a fost externată
Regina Sonja a Norvegiei, în vârstă de 88 de ani, a părăsit joi spitalul în care fusese internată miercuri din cauza unor probleme cardiace, a anunțat soțul ei, regele Harald al V-lea, informează AFP. ''Din câte știu, se simte mult mai bine'', a declarat suveranul norvegian într-o conferință de pre














