Moştenirea lui Johnny Hallyday: Văduva sa Laeticia neagă că l-ar fi manipulat pe starul rockului francez
Laeticia Hallyday, văduva lui Johnny Hallyday, a ripostat joi în bătălia în care se confruntă cu copiii cântăreţului din alte relaţii, respingând insinuările că l-ar fi manipulat pe starul francez să-i lase prin testament toate drepturile pentru patrimoniul său, relatează AFP.
Într-un comunicat transmis joi seară AFP, avocatul său Ardavan Amir-Aslani ameninţă să-i dea în judecată pentru defăimare pe toţi cei care vor spune "că defunctul său client ar fi fost o persoană care să poată fi manipulată", referindu-se în special la cei "care nu mai aveau o relaţie cu el de ani de zile".
De asemenea, el afirmă negru pe alb că Johnny Hallyday "a luat toate deciziile privind succesiunea sa în deplinătatea facultăţilor sale mintale şi a liberului său arbitru".
Este pentru a doua oară când văduva sa care locuieşte în SUA se exprimă, prin intermediul avocatului său, de la declanşarea conflictului provocat de deschiderea testamentului cântăreţului.
Cântăreaţa Sylvie Vartan, prima soţie a lui Johnny Halliday şi mama fiului său David, a declarat că, în opinia ei, este imposibil ca starul "să-şi renege sângele şi istoria" şi să-i dezmoştenească "de bună voie" pe primii săi doi copii.
"Johnny pe care îl iubeam era generos şi sensibil. Acest testament nu corespunde cu nimic cu omul descris astăzi. Nu pot gândi o singură secundă că a decis să-i dezmoştenească de bună voie", a declarat ea pentru Le Figaro.
La aproape trei luni de la moartea lui Johnny Hallyday, care a murit la 6 decembrie de cancer, primii săi copii, Laura Smet şi David Hallyday, în vârstă de 34 şi respectiv 51 de ani, au declanşat proceduri pentru anularea testamentului tatălui lor, întocmit în SUA şi al cărui singur beneficiar este văduva sa.
Câteva ore mai târziu Laeticia Hallyday şi-a exprimat "dezgustul", dar apoi a devenit foarte discretă pe reţelele de socializare.
David şi Laura au mai intentat o acţiune în instanţă pentru a obţine dreptul de a examina albumul postum al lui Johnny, precum şi îngheţarea patrimoniului său în aşteptarea reglementării litigiului asupra moştenirii sale. O primă audiere a fost fixată pentru 15 martie în faţa tribunalului din Nanterre.
Această bătălie, care se derulează sub ochii presei, ar urma să dureze mai multe luni. Între timp, disputa îi divizează pe fanii şi apropiaţii cântăreţului care se situează de o parte sau de alta.
Johnny Hallyday "a făcut ce era necesar în timpul vieţii pentru a-şi pune la adăpost de nevoi copiii majori" prin intermediul unor donaţii, a subliniat avocatul Laeticiei, respingând ideea că i-a "dezmoştenit" pe primii săi copii.
Grijuliu să-şi apere clienta, "înfierată şi insultată", el se îngrijorează şi de soarta celor două fiice, Jade şi Joy, în vârstă de 13 şi respectiv 9 ani.
Fetele, adoptate în Cambodgia, sunt ţinta "invectivelor şi injuriilor, în special pe reţelele sociale". Într-o asemenea măsură că Jean Reno, naşul lui Jade, şi David Hallyday au reacţionat cu emoţie în public din acest motiv. "Nu pot să înţeleg şi să tolerez această dezlănţuire împotriva surorilor mele mai mici", a scris David Hallyday pe Instagram.
Preocupat de violenţa acestor atacuri, avocatul Laeticiei se gândeşte la acţiuni în instanţă.
La 9 decembrie, la funeraliile rockerului, pentru sutele de mii de fani care s-au adunat în frig să-i aducă un ultim omagiu, familia Hallyday a părut unită, notează AFP.
Patrimoniul lui Johnny Hallyday ar fi de câteva zeci de milioane de euro, constând în proprietăţi, maşini de lux şi drepturi pentru cel puţin o mie de cântece. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gastronomie / Localul spaniol Asador Etxeberri, desemnat cel mai bun restaurant din lume
Localul Asador Etxebarri, un templu al bucătăriei la foc de lemne situat în Țara Bascilor, Spania, se află în fruntea clasamentului Cele mai bune 50 de restaurante din lume pe anul 2026, un influent palmares britanic, dezvăluit miercuri seară cu prilejul unei ceremonii desfășurate la Lima, potrivit AFP. Aflat pe locul al doilea în 2025, resta
'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane
Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di













