Includerea valorilor nutriţionale în meniurile restaurantelor ar putea reduce numărul de calorii consumate (studiu)
Includerea valorilor nutriţionale în meniurile restaurantelor şi cafenelelor ar putea contribui la combaterea obezităţii, o problemă de sănătate în creştere, sugerează un nou studiu preluat de Press Association.
Potrivit unei cercetări realizate de organizaţia nonprofit Cochrane, afişarea valorilor nutriţionale în meniuri ar putea duce la diminuarea aportului caloric cu 47 de calorii. Presupunând că o masă medie conţine 600 kcal, etichetarea ar duce la reducerea numărului de calorii cu 7,8% pentru fiecare masă, precizează studiul.
Autorii studiului subliniază însă că nivelul dovezilor aduse este ''scăzut'' şi că cercetarea sugerează doar ''provizoriu'' că etichetele nutriţionale în meniurile restaurantelor ar putea face parte dintr-un set de măsuri mai largi pentru abordarea problemei obezităţii.
Cercetătorii spun că este nevoie de dovezi mai puternice pentru a întări concluziile studiului.
The Obesity Health Alliance, o coaliţie formată din 40 de organisme şi organizaţii caritabile, susţine că etichetarea clară ajută oamenii să facă alegeri informate referitoare la mâncarea pe care o consumă.
Mâncarea din restaurante poate fi ''destul de des'' o porţie prea mare, ''plină de ingrediente ascunse''.
Cercetătorii, care au analizat un total de 28 de studii despre etichetele alimentare, spun că nu au putut formula concluzii despre efectele etichetării asupra caloriilor cumpărate odată cu produsele din magazinele de alimente sau automate pentru că probele sunt limitate în aceste cazuri.
Oamenii de ştiinţă au făcut apel la studii suplimentare pentru a suplini ''lipsa probelor'' în ceea ce priveşte magazinele alimentare sau automatele, dar şi pentru a confirma concluziile cercetărilor în ceea ce priveşte meniurile din restaurante.
Autoarea principală a studiului, Theresa Marteau, directoare la Behaviour and Health Research Unit de la Universitatea Cambridge, a spus: ''Dovezile sugerează că folosirea etichetelor nutriţionale ar putea reduce aportul de calorii şi ar putea avea un impact util, ca parte dintr-un set mai larg de măsuri care vizează combaterea obezităţii.''
''Nu există 'un remediu miraculos' pentru a rezolva problema obezităţii şi, în timp ce etichetarea caloriilor ar putea ajuta, sunt necesare şi alte măsuri pentru reducerea aportului caloric'', a adăugat cercetătoarea.
''Destul de des, mâncarea din restaurante sau cafenele este servită în porţii mari şi conţine ingrediente ascunse cum ar fi sarea sau zahărul, iar acest lucru duce la consumarea mai multor calorii decât ai nevoie'', spune Caroline Cerny, directoarea Obesity Health Alliance.
''Este evident că atunci când cunoaştem conţinutul nutriţional al alimentelor pe care le consumăm, facem alegeri mai sănătoase. Această cercetare importantă arată că etichetarea clară a alimentelor pe care le consumăm în afara locuinţei, aşa cum se practică din ce în ce mai mult în cazurile produselor din supermarket, este un pas important în a mobiliza oamenii să facă alegeri alimentare informate''.
Alison Tedstone, nutriţionistă în cadrul Public Health England, spune, la rândul său, că ''în contextul în care un sfert din caloriile pe care le ingerăm provin de la alimentele pe care le consumăm în oraş, inclusiv alimente la pachet sau livrări, avem nevoie de informaţie clară şi consistentă în meniuri în momentul în care facem o alegere.''
''Unele companii fac deja asta, dar de prea multe ori meniurile nu conţin informaţiile necesare, avem nevoie de promisiuni mai îndrăzneţe pentru a ajuta oameni să facă alegeri mai sănătoase şi să evite probleme de sănătate legate de obezitate'', a completat Tedstone. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gastronomie / Localul spaniol Asador Etxeberri, desemnat cel mai bun restaurant din lume
Localul Asador Etxebarri, un templu al bucătăriei la foc de lemne situat în Țara Bascilor, Spania, se află în fruntea clasamentului Cele mai bune 50 de restaurante din lume pe anul 2026, un influent palmares britanic, dezvăluit miercuri seară cu prilejul unei ceremonii desfășurate la Lima, potrivit AFP. Aflat pe locul al doilea în 2025, resta
'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane
Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di













