Săptămâna modei de la Milano - Drone şi îngeri, la prezentarea casei de modă Dolce & Gabbana
Clopote de biserici şi cântece gregoriene au răsunat duminică la Săptămâna modei de la Milano, cu ocazia prezentării casei Dolce & Gabbana, realizată sub forma unei slujbe religioase, informează AFP.
Această prezentare - evenimentul central al ultimei zile din calendarul Săptămânii modei de la Milano - i-a ţinut cu sufletul la gură pe spectatori timp de o oră. Defilarea casei D&G a avut loc în sala Metropol, un fost cinematograf din anii 1960, devenit sediul general al companiei milaneze. Cu ocazia acestei prezentări de modă, clădirea a fost decorată pentru a semăna cu o biserică.
Pe pavajul din marmură, decorat cu sculpturi în forma unor îngeri, care a servit pe post de podium de defilare, deviza "Fashion Devotion" anunţa specificul show-ului care urma să înceapă. Acelaşi mesaj a putut fi citit şi de spectatori pe o invitaţie roşie primită cu câteva zile înainte, în care cei doi stilişti ai casei italiene - Domenico Dolce şi Stefano Gabbana - erau reprezentaţi sub forma unor mici "putti", copii goi din picturile clasice italiene, zburând în mijlocul altor îngeri goi.
Spectatorii au fost rugaţi să îşi oprească semnalul wi-fi de pe telefoanele mobile. Însă nu este uşor să asiguri ordinea într-o sală plină. Tehnicienii casei italiene, purtând halate albe, asemănătoare celor purtate de oamenii de ştiinţă din laboratoarele de cercetare, şi echipaţi cu computere portabile pentru a controla calitatea conexiunii la internet, i-au ajutat pe "elevii răi" din public să respecte instrucţiunile primite.
Suspansul şi nerăbdare au atins cotele maxime atunci când show-ul a început, dezvăluind în locul manechinelor, un balet aerian la care au participat 10 drone. Zburând deasupra pasarelei şi ţinând poşete create de casa D & G, aceste drone accesorizate cu mici camere video au filmat publicul din sală.
Imaginile au fost transmise în direct pe ecranele uriaşe plasate în jurul estradelor, dar şi pe conturile pe care firma italiană le are pe reţelele de socializare.
Manechinele au preluat apoi ştafeta şi au urcat pe podiumul de defilare, dezvăluind o colecţie vestimentară în care referinţele religioase erau omniprezente: îngeri şi madone etalau bogate broderii aurii şi colorate pe veste, bluze, rochii, paltoane, poşete şi pălării.
Devizele "religiei Dolce & Gabbana" au ornat întreaga colecţie: "Fashion Devotion", "Fashion is beauty", "D & G Heaven", "Santa Moda", "Power", în tipologii atât clasice, cât şi pop.
Jupoane, dantele, strasuri, broderii, peruci, jeans, catifea, pene, bijuterii exuberante - totul s-a regăsit în această colecţie de o bogăţie creativă fără limite.
Universul casei Dolce & Gabbana este populat şi de animale, iar unele dintre modele au defilat deghizate în zebre şi leoparzi.
"Cu toţii păcătuim din cauza modei, iar femeile sunt cele mai mari devotate prin prisma acestui păcat", au declarat cei doi stilişti italieni la finalul prezentării, vizibil amuzaţi şi mulţumiţi de succesul spectacolului pe care l-au creat.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Russell Brand găsit vinovat de un tribunal din Regatul Unit la acuzațiile de viol și agresiune sexuală
Actorul britanic Russell Brand a fost găsit vinovat, joi, de un tribunal din Londra, la acuzațiile de viol și agresiune sexuală și a fost informat că riscă o pedeapsă lungă de închisoare, informează Reuters. Russell Brand, odinioară unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din industria mass-media britanică și totodată fost soț al cântăreței amer
VIDEO Filmul 'Godzilla Minus Zero', visul din copilărie al regizorului Takashi Yamazaki, va fi lansat vineri
În copilărie, regizorul Takashi Yamazaki visa să îl vadă pe King Ghidorah, rivalul cu trei capete al personajului Godzilla, distrugând orașul său natal pe marile ecrane, o dorință pe care a reușit în sfârșit să și-o îndeplinească după câteva decenii în filmul 'Godzilla Minus Zero', care va fi lansat vineri în cine
Gastronomie / Localul spaniol Asador Etxeberri, desemnat cel mai bun restaurant din lume
Localul Asador Etxebarri, un templu al bucătăriei la foc de lemne situat în Țara Bascilor, Spania, se află în fruntea clasamentului Cele mai bune 50 de restaurante din lume pe anul 2026, un influent palmares britanic, dezvăluit miercuri seară cu prilejul unei ceremonii desfășurate la Lima, potrivit AFP. Aflat pe locul al doilea în 2025, resta
'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane
Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public











