Drepturile de autor pentru piesa lui Prince 'Soft and Wet', scoase la licitaţie pe eBay
Unul din compozitorii din spatele piesei 'Soft and Wet' (1978), primul single editat de Prince, a deschis o licitaţie pe site-ul eBay pentru a vinde partea sa din drepturile de autor ale acestui cântec, relatează joi EFE.
Mass-media americane s-au făcut ecou al acestei propuneri neobişnuite lansate de Chris Moon, care a scris textul piesei 'Soft and Wet' a lui Prince şi care este acum dispus să-şi vândă drepturile de autor pentru 490.000 de dolari.
Moon, producător muzical cunoscut pentru a fi fost şi prima persoană care a crezut în talentul lui Prince, a precizat că este dispus să ia în considerare şi oferte mai mici pentru acest cântec.
'Soft and Wet' a făcut parte din 'For You' (1978), albumul de debut al lui Prince, şi a fost de asemenea primul single din cariera muzicală a cântăreţului genial din Minneapolis (SUA).
Potrivit lui Chris Moon, el a fost cel care a scris textul cântecului în timp ce Prince a compus muzica, astfel încât şi-au împărţit drepturile de autor.
Producătorul a declarat că i-ar plăcea ca o altă persoană să se bucure de drepturile de a deţine 'Soft and Wet': "Simt că este momentul să predau ştafeta unui fan al lui Prince care va continua să aprecieze şi să se bucure de a deţine un cântec pe care l-am scris eu", a asigurat Moon.
'Soft and Wet' nu este unul dintre cântecele populare din cariera lui Prince, dar Moon susţine că pentru el a fost foarte rodnic şi că rapperul MC Hammer chiar a inclus o versiune a piesei, sub titlul de 'She's Soft and Wet', în albumul său de succes 'Please Hammer, Don't Hurt 'Em' (1990).
Figură emblematică a pop-ului renovator al muzicii de culoare din anii 80, graţie unor hituri ca 'Purple Rain' (1984), 'Sign sau' The Times' (1987), Prince a murit la 21 aprilie 2016, la 57 de ani, de o supradoză accidentală de fentanyl, un puternic opiaceu.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Membrii familiei regale norvegiene au însoțit sicriul regretatului rege Harald al V-lea la capela palatului
Familia regală norvegiană a însoțit luni sicriul cu rămășițele neînsuflețite ale regelui Harald al V-lea prin Palatul Regal într-o procesiune solemnă, noua regină Mette-Marit mergând mână în mână în spatele sicriului alături de văduva lui Harald, regina Sonja, transmite DPA. Regele Haakon al VIII
Muzicianul american D4vd pus sub acuzare pentru uciderea și dezmembrarea unei adolescente
Muzicianul D4vd, care se confruntă cu acuzația că a înjunghiat și dezmembrat o fată de 14 ani care a amenințat că va expune relația lor secretă, și-a înlocuit echipa de apărare luni cu un avocat din oficiu, transmite Reuters. D4vd, în vârstă de 21 de ani, al cărui nume real este David Anthony Burke, a apărut luni la Cur
Din cauza declarațiilor sale antisemite, John Galliano renunță la o expoziție la New York
Stilistul britanic John Galliano a anunțat luni că renunță la o expoziție dedicată activității sale, programată pentru anul viitor la Metropolitan Museum of Art (Met) din New York, după criticile unor donatori și lideri politici ce au vizat declarațiile sale antisemite din trecut, informează AFP. ''După o analiză atentă și după ce am d
Sarah Ferguson urmează să revină în Regatul Unit (presă)
Sarah Ferguson ar urma să revină în Regatul Unit după ce a locuit pentru o perioadă în străinătate, în urma scandalului legat de prietenia ei și a fostului său soț, Andrew Mountbatten-Windsor, cu Jeffrey Epstein, pedofilul american condamnat la închisoare, informează sâmbătă DPA. Fosta cumnată a regelui Charles al
Myanmar, o țară sfâșiată de război, se unește în jurul ''soțiilor spiritelor''
În centrul Myanmarului, o țară sfâșiată de un război civil, ''soțiile spiritelor'' se reunesc din nou, în pofida tuturor greutăților, pentru a-i întruchipa pe zeii lor ancestrali, în cadrul unei sărbători animiste în care persoanele LGBT+ ocupă un loc central, informează AFP. Ele beau, dansea
Aeroportul din Nashville ar putea fi redenumit în onoarea cântăreței Dolly Parton
Aeroportul Internațional din Nashville ar putea primi numele legendei muzicii country Dolly Parton, potrivit unei propuneri anunțate vineri de guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, și de conducerea aeroportului după decesul celebrei artiste americane, care a murit pe 25 august la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Inițiativa de re
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință față de Constituția norvegiană marțea viitoare, la câteva zile după decesul tatălui său, regele Harald al V-lea, care a încetat din viață vin
Céline Dion a sosit la Paris, cu două săptămâni înaintea concertelor sale din Franța
Cântăreața canadiană Céline Dion a aterizat vineri pe Aeroportul din Bourget, în apropiere de Paris, cu aproximativ două săptămâni înainte de startul seriei sale de concerte pe care urmează să le susțină în Franța și care au stârnit entuziasmul fanilor din lumea întreagă, a dezvăluit o sursă aeroportuară pentru AFP.
Sandra Bullock și Nicole Kidman joacă din nou împreună în filmul 'Practical Magic 2'
Sandra Bullock și Nicole Kidman se reunesc pe marile ecrane și vor interpreta din nou rolurile unor surori, vrăjitoarele Sally și Gillian Owens, în lungmetrajul 'Practical Magic 2', o continuare care va intra în cinematografe în luna septembrie, la aproape trei decenii după filmul original, informează Reuters. Filmul 'Practical Ma
Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol
Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei, potrivit primăriei din Villena, transmite AFP. 'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei
Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I
FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate
Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor










