Regina Elisabeta a II-a împlineşte 66 de ani de domnie

Regina Elisabeta a II-a marchează 66 de ani de la accederea pe tronul Marii Britanii, într-o ceremonie privată desfăşurată pe domeniul său de la Sandringham, relatează marţi Press Association.
Elisabeta a II-a, suverana cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii, a devenit regină la 6 februarie 1952, după moartea regelui George al XVI-lea.
Aniversarea a 66-a de ani de domnie a fost salutată cu 41 de salve de tun de către Trupele regale de artilerie călare în Green Park din Londra şi cu 62 de salve de tun de Honourable Artillery Company la Turnul Londrei.
Aşa cum obişnuieşte de mulţi ani, regina petrece ziua în care este comemorată moartea tatălui ei, pe domeniul privat de la Sandringham, Norfolk, unde îşi petrece vacanţa de iarnă.
Regele George al VI-lea a murit în somn în reşedinţa de la Sandringham, el suferind de cancer la plămâni.
Prinţesa Elisabeta a II-a, care avea doar 25 de ani, se afla la mii de mile depărtare în Kenya, într-un tur al Commonwealth împreună cu ducele de Edinburgh când a aflat despre moartea tatălui ei şi accederea ei la tron. Ea s-a întors acasă regină.
Anul 2018 va fi unul încărcat pentru casa regală.
Casa regală britanică va sărbători două nunţi, cea a prinţului Harry şi cea a prinţesei Eugenie.
De asemenea, regina Elisabeta a II-a urmează să aibă în acest an doi noi strănepoţi. Este vorba despre al treilea copil al ducelui şi ducesei de Cambridge şi de al doilea copil al nepoatei sale Zara, cu fostul jucător de rugby, Mike Tindall.
De asemenea, fiul său Charles, prinţul de Wales, va împlini 70 de ani în luna noiembrie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O anchetă a fost deschisă împotriva cântărețului Smokey Robinson, acuzat de violuri și agresiuni sexuale
Șeriful din Los Angeles a anunțat joi că a fost deschis o anchetă care îl vizează pe legendarul cântăreț de soul Smokey Robinson, la câteva zile după ce depunerea unei plângeri împotriva cântărețului, acuzat de violuri și agresiuni sexuale de patru foste menajere, informează AFP. Biroul șerifului ''desfășoară o anche
Mă aflu 'în partea mai bună' a parcursului meu împotriva cancerului, a declarat regele Charles al III-lea
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a vorbit deschis despre tratamentul său împotriva cancerului, declarând că i-ar plăcea să creadă că se află în 'partea mai bună' a parcursului său medical, informează DPA. Declarațiile regelui Charles au fost făcute în fața unei foste bolnave de cancer pe care suveranul a înt&aci
Cântărețul Chris Brown, pus sub acuzare pentru agresiune și vătămare corporală în Regatul Unit
Cântărețul R&B american Chris Brown, un fost iubit al Rihannei, va trebui să se prezinte vineri în fața unui tribunal britanic, după ce a fost arestat joi de poliție și pus sub acuzare pentru 'lovituri și vătămare corporală', fiind suspectat de o 'agresiune' comisă într-un club de noapte din Londra în 2023, informează AFP.
Statuia Primei Doamne Melania Trump a dispărut misterios în Slovenia
O statuie din bronz reprezentând-o pe Prima Doamnă a SUA Melania Trump a fost furată în țara sa natală, Slovenia, relatează joi AFP. 'Incidentul a fost raportat marți. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și a fost deschisă o anchetă' pentru găsirea vinovatului, a declarat joi pentru AFP o purtătoare de cuv&acir
Încă o balenă găsită eșuată pe o insulă germană din Marea Nordului
Carcasa unei alte balene eșuate a fost găsit pe o insulă germană din Marea Nordului, transmite joi agenția DPA. Balena minke a eșuat în partea estică a insulei nelocuite Minsener Oog, a declarat joi un purtător de cuvânt al Parcului Național Marea Wadden. Nu se cunoaște deocamdată cauza care a condus la moartea mamif
Zvonurile nefondate despre un posibil mega-cutremur în Japonia îi sperie pe turiștii din Hong Kong
Zvonurile online nefondate științific, care avertizează asupra producerii unui seism major în această vară în Japonia, afectează rezervările turiștilor din Hong Kong, îngrijorați, transmite joi AFP. Mesajele postate pe rețelele sociale citează, spre exemplu, o manga japoneză, republicată în 2021, care prezice o catastro
Concursul Eurovision, o oglindă a prieteniilor și a rivalităților europene
La concursul Eurovision, un cântec reușit nu garantează întotdeauna numărul maxim de puncte, întrucât unii dintre votanți preferă să favorizeze țările de care se simt apropiați, informează AFP. Înainte de finala ediției din 2025, care va avea loc sâmbătă seară la Basel, în Elveția, jurnaliștii de la AF
Festivalul de la Cannes a interzis accesul unui actor din cauza unor acuzații de violențe sexuale
Festivalul de la Cannes i-a interzis unui actor să participe la prezentarea filmului 'Dossier 137', regizat de Dominik Moll, din cauza unor acuzații de violențe sexuale, au anunțat miercuri organizatorii evenimentului, confirmând informațiile publicate de Telerama, relatează AFP. Actorul francez Theo Navarro-Mussy, care joacă un
Nepal/ 56 de alpiniști au cucerit Everestul în acest sezon urcând pe partea nepaleză
Un număr de 56 de alpiniști au reușit să cucerească vârful Everest urcând pe partea nepaleză a muntelui în timpul sezonului de ascensiuni de primăvară, a anunțat miercuri Departamentul de Turism din Nepal, transmite agenția Xinhua. Dintre cei 56 de alpiniști, 40 au escaladat miercuri dimineață cel mai înalt vârf d
Procesul ocazionat de jaful armat care a vizat-o pe Kim Kardashian continuă la Paris
Kim Kardashian a plecat, dar tâlharii 'bunici' care au jefuit-o au rămas. Până la sfârșitul acestei săptămâni, este rândul lor să explice în fața instanței din Paris ce s-a petrecut în acea noapte, în timpul Săptămânii Modei din 2016, când, potrivit acuzațiilor, ar fi furat de la vedeta americană bij
Un diamant albastru, foarte rar, vândut la licitație pentru 21,5 milioane de dolari
Un diamant albastru de 10,03 carate, a fost vândut la licitație la Geneva pentru 21,5 milioane de dolari (19,1 milioane de euro), potrivit casei de licitații Sotheby's, transmite miercuri AFP. Diamantul denumit 'Albastrul mediteranean', a cărui valoare a fost estimată la 20 de milioane de dolari, 'a generat un interes eno
O rață din Elveția, înregistrată de un radar pentru 'exces de viteză'
O rață care zbura cu o viteză excesivă a fost înregistrată de un radar în centrul Elveției, iar imaginile surprinse au dezvăluit că ar putea fi vorba despre o pasăre 'recidivistă', au anunțat autoritățile locale elvețiene, informează AFP. Polițiștii din orașul Konzig, situat în apropiere de Berna, au rămas stupefiați atunci când
Cannes: Juliette Binoche îi aduce un omagiu fotojurnalistei palestiniene Fatima Hassouna, ucisă în Gaza
Cunoscuta actrița franceză Juliette Binoche i-a adus un omagiu fotojurnalistei palestiniene Fatima Hassouna, ucisă într-un bombardament israelian în Gaza la mijlocul lunii aprilie, la deschiderea celei de-a 78-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, al cărui juriu îl prezidează, relatează AFP. 'Fatima
Cassie Ventura, fosta prietenă a lui Sean 'Diddy' Combs, a depus mărturie că acesta o bătea frecvent
Casandra Ventura, fosta prietenă a lui Sean 'Diddy' Combs, o solistă de R&B cunoscută sub numele 'Cassie', a depus mărturie marți, la New York, în procesul în care mogulul hip-hop este judecat pentru trafic sexual și a spus în fața juraților că acesta o bătea frecvent și rămânea cu ochii învinețiți și cu vânătăi
Kim Kardashian, în lacrimi la tribunal, la procesul jafului armat din Paris din 2016
Vedeta americană de reality TV Kim Kardashian a declarat marți, la un tribunal din Paris, că a crezut că va fi violată și ucisă în timpul jafului din 2016, când a fost amenințată cu arma în camera ei de hotel de o bandă care i-a furat bijuterii în valoare de milioane de euro, transmite Reuters. Kim Kardashian, purt&acir