Dustin Hoffman, acuzat din nou de comiterea unor agresiuni sexuale

Actorul american Dustin Hoffman a devenit joi ţinta celui de-al patrulea val de acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală în două luni, după mărturiile publicate în revista Variety de trei femei, dintre care una era minoră în momentul comiterii acelor fapte prezumtive, informează AFP.
Două dintre cele trei presupuse victime ale starului hollywoodian, ajuns la vârsta de 80 de ani, au depus mărturie cu chipul neacoperit. Una dintre ele, Cori Thomas, avea 16 ani în momentul comiterii faptelor, în 1980, şi era colega de clasă a fiicei lui Dustin Hoffman.
În prezent actriţă şi autoare de dramaturgie, ea spune că actorul s-ar fi prezentat complet gol în faţa ei într-o cameră de hotel şi ar fi făcut comentarii cu conotaţie sexuală.
Ea spune că a fost salvată din acea situaţie de un apel telefonic al mamei sale, care i-ar fi permis să plece la timp din acea cameră de hotel.
Melissa Kester a afirmat că a fost agresată sexual de Dustin Hoffman cu ocazia înregistrărilor de sunet ale filmului "Ishtar" (1987), la care asista în compania partenerului ei de viaţă.
Potrivit spuselor sale, Dustin Hoffman, un actor care are în palmares două premii Oscar, şi-ar fi introdus într-o manieră discretă o mână în pantalonii tinerei femei.
Actorul ar fi procedat la fel şi cu o tânără actriţă de comedie în vârstă de 22 de ani, care a acceptat la rândul ei să stea de vorbă cu reporterii de la Variety. Ea l-ar fi cunoscut pe starul hollywoodian pe platoul de filmare al aceluiaşi lungmetraj.
Avocatul actorului, Mark Neubauer, a afirmat pentru revista Variety că aceste acuzaţii sunt "minciuni defăimătoare". Contactaţi de AFP, managerii şi un purtător de cuvânt al starului american nu au oferit deocamdată o declaraţie pe această temă.
Înaintea celor trei mărturii, pe parcursul ultimelor două luni, alte trei femei l-au acuzat deja pe Dustin Hoffman de hărţuire şi agresiune sexuală.
Site-ul publicaţiei The Hollywood Reporter a publicat pe 8 decembrie declaraţia actriţei Kathryn Rossetter, care afirmă că a fost molestată sexual atunci când a jucat alături de star în spectacolul "Moartea unui comis voiajor", între 1983 şi 1985.
După dezvăluirile care îl vizează pe producătorul de film Harvey Weinstein, zeci de personalităţi din industria de divertisment, arte, mass-media, politică şi gastronomie au fost acuzate în mod public de hărţuire, agresiune sexuală şi viol.
Un politician din Camera Reprezentanţilor din Statele Unite acuzat de hărţuire, republicanul Blake Farenthold, a anunţat joi că nu se va prezenta la următoarele alegeri la sfârşitul mandatului său, în 2018. Negând acuzaţiile dar recunoscând că a permis instalarea unui climat "în mod clar neprofesional" în biroul său, politicianul a declarat pe Facebook că a înţeles că "această chestiune urma să devină o distracţie publică" şi a decis să renunţe la politică.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iran: Mai multe orașe interzic plimbarea câinilor de companie
Plimbarea câinilor de companie pe stradă este de acum interzisă în aproape 20 de orașe din Iran din motive de igienă, siguranță și ordine publică, a anunțat duminică presa locală, citată de AFP. Câinii, alături de porci și alte animale, sunt considerați impuri de către islam, la fel ca și deținerea unui animal de companie.
Cel mai urmărit TikToker din lume, Khaby Lame, arestat pentru scurt timp, a părăsit 'voluntar' SUA
Cel mai urmărit TikToker din lume, senegalezo-italianul Khaby Lame, a fost reținut pentru scurt timp de Serviciul pentru Imigrări și Vamă al SUA (ICE), care i-a autorizat 'plecarea voluntară' din Statele Unite după ce s-a constatat că a depășit termenii de ședere conform vizei sale, au anunțat autoritățile sâmbătă, informează AFP.
Patru membri ai grupului sud-coreean BTS își vor finaliza stagiul militar săptămâna viitoare
Patru membri ai grupului BTS își vor finaliza stagiul militar obligatoriu în cadrul armatei sud-coreene săptămâna viitoare, sporind speranțele fanilor că această trupă K-pop, foarte populară la nivel global, va reveni pe scenă, informează DPA. Agenția de presă Yonhap a raportat sâmbătă, citând managementul trupei,
Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness
Actorul american Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness după ce a executat cel mai mare număr din istorie de salturi cu o parașută cuprinsă de flăcări - 16 astfel de salturi - în timpul filmărilor de la lungmetrajul 'Mission: Impossible - The Final Reckoning', informează revista Variety. Starul american a sărit &ic
Knight Club din Londra promovează șahul și discuțiile în persoană în rândul tinerilor din noua generație
Combinând muzica dance, o oarecare agitație pe rețelele de socializare și una dintre cele mai vechi pasiuni din lume, asociația londoneză de șah Knight Club atrage zeci de jucători în fiecare săptămână, creând un spațiu social despre care organizatorii săi spun că este foarte necesar pentru generațiile tinere din oraș, informează Reuters.
O structură din situl arheologic Pompeii, situat în sudul Italiei, avariată în urma unui seism
Un seism minor produs în sudul Italiei a provocat prăbușirea parțială a unui zid și a unei porțiuni dintr-o arcadă în situl arheologic Pompeii, au anunțat joi autoritățile, potrivit Reuters. Seismul, cu o magnitudine de 3,2 produs joi dimineață, este cel mai recent dintr-o serie de cutremure care au loc în jurul apropiatului supervulcan Campi
Covorul roșu al Festivalului de la Cannes va avea parte de o nouă viață în sudul Franței
Legendarul covor roșu al Festivalului de Film de la Cannes, desfășurat timp de 15 zile și pe care au pășit numeroase staruri ale cinematografiei mondiale, va avea parte de o nouă viață în sudul Franței, în orașul Marsilia, unde va fi folosit de stiliști, trupe de teatru și pentru defilări de modă, informează AFP. 'Îl vindem ca pe 'o s
Cântărețul Rod Stewart a anulat două concerte în Las Vegas din cauza gripei
Cântărețul britanic Rod Stewart a anulat două concerte săptămâna aceasta întrucât se recuperează după o gripă, informează The Guardian. Cu o săptămână înainte de concertul pe care îl va susține la Festivalul Glastonbury, Rod Stewart a anulat două spectacole de la teatrul Colosseum, Caesar's Palace, Las Vegas.
Prima geantă Birkin creată de casa de modă Hermes va fi scoasă la licitație în luna iulie
Prima geantă Birkin produsă de casa de modă Hermes, special concepută pentru actrița franco-britanică Jane Birkin în 1984, va fi scoasă la vânzare în capitala Franței, pe 10 iulie, în ultima zi a Săptămânii Modei Haute Couture de la Paris, a anunțat joi casa de licitații Sotheby's, relatează AFP. Această geantă mare din piele
Mexic/ Amendă de 36.400 de dolari pentru cântece care elogiază traficanții de droguri
Un grup mexican de muzică regională a fost amendat cu aproximativ 36.400 de dolari pentru interpretarea unor cântece care glorifică cartelurile, au anunțat miercuri autoritățile orașului Chihuahua (nord), informează AFP. Formația Los Tucanes de Tijuana a cântat sâmbăta trecută la un târg, iar o treime din repertoriu au
Prințul Harry a analizat posibilitatea de a-și schimba numele de familie în Spencer
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au analizat posibilitatea de a-și schimba numele de familie în Spencer, în contextul întârzierilor de mai multe luni care au trecut până când cei doi copii ai lor au primit pașapoarte britanice, a raportat miercuri cotidianul The Guardian, citat de agenția de presă Reuters. Prințul Harry,
Morten Harket, solistul grupului A-ha, diagnosticat cu maladia Parkinson
Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-ha, al cărui single 'Take On Me' a fost unul dintre cele populare cântece din anii 1980, a anunțat miercuri că a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, informează Reuters. Într-un comunicat publicat pe site-ul formației, informație confirmată și de casa de discuri S
Michael J. Fox lansează un apel pentru găsirea unei chitare din recuzita ''Back to the Future''
Michael J. Fox și alte vedete din distribuția peliculei ''Back to the Future'' (1985) au cerut marți ajutorul publicului în vederea localizării unei chitare Gibson de culoare roșie care apare într-o scenă emblematică din film, informează Reuters. În film, personajul Marty McFly, un adolescent care călătorea prin timp interpret
Cântăreața britanică Jessie J, diagnosticată cu cancer mamar
Cântăreața britanică Jessie J a anunțat că a fost diagnosticată cu 'cancer mamar în stadiu incipient' și că intenționează să se opereze după concertul său de la Summertime Ball, care va avea loc luna aceasta, informează PA Media/dpa. Interpreta piesei 'Price Tag', în vârstă de 37 de ani, a declarat &icir
Clint Eastwood afirmă că un interviu publicat în Austria și devenit viral este 'fals'
Cotidianul austriac Kurier, puțin obișnuit până acum cu atenția internațională, se putea mândri cu faptul că a obținut un interviu cu Clint Eastwood. Problema este, însă, că totul a fost inventat, potrivit cineastului american, care afirmă că nu a acordat niciun interviu în ultimele săptămâni, informează AFP. 'Să punem lucruri