Când un terorist sinucigaş a detonat explozibili pe Manchester Arena în Marea Britanie, la 22 mai 2017, ucigând spectatori care ieşeau de la show-ul cântăreţei pop Ariana Grande, el s-a alăturat unei tradiţii insidioase, aceea a atacurilor comise în spaţii în care se desfăşoară evenimente distractive. Criminalii care aleg o astfel de cale nu fac doar să lanseze atentate asupra culturii vestice. Ei încearcă să distrugă acea libertate care vine ca urmare a abandonului de sine în faţa artei, exploatând însăşi vulnerabilitatea inerentă acestui sentiment, scrie Washington Post.

Finalul concertului Arianei Grande din Manchester, desfăşurat într-o sală de concerte cu 21.000 de locuri din nord-vestul Angliei, a fost unul tragic. Salman Abedi, un britanic de origine libiană născut în 1994, s-a aruncat în aer în mijlocul mulţimii care ieşea de la spectacol. Atacul a fost soldat cu 22 de morţi şi 116 răniţi şi revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic. 'Unul dintre soldaţii califatului a putut amplasa un dispozitiv exploziv în interiorul locului în care s-au adunat cruciaţii în oraşul Manchester', se menţionează în comunicatul dat publicităţii de gruparea teroristă care a ameninţat de asemenea cu alte atacuri. În rândul spectatorilor veniţi la concert se aflau mulţi copii.

Însă atentatul sinucigaş din Manchester a fost doar unul dintre multiplele atacuri de acest gen comise în istoria recentă.

În acest an, un alt atac petrecut la un concert din Statele Unite a şocat o lume întreagă. La 1 octombrie, Stephen Paddock, un bărbat alb de 64 de ani, şi-a descărcat arma din hotelul Mandalay Bay din Las Vegas asupra unei mulţimi reunită la un concert în aer liber de muzică country, Route 91 Harvest Festival. Instalat la înălţime, la cel de-al 32-lea etaj al hotelului, el i-a 'împroşcat' pe cei peste 22.000 de spectatori cu o ploaie de gloanţe, ucigând 58 de oameni şi rănind peste 550. Când a început atacul, pe scenă se afla cântăreţul de country Jason Aldean. Atacatorul s-a sinucis înainte ca poliţia să intre în camera sa.

La 31 decembrie 2016, la Istanbul, un individ înarmat cu o puşcă de asalt a deschis focul la întâmplare în clubul Reina, unde 700-800 de persoane sărbătoreau intrarea în Noul An. Au fost ucise 39 de persoane, dintre care cel puţin 20 de străini, şi au fost rănite ale 65. Două zile mai târziu, atentatul a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Tot în 2016, la 12 iunie, Omar Mateen a ucis 49 de persoane şi a rănit alte peste 50 într-un atentat comis într-un club de noapte din Orlando, Statele Unite. Potrivit Washington Post, el se pare că luase în considerare şi Disney World ca potenţială ţintă.

În 2015, în inima Franţei, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, o serie de atacuri teroriste s-au soldat cu 130 de morţi, peste 350 de răniţi şi o Franţă traumatizată. Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei locale 21:20 (20:20 GMT), milioanele de telespectatori care urmăreau un meci de fotbal amical între selecţionatele Franţei şi Germaniei, organizat pe faimosul Stade de France din nordul Parisului, au auzit o explozie. Un atacator-kamikaze s-a aruncat în aer în apropierea arenei sportive, pe care era prezent şi preşedintele francez Francois Hollande. Un trecător a fost ucis. În următoarea jumătate de oră, alţi doi bărbaţi s-au aruncat în aer în apropierea stadionului, fără a cauza alte victime.

Aproape în acelaşi timp, trei indivizi puternic înarmaţi, circulând cu un automobil negru, au atacat cu arme automate clienţii aflaţi pe terasele mai multor baruri şi restaurante din apropierea Pieţei Republicii din Paris, omorând 39 de persoane, înainte ca unul dintre atacatori să se arunce în aer.

După 20 de minute de la prima explozie de lângă Stade de France, alţi trei jihadişti au lansat un atac în sala de spectacole Bataclan, unde trupa americană de rock Eagles of Death Metal cânta într-un concert la care veniseră 1.500 de fani. Cei care, după aproape trei ore de captivitate, au scăpat din acest infern vorbesc despre imagini cu adevărat terifiante, un adevărat masacru al cărui bilanţ a fost de 89 de morţi.

În 2012, James Holmes a ucis 12 persoane într-o sală de cinematograf din Aurora, Colorado, Statele Unite, şi a rănit alte câteva zeci.

Unii dintre aceşti terorişti au declarat în mod explicit că prin gesturile lor au intenţionat nu numai să semene teroare, ci să atace însăşi cultura Occidentului.

În revendicarea atacurilor din 2015 din Paris organizaţia Statul Islamic a menţionat că spectacolul de la Bataclan era o ''sărbătoare a perversităţii'' la care se adunaseră ''sute de apostaţi''.

De asemenea, în declaraţia transmisă de jihadiştii Statului Islamic după atentatul de pe Manchester Arena se menţionează că dispozitivul explozibil a fost detonat ''la o întâlnire a cruciaţilor din oraşul Manchester'', iar locaţia a fost descrisă drept ''sală de concerte lipsită de ruşine''.

Atacurile comise la evenimente culturale sunt, la prima vedere, parte a aceluiaşi ''jihad'', similare cu cele petrecute în aeroporturi, spre exemplu. Totuşi, ţintirea spaţiilor culturale are un efect profund diferit.

Un aeroport este o zonă de tranzit necesară. Nimeni nu merge acolo de plăcere şi, totodată, nici o persoană care trebuie să ajungă undeva nu va înceta să zboare doar pentru că nivelul de risc a fost crescut, subliniază sursa citată. În plus, deturnarea unui avion sau un atentat comis pe un aeroport implică unele costuri ridicate.

În schimb, oamenii aleg să meargă la concerte, la filme, pe arene sportive sau la restaurant datorită plăcerii pe care aceste activităţi le-o conferă şi sentimentului de comuniune cu semenii, fie că e vorba de persoane homosexuale din Orlando sau de microbişti din Paris. Securitatea nu poate fi întărită în toate spaţiile comune aşa cum se procedează pe aeroporturi, spre exemplu, cu excepţia cazului în care se doreşte transformarea într-o societate radical diferită.

Astfel de atacuri nu sunt comise doar pentru a ucide oameni cărora le place să ia masa în oraş, să meargă la concertul trupei Eagles of Death Metal, sau homosexuali care se simt parte a comunităţii pe ringul de dans ori fetele îndeajuns de tinere să poarte accesorii în formă de urechi de pisică. Aceste evenimente sunt o încercare de a ucide însăşi ideea că este sigur să se ia masa în oraş într-o seară de noiembrie sau să se meargă la orice concert, oriunde, ori ca un copil să se simtă, cel puţin într-o seară, delirant de fericit şi de liber în prezenţa unui idol din muzica pop. Aşa cum a scris Holmes în carneţelul său, ''Ţinte la întâmplare. Crunta ironie a sorţii este aspră cu cei ghinionişti''.

Astfel de atacuri sunt cu atât mai nimicitoare şi crude deoarece profită de pe urma predării de sine inerentă oricărei experienţe estetice. Arta care poartă cu ea spectatorul este chiar acel lucru ce îi face pe oameni vulnerabili. Iar acelaşi întuneric ce ne eliberează de greutăţile vieţii de zi cu zi îi oferă criminalului o acoperire, după cum mai notează Washington Post.

Atentate ca cel de la Manchester Arena şi Bataclan sau atacuri armate în locuri publice precum cel din Los Angeles au dus la o întărire a securităţii în sălile de concerte. Însă evenimentele care atrag mulţimi mari, cum sunt concertele, rămân greu de supravegheat deoarece trebuie 'să menţină un echilibru între securitate şi faptul de a rămâne nişte locuri primitoare', unde oamenii vin să se amuze şi să se destindă, după cum a remarcat în octombrie Jason Porter, vicepreşedintele societăţii de servicii pentru gestionarea riscurilor Pinkerton, pentru AFP.

Înteţirea măsurilor de securitate în zona cinematografelor, a sălilor de concerte, a stadioanelor şi chiar a restaurantelor poate spori senzaţia de siguranţă. Însă, circumscrierea locurilor în care ne simţim cu adevărat liberi şi relaxaţi aminteşte cât de mici au devenit astfel de zone şi de disperarea cu care este nevoie ca ele să fie conservate. Iar a rămâne acasă din teamă şi refuzul de a ceda tentaţiei de abandon de sine în faţa artei nu reprezintă nici ele un câştig, ci o transformare în acei ''ghinionişti'' despre care scria atacatorul James Holmes.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu)