Actorul american Richard Roundtree, cunoscut pentru interpretarea detectivului din "Shaft", a murit la vârsta de 81 de ani
Actorul american Richard Roundtree, considerat "primul erou de culoare din filmele de acţiune" pentru rolul său din "Shaft" (1971), a murit marţi la vârsta de 81 de ani, au anunţat mass-media americane, informează AFP.
Cunoscut pentru deschiderea unor noi uşi pentru actorii de culoare, Richard Roundtree a murit înconjurat de familie, "după o scurtă luptă cu un cancer pancreatic", a precizat site-ul de specialitate Deadline.
"Shaft", în care îl interpretează pe detectivul particular John Shaft, s-a bucurat de un succes uriaş la lansare şi a dus la mai multe continuări şi seriale.
Peste 50 de ani mai târziu, Richard Roundtree a continuat să apară pe ecrane, în special în serialul "Cherish the Day" şi în comedia "Moving On", în 2022.
"Munca şi cariera lui Richard au reprezentat un punct de cotitură pentru primele roluri masculine afro-americane din cinema", a declarat agentul său Patrick McMinn, într-un comunicat pentru revista Variety.
"Shaft" este considerat un film cult şi fondator al "Blaxploitation". Acest gen de filme din anii 1970 a fost uneori lăudat pentru că a îmbunătăţit imaginea afro-americanilor din SUA, în timp ce criticii săi sunt de părere că nu a făcut decât să întărească anumite stereotipuri.
"L-am văzut ca pe o lamă cu două tăişuri", a declarat Richard Roundtree despre "Shaft", la postul de radio NPR, în 2019. "Însă, foarte mulţi oameni, din toată ţara şi chiar din toată lumea, au venit la mine şi mi-au spus ce a însemnat acel film pentru ei, în 1971", a adăugat actorul. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brad Pitt mărturisește într-un interviu că a avut gânduri suicidare și a renunțat la abstinența de la alcool
Brad Pitt a vorbit deschis, într-un interviu acordat revistei Esquire, despre cea mai întunecată perioadă din viața sa, când anumite ''probleme familiale'' l-au determinat să aibă pentru prima dată gânduri suicidare și să renunțe la abstinență, relatează marți agenția de presă EFE. Celebra revistă americană,
Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei și-a început studiile la Oslo
Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei a început luni primul semestru la Universitatea din Oslo după ce a revenit din Australia din cauza bolii grave de plămâni de care suferă mama ei, Mette-Marit, informează DPA. Mette-Marit suferă de fibroză pulmonară, o boală incurabilă care afectează plămânii, și a fost supusă unui transplant de pl
Ungaria/ Guvernul îi avertizează pe participanții la Festivalul Sziget să nu traverseze Dunărea prin apă
Guvernul ungar a avertizat sâmbătă pe site-ul său că, în pofida nivelului fără precedent de scăzut al Dunării, traversarea prin apă dinspre Buda pentru a ajunge pe Insula Hajogyari (Óbuda), locul în care se desfășoară anual Festivalul Sziget din Budapesta, ar putea fi o aventură periculoasă, informează agenția de presă MTI. Poli
VIDEO Filmul 'The Odyssey', regizat de Christopher Nolan, a depășit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), regizat de Christopher Nolan, a depășit pragul de 1 miliard de dolari din vânzările de bilete la nivel mondial, informează vineri revista americană Variety. La doar trei săptămâni după lansare, acest lungmetraj epic, cu Matt Damon în rolul lui Ulise, a generat încasări d
Ariana Grande a ajuns pentru prima dată în fruntea topului muzical din Germania
Cântăreața pop americană Ariana Grande a ajuns în premieră pe prima poziție a topului muzical din Germania, vineri, cu noul ei album, intitulat 'Petal', informează DPA. Prin acest album de studio - cel de-al optulea din discografia sa -, cântăreața, în vârstă de 32 de ani, celebrează primul ei album deveni
Insula siciliană Favignana se pregătește pentru un val important de turiști, atrași de ''Odiseea'' lui Christopher Nolan (FOTO/VIDEO)
Favignana, o mica insulă italiană din Marea Mediterană, speră că blockbusterul lui Christopher Nolan ''Odiseea'' va contribui la atragerea unui număr mai mare de vizitatori, dorind în același timp să evite capcana supraturismului. Lansat luna trecută, ''Odiseea'' a avut încasări de peste 264 de milioane de dolari în p
Vanessa Paradis și Samuel Benchetrit s-au despărțit
Cântăreața și actrița franceză Vanessa Paradis a anunțat joi că s-a despărțit de regizorul și romancierul Samuel Benchetrit după aproape un deceniu de viață comună, informează AFP. ''Vanessa Paradis și Samuel Benchetrit anunță de comun acord despărțirea lor, păstrând respectul și afecțiunea pe care și le poartă reciproc'
Columbia/ Un pui de hipopotam descendent al coloniei lui Escobar moare în pofida îngrijirilor primite
Un pui de hipopotam, descendent al coloniei lui Pablo Escobar, a murit miercuri, la scurt timp după ce fusese găsit, în stare avansată de malnutriție, în nord-vestul Columbiei, informează joi AFP. Puiul, în vârstă de aproximativ 15 zile, fusese găsit fără mama sa, de către pescari, pe malul unui râu. El stătea ascuns în tufi
Restaurantul Noma s-a redeschis în Copenhaga după scandalul privind abuzurile asupra personalului
Restaurantul Noma din Copenhaga, faimos în lumea întreagă, s-a redeschis miercuri după scandalul privind violențele și umilințele la care ar fi fost supuși angajații săi, informează DPA. Rene Redzepi - cofondator, proprietar și fost maestru bucătar șef la Noma - va continua să joace un rol cheie, în pofida acuzațiilor potrivi
Kazahstan: La împlinirea a 40 de ani de viață, crocodilul cubanez Fidel a primit un tort din carne de vită
Crocodilul cubanez Fidel de la Grădina Zoologică din Almatî, fostă capitală a Kazahstanului, a împlinit miercuri 40 de ani de viață, prilej cu care personalul i-a făcut un tort din carne de vită, alimentul preferat al reptilei, informează EFE, care citează un comunicat de presă al primăriei orașului. 'Astăzi, Grădina Zoologică din Almatî
Prințesa Eugenie a născut o fetiță în Portugalia
Prințesa britanică Eugenie - una dintre nepoatele regelui Charles al III-lea - și soțul ei, Jack Brooksbank, au anunțat marți nașterea celui de-al treilea copil al lor, o fetiță, care a venit pe lume în Portugalia, informează agențiile de presă internaționale. Fiica lor s-a născut luni într-un spital din Lisabona, capitala Portugal
Prințesa Isabella a Danemarcei a început stagiul militar
Prințesa Isabella a Danemarcei a început luni stagiul militar, informează DPA. Cu un zâmbet larg pe buze și cu un rucsac în spate, tânăra de 19 ani a sosit la cazarma Antvorskov din orașul Slagelse, unde va efectua serviciul militar în cadrul Regimentului de Husari de Gardă, timp de 11 luni. Potrivi
Ariana Grande se retrage din distribuția unui musical programat să se joace la Londra în 2027
Vedeta pop Ariana Grande se retrage din distribuția unui musical programat să se joace la Londra în 2027 și care ar trebui să marcheze debutul cântăreței pe West End, au declarat duminică producătorii spectacolului, în timp ce un reprezentant al cântăreței a precizat că artista dorește să ia ''o pauză'' de la viața publică, informează
Ungaria / Un festival de muzică psihedelică și-a sistat programul după decesul a două persoane
Organizatorii festivalului psihedelic Ozora, unul dintre dintre cele mai mari evenimente de muzică trance din Europa, desfășurat în Ungaria, au decis duminică să sisteze concertele începând cu miezul nopții în urma a două decese survenite în timpul festivalului, informează AFP. Sâmbătă, un american de 45 de ani a escaladat u
VIDEO TOP CINEMA/''Spider-Man: Brand New Day'', al doilea cel mai bun debut din istoria box-office-ului
Lungmetrajul ''Spider-Man: Brand New Day'', cel mai recent film din franciza Sony și Marvel consacrată celebrului personaj Omul-Păianjen, a înregistrat al doilea cel mai bun debut din istoria box-office-ului, potrivit unor estimări ale specialiștilor din industria cinematografică publicate duminică, informează AFP.













