Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Armistiţiul dintre William şi Harry şi soţiile lor, pe prima pagină a ziarelor britanice
''Împreună la durere'': armistiţiul dintre prinţii William şi Harry şi soţiile lor, Kate şi Meghan, cu prilejul unei apariţii surpriză sâmbătă la Windsor după moartea reginei Elisabeta a II-a ocupa duminică primele pagini ale publicaţiilor britanice, informează AFP.
Fotografiile cu cele două cupluri în ţinute de doliu şi chipuri triste figurează pe prima pagină a celor mai multe dintre cotidiene. ''Reuniţi pentru bunica'', titrează The Mirror. ''William le oferă o ramură de măslin lui Harry şi Meghan după moartea reginei'', adaugă publicaţia.
Aflaţi în relaţii tensionate de mai multe luni, este pentru prima dată când fiii regelui Charles al III-lea şi soţiile lor au fost văzuţi împreună din martie 2020.
''Prinţii în conflict fac dovada unităţii'', scrie tabloidul The Sun.
''Reuniţi în durere'', scrie Sunday Telegraph, care publică pe prima pagină o fotografie cu cele două cupluri înaintând unii lângă ceilalţi spre mulţimea adunată în faţa Castelului Windsor şi spre florile depuse în semn de omagiu pentru regina Elisabeta a II-a, decedată joi la vârsta de 96 de ani, după o domnie de 70 de ani.
Sunday Times face notă discordantă: chiar dacă fraţii şi-au arătat unitatea sâmbătă la Windsor, publicaţia relatează că a fost nevoie de ''negocieri extinse'' în culise între cele două tabere, care a dus la o apariţie întârziată cu circa 45 de minute.
''Întinzând mâna pentru a pune neînţelegerile deoparte, moştenitorul tronului demonstrează că urmează exemplul bunicii sale'', scrie The Telegraph.
''Toţi cei care se îngrijorau că succesorii reginei Elisabeta a II-a nu sunt în stare să-i egaleze simţul datoriei au putut răsufla uşuraţi'', a mai scris publicaţia.
The Telegraph evocă ''scene extraodinare'' - baia de mulţime a durat 40 de minute -, întrebându-se totodată dacă ''s-au reunit cu adevărat sau doar pentru o seară''.
''William şi Harry, împreună pentru a o plânge pe regină'' a subliniat de asemenea The Independent.
''Cât de fericită trebuie să fi fost iubita noastră regină defunctă, de acolo din ceruri, la vederea scenei care se derulează sub privirile ei la castelul Windsor'', a scris Daily Mail. ''Ce bine ar fi fost dacă se producea cât timp ea a fost în viaţă. Dar nu are importanţă. Majestatea Sa era pragmatică: mai bine mai târziu decât niciodată.'' ''Probabil că şi regele Charles este fericit'', mai scrie cotidianul. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
VIDEO LIVE UPDATE Regina Elisabeta a II-a a murit (GALERIE FOTO)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec
Meghan renunță la un discurs programat la Bruxelles în urma arestării tatălui ei
Meghan, ducesă de Sussex, a renunțat la discursul comun pe care urma să îl susțină alături de soțul ei, prințul William, la Bruxelles despre siguranța copiilor în mediul online, deoarece 'nu este suficient de puternică din punct de vedere emoțional' după arestarea tatălui ei, informează luni DPA. Atât Harry, cât
Russell Brand a fost condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală
Actorul Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV britanici și un star la Hollywood, a fost condamnat luni la 10 ani și jumătate de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de violarea unei femei și de agresiune sexuală asupra altor trei, fapte comise în urmă cu aproximativ două decenii, informează Reuters și AFP.
Prima ediție a Eurovision Asia va avea loc sâmbătă la Bangkok
K-pop, cântece de dragoste sau chiar beatboxing: Eurovision organizează sâmbăta viitoare prima sa ediție asiatică, aducând amestecul unic de kitsch și geopolitică specifice competiției europene în regiunea cea mai populată din lume, informează AFP. Unsprezece țări, printre care Laos, Mongolia, dar și Filipine, se vor confrunta la Bangko
Prima apariție publică a unor panda uriași într-o grădină zoologică americană
Ping Ping și Fu Shuang, doi panda uriași împrumutați din China, i-au încântat vineri pe vizitatorii grădinii zoologice din Atlanta, un oraș din statul american Georgia, în timpul primei lor apariții publice după ce au sosit în Statele Unite, informează AFP. Masculul Ping Ping și femela Fu Shuang au sosit în
Prințul Harry a depus o cerere de apel în urma procesului pierdut cu Daily Mail
Prințul Harry și alte personalități, printre care cântărețul Elton John și actrița Elizabeth Hurley, au depus o cerere de apel după ce au pierdut procesul intentat companiei care deține Daily Mail, Associated Newspapers Limited (ANL), a anunțat vineri avocatul care îi reprezintă, potrivit AFP. Un judecător de la Înalta Curte
Un model de limbaj AI, antrenat pe baza limbilor indigene din Mexic, se află în faza de test
Companii din domeniul inteligenței artificiale antrenează un model de limbaj pornind de la limbile autohtone vorbite în Mexic, au anunțat vineri dezvoltatorii responsabili de acest proiect, potrivit AFP. ''Ceea ce ne propunem este să ne asigurăm că aceste comunități nu sunt lăsate deoparte'', a declarat pentru AFP Jessica
Poliția britanică se așteaptă ca ''multe alte'' acuzații să fie formulate împotriva lui Russell Brand
Șeful poliției din Londra a declarat vineri că se așteaptă să apară ''multe alte'' acuzații împotriva actorului britanic Russell Brand, găsit joi vinovat de viol și agresiuni sexuale de un
UPDATE Tatăl lui Meghan Markle a fost arestat în Florida (presă)
Tatăl lui Meghan Markle, soția americană a prințului Harry, acuzat de deținere de imagini ce prezintă agresiuni sexuale comise asupra unor minori în Filipine, a fost arestat vineri în Florida, în sud-estul Statelor Unite, relatează companii mass-media britanice și americane, citate de AFP. Thomas Markle, în vârstă de 82 de ani, a
Două capre care pasc iarba din Tokyo au devenit vedete pe internet
Două capre din Japonia, aduse de o companie feroviară niponă pentru a paște iarba de pe un teren viran din centrul orașului Tokyo, au devenit adevărate staruri pe rețelele de socializare, informează AFP. Nagi, un mascul de un an, și Pokke, o femelă de doi ani, și-au preluat 'atribuțiunile de lucru' în luna octombrie pe un teren situat în ap
Mii de tarantule care urmau să fie transportate ilegal în Germania, confiscate în Peru
Autoritățile peruviene au confiscat pe aeroportul din capitala Lima peste trei mii de tarantule care urmau să fie transportate ilegal cu avionul către Germania, informează AFP care citează surse oficiale. Ascunse în șosete uzate, tarantulele au fost descoperite în trei valize transportate de doi cetățeni germani și un polonez, a an
Bijuterii regale, inclusiv un safir Romanov, scoase la licitație la Geneva
Bijuterii excepționale care le-au aparținut unor familii regale vor fi scoase la licitație de casa Sotheby's, miercurea viitoare, la Geneva, inclusiv un spectaculos safir Romanov de 197,8 carate, asociat cu curtea imperială a Rusiei, informează AFP. Acest safir de Ceylan de un albastru intens, cu dimensiuni de aproximativ 3,5 cm x 3,5 cm,
Un bucătar italian a fost concediat în Australia pentru că a refuzat să prepare o pizza cu ananas
Un bucătar italian a fost concediat în Australia pentru că a refuzat să pună ananas pe pizza, argumentând că este o insultă pentru cultura lui, Comisia pentru Muncă Echitabilă din această țară confirmând decizia de concediere, informează joi ANSA. Comisia a respins recursul depus de Davide Tamburella, concediat dintr-un restaurant din Queensl
Russell Brand găsit vinovat de un tribunal din Regatul Unit la acuzațiile de viol și agresiune sexuală
Actorul britanic Russell Brand a fost găsit vinovat, joi, de un tribunal din Londra, la acuzațiile de viol și agresiune sexuală și a fost informat că riscă o pedeapsă lungă de închisoare, informează Reuters. Russell Brand, odinioară unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din industria mass-media britanică și totodată fost soț al cântăreței amer
VIDEO Filmul 'Godzilla Minus Zero', visul din copilărie al regizorului Takashi Yamazaki, va fi lansat vineri
În copilărie, regizorul Takashi Yamazaki visa să îl vadă pe King Ghidorah, rivalul cu trei capete al personajului Godzilla, distrugând orașul său natal pe marile ecrane, o dorință pe care a reușit în sfârșit să și-o îndeplinească după câteva decenii în filmul 'Godzilla Minus Zero', care va fi lansat vineri în cine











