Harvey Weinstein, pus oficial sub acuzare pentru viol şi agresiune sexuală, la New York
Producătorul de film Harvey Weinstein, acuzat de mai multe zeci de femei de abuzuri sexuale, a fost pus oficial sub acuzare, vineri, la New York, pentru viol şi agresiune sexuală. Aceasta este prima măsură judiciară care îl vizează pe Harvey Weinstein după izbucnirea scandalului în care este implicat producătorul american, în urmă cu şapte luni, informează AFP.
Harvey Weinstein, în vârstă de 66 de ani, purtând un costum albastru închis şi ţinând sub braţ trei cărţi, a sosit cu puţin timp înainte de ora locală 07:30 (11:30 GMT) la un comisariat de Poliţie din Manhattan, aflat la mică distanţă de fostul sediu al companiei sale de producţie cinematografică, dar şi de locuinţa sa din Greenwich Village.
Aşteptat de zeci de jurnalişti, producătorul de film nu a făcut nicio declaraţie pentru presă.
La scurt timp după aceea, Poliţia din New York a precizat că Harvey Weinstein a fost pus oficial sub acuzare pentru un viol şi o agresiune sexuală, comise asupra a două femei diferite, fără să ofere însă alte detalii.
Mult timp venerat în cadrul industriei cinematografice, Harvey Weinstein, ale cărui abuzuri au contribuit la apariţia mişcării #MeToo, a fost înregistrat oficial în registrele comisariatului newyorkez, unde poliţiştii l-au fotografiat şi i-au luat amprentele.
Potrivit Reuters, după aproximativ 90 de minute, Harvey Weinstein a părăsit secţia de poliţie încătuşat şi flancat de doi poliţişti. El a fost transferat la un tribunal din apropiere, pentru a se prezenta în faţa unui judecător, în jurul orei locale 09:15 (13:15 GMT), a precizat Procuratura din New York. Presa internaţională se aşteaptă ca Weinstein să fie eliberat pe cauţiune.
Potrivit mai multor companii mass-media americane, acuzaţia de agresiune sexuală a fost formulată de Lucia Evans, o femeie care a dezvăluit în cadrul unei mărturii publice în instanţă că Harvey Weinstein a forţat-o în 2004 să îi facă o felaţie.
Nu se cunoaşte deocamdată identitatea femeii care l-a acuzat de viol pe renumitul producător de film.
Harvey Weinstein, care este reprezentat în instanţă de celebrul avocat newyorkez Ben Brafman, care a obţinut în 2011 anularea cercetărilor judiciare care îl vizau pe Dominique Strauss-Khan în scandalul Sofitel, a negat că ar fi întreţinut raporturi sexuale "neconsimţite".
După punerea oficială sub acuzare, Weinstein ar urma să fie pus în libertate contra unei cauţiuni de 1 milion de dolari. De asemenea, el va trebui să poarte o brăţară de monitorizare electronică şi să îşi predea paşaportul, în virtutea unui acord încheiat de avocaţii lui şi Procuratura americană, afirmă jurnaliştii de la The New York Times.
După publicarea primelor acuzaţii formulate împotriva producătorului de film, apărute în The New York Times şi The New Yorker la începutul lunii octombrie 2017, Harvey Weinstein a fost acuzat de aproximativ 100 de femei - inclusiv actriţe celebre precum Angelina Jolie, Gwyneth Paltrow şi Asia Argento, top-modele şi foste angajate - pentru comiterea de abuzuri sexuale, care au mers de la hărţuire şi până la viol.
Pe parcursul dezvăluirilor publicate în The New York Times şi The New Yorker, premiate cu Pulitzer pentru anchetele lor, s-a aflat că Weinstein - multă vreme elogiat pentru faptul că a promovat cinematografia originală, întruchipată de regizori precum Quentin Tarantino - s-a folosit de influenţa lui, timp de aproape 40 de ani, pentru a obliga anumite actriţe tinere, aspirante sau cu cariere deja lansate, să cedeze în faţa fanteziilor sale sexuale, fiind ajutat uneori de către angajaţii lui şi cumpărând tăcerea unora dintre victime prin intermediul unor acorduri de confidenţialitate.
"Un pas către dreptate"
Astfel, s-a dovedit că mulţi oameni din showbiz erau la curent cu comportamentul său, dar au preferat să păstreze tăcerea, adeseori pentru că se temeau să nu îşi vadă carierele ruinate de acest producător multipremiat cu Oscar.
Dezvăluirile au avut efectul unei "bombe" mediatice. Sute de femei, folosind hashtag-ul #MeToo, au început să mărturisească agresiunile sexuale pe care le-au suferit în trecut, uneori cu mulţi ani în urmă. Mişcarea #MeToo a provocat căderea în dizgraţie pentru numeroşi bărbaţi influenţi din sectoare diverse, precum cinematografie, mass-media, modă, gastronomie şi muzică.
Joi, celebrul actor Morgan Freeman s-a alăturat şi el pe această listă a acuzaţilor, după ce opt femei au afirmat că au fost hărţuite sexual de starul hollywoodian. Actorul american a prezentat scuze publice în cadrul unei declaraţii de presă.
Anunţul despre arestarea producătorului Harvey Weinstein, după o anchetă desfăşurată de procurorul din Manhattan, acuzat că lucrează într-un ritm prea lent, a fost salutată de mai multe personalităţi ale mişcării #MeToo.
"Îmi pierdusem speranţa, la fel ca multe dintre victimele lui Weinstein, să îl văd pe violatorul nostru comun cum dă socoteală în faţa tribunalului", a declarat actriţa Rose McGowan. "Astăzi, am făcut un pas în plus către dreptate", a adăugat artista, care a spus că a fost violată de Weinstein la Festivalul Sundance în 1997 şi că a semnat un acord de confidenţialitate.
"Este un proces vindecător pentru multe dintre victime", a reacţionat pe Twitter Tarana Burke, fondatoarea #MeToo.
"Asistăm, poate, la o schimbare a modului în care cazurile de violenţă sexuală sunt tratate", a adăugat ea.
Sâmbăta trecută, în timpul ceremoniei oficiale de închidere a Festivalului de la Cannes, actriţa italiană Asia Argento, devenită o personalitate de prim rang a mişcării #MeToo, l-a acuzat public pe Harvey Weinstein, afirmând că producătorul a violat-o la Cannes în timpul ediţiei din 1997 a festivalului.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.














