NUNTĂ REGALĂ Pentru publicul invitat în curtea castelului Windsor, nunta a fost "ca un vis"
Deşi nu au fost invitaţi în capela St. George la ceremonia de nuntă, 2.640 de localnici din Windsor au fost primiţi în curtea castelului pentru a asista la eveniment şi toţi, fără excepţie, s-au simţit ca şi când ar fi avut invitaţii în primele rânduri ale evenimentului care li s-a părut în unanimitate "de vis", transmite sâmbătă Reuters.
"Este suprarealist", a declarat Jack Liggett, 18 ani, elev la o şcoală de aviaţie din County Tyrone, Irlanda de Nord, din afara capelei St. George, unde nepotul reginei Elisabeta a II-a s-a căsătorit cu actriţa americană Meghan Markle. "Îmi venea să mă ciupesc să mă asigur că nu era un vis pentru că totul părea desprins dintr-un vis", a susţinut el.

Foto: (c) Matt Dunham / AP
Îmbrăcaţi special pentru eveniment, localnicii au venit echipaţi cu scaune de picnic, coşuri de picnic şi cu sticle de şampanie pentru a se bucura de eveniment şi de soare de pe spaţiile verzi din interiorul zidurilor castelului Windsor.
Aproximativ jumătate dintre cei invitaţi între zidurile castelului au fost aleşi special din oraşul Windsor, alţii sunt membri ai unor organizaţii caritabile cu care colaborează prinţul Harry şi Meghan Markle, reprezentanţi ai unor şcoli din localitate, rezidenţi ai castelului şi membri ai personalului aflat în serviciul Casei Regale.

Foto: (c) Matt Dunham / AP
Deşi au rămas în afara capelei, ei s-au simţit în mijlocul evenimentului. "A fost o atmosferă foarte relaxată şi ne-am simţit ca şi cum am fi participat la eveniment pentru că totul a fost foarte intim", a declarat Grant White, 52 de ani, invitat datorită activităţii sale în sprijinul veteranilor de război răniţi, activitate desfăşurată în timpul său liber.
Christina Jannetta, 57 de ani, al cărei soţ a fost şi el invitat pentru activitatea sa în scopuri caritabile, locuieşte la Windsor şi a fost la castel cu multe ocazii. Chiar şi aşa, evenimentul de sâmbătă i s-a părut cu totul deosebit. "Azi a fost un altfel de agitaţie aici, la castel".

Foto: (c) Toby Melville / Pool / REUTERS
Invitaţii care au aşteptat în afara capelei nu au beneficiat de ecrane pe care să poată urmări serviciul religios, dar au putut asculta slujba, muzica şi jurămintele mirilor prin intermediul unei staţii de amplificare.
Mulţi au fost de părere că predica energică despre puterea iubirii susţinută de episcopul Bisericii Episcopale Americane, Michael Bruce Curry, a reprezentat o schimbare binevenită de la caracterul rigid şi uneori de-a dreptul plicticos al serviciilor religioase nupţiale oficiate anterior la Windsor.

Foto: (c) Han Yan / Xinhua
Predica "a fost foarte puternică şi plină de pasiune", a precizat Katie Peacock, 52 de ani, angajată la o organizaţie locală. Ea a descris întreaga atmosferă drept "spectaculoasă".
"Atmosfera este incredibilă", i-a dat dreptate şi Alex Harman, 24 de ani. "Iar toată lumea debordează de bună dispoziţie, aşa că bucuria acestui eveniment este amplificată poate şi de zece ori", a adăugat fostul primar al localităţii Worthing din sudul Angliei, care a fost invitat pentru activitatea voluntară depusă în cadrul comitetului de organizare a acestui eveniment.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
75 de pisici au fost găsite într-un mic apartament din Paris după evacuarea chiriașului
Activiștii pentru drepturile animalelor au descoperit peste 75 de pisici într-un mic apartament din Paris, a relatat luni presa franceză preluată de DPA. În urma evacuării forțate a unei locuințe sociale din arondismentul 15, poliția și un executor judecătoresc au solicitat sprijinul asociației caritabile YouCare, a relatat publicația Le Parisien.
Jarvis Cocker vorbește despre începuturile trupei Pulp într-un nou documentar
La aproape o jumătate de secol de la înființare, membrii trupei britpop Pulp sunt protagoniștii unui documentar care vorbește despre rădăcinile formației în visurile din copilărie ale solistului Jarvis Cocker, informează Reuters. În documentarul intitulat ''Pulp: What Do You Do for an Encore?'', Cocker citește fragmente din ju
Taylor Swift va fi recompensată cu Artist-Director Award la gala MTV Video Music Awards 2026
Cântăreața americană Taylor Swift va fi recompensată cu un premiu important la gala MTV Video Music Awards (VMA) din acest an, care va avea loc duminică seară în Statele Unite. Posturile CBS și MTV au anunțat luni că vedeta pop este câștigătoarea Artist-Director Award, un premiu aflat la ediția sa inaugurală, atribuit artiștilor care regizează unele sau chi
Sylvester Stallone a refuzat funcția de 'ambasador special' al lui Donald Trump la Hollywood
Deși Sylvester Stallone deține titlul de 'ambasador special' la Hollywood, ce i-a fost atribuit de Donald Trump, la aproape doi ani după numirea sa, protagonistul francizei cinematografice 'Rocky' a dezvăluit că nu a acceptat în mod explicit acest rol, informează revista Variety. 'Ei bine, pur și simplu s-a întâmplat',
Amanda Lear consideră că Miley Cyrus 'a copiat' unul dintre cântecele sale
'Mulțumesc, Miley, că ai copiat cântecul meu 'The Sphinx'! Mă simt flatată', a declarat cântăreața și actrița franceză Amanda Lear pe rețelele de socializare, considerând într-un mesaj plin de ironie că artista americană Miley Cyrus a plagiat unul dintre cântecele sale, informează luni AFP. În noul album al c
California introduce o zi Dolly Parton în calendarul oficial
Statul american California instituie o zi proprie de comemorare a cântăreței americane Dolly Parton, care a murit recent, conform proiectului de lege semnat duminică de guvernatorul Gavin Newsom, data aleasă fiind 25 septembrie, transmite luni DPA. Data a fost aleasă datorită unui joc de cuvinte legat de celebrul cântec al lui Parton, '
TOP CINEMA 'Resident Evil' face furori la box-office în weekendul de debut
Noul film al lui Zach Cregger, 'Resident Evil', a revoluționat box-office-ul în weekendul de lansare, cu încasări de 108,3 milioane de dolari la nivel internațional, informează luni agenția de presă EFE. Noua peliculă 'Resident Evil' a înregistrat cel mai bun debut din cei 24 de ani de istorie ai acestei serii
Ed Sheeran a vorbit de pe scena din Philadelphia despre situația din Gaza și a recunoscut 'greșeli'
Ed Sheeran a afirmat că situația din Gaza este 'nejustificabilă' și a recunoscut 'greșeli' sâmbătă seară la Philadelphia, în timpul primului său concert de la controversa din jurul eliminării rapper-ului Macklemore din turneul său din cauza remarcilor pro-palestiniene, transmite AFP. Rapper-ul, care urca pe scenă &i
Proteste pro-palestiene organizate înaintea concertului lui Ed Sheeran din Philadelphia (SUA)
Un protest pro-palestinian a fost anunțat în afara stadionului din Philadelphia (SUA) unde urmează să urce pe scenă, sâmbătă, cântărețul britanic Ed Sheeran, în primul său concert după excluderea din turneu a rapper-ului Macklemore din cauza unor comentarii cu privire la Gaza, gest care a determinat și alți artiști care cântau în deschider
Prima apariție publică a prințului Harry de la revenirea sa în Regatul Unit
Prințul Harry a fost prezent joi, la Londra, la o primă apariție publică, la scurt timp de la revenirea, în urmă cu trei săptămâni, în Regatul Unit împreună cu familia. El a participat la o serată organizată în cadrul Invictus Games, o competiție destinată militarilor răniți, pe care a fondat-o în 2014, informează AFP.
Două chitare ale lui Johnny Marr din The Smiths, vândute la licitație cu peste 650.000 de euro
Cele două chitare-vedetă ale licitației dedicate lui Johnny Marr, fost membru al formației britanice The Smiths, au fost vândute joi la Londra cu peste 654.000 de euro, conform casei de licitații Christie's, care a organizat evenimentul, transmite AFP. Chitara Rickenbacker 330 Jetglo din 1982, care a fost folosită la primele în
Regele Charles se purta ca și când ar fi câștigat la loterie după moartea Dianei, susține fratele acesteia
Regele Charles al Marii Britanii se purta 'ca un câștigător la loterie' după moartea primei sale soții, Diana, scrie fratele acesteia în cartea sa care urmează să fie lansată și din care au fost publicate joi noi extrase, transmite Reuters. Fratele Dianei, Charles Spencer, a declarat că prințul Charles de atunci era 'ex
VIDEO Filmul 'Spider-Man: Brand New Day' devine cel mai mare succes de box-office din istoria SUA
Fenomenul 'Spider-Man: Brand New Day', cu Tom Holland și Zendaya în rolurile principale, a devenit săptămâna aceasta cel mai mare succes de box-office din istoria Statelor Unite, informează agenția de presă EFE.
Regele Charles răspunde criticilor formulate de fratele prințesei Diana
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a luat miercuri o măsură neobișnuită, răspunzând la criticile aduse de fratele regretatei sale prime soții, Diana, și afirmând, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că suferința poate afecta rațiunea, judecata și memoria, transmite Reuters. Afirmațiile fratelui Dianei, formulate într-o ca
Kim Kardashian a primit o despăgubire simbolică, în valoare de 1 euro, pentru jaful de la Paris
Vedeta americană de reality show-uri Kim Kardashian a primit marți o sumă simbolică de 1 euro (1,15 dolari) drept daune de la hoții care au amenințat-o cu arma și au legat-o într-un hotel din Paris în 2016 și apoi i-au furat bijuteriile, inclusiv inelul de logodnă în valoare de 4 milioane de dolari, transmite Reuters. Kardash











