Ringo Starr, fost membru Beatles, învestit cavaler în cadrul unei ceremonii de la Palatul Buckingham
Fostul membru al grupului Beatles, Ringo Starr, a fost învestit marţi cavaler într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Buckingham şi a glumit apoi cu reporterii, spunându-le că se aşteaptă ca aceştia să i se adreseze cu noul titlu, relatează Reuters, EFE şi Press Association.
Muzicianul de 77 de ani, originar din Liverpool şi care acum locuieşte în Los Angeles, a fost astfel răsplătit pentru activitatea sa muzicală, numele său fiind inclus pe lista tradiţională cu distincţii regale de Anul Nou.
Ringo, pe numele său real Richard Starkey, li s-a alăturat lui Paul McCartney, George Harrison şi John Lennon în trupa Beatles în 1962, în locul toboşarului Pete Best, dar ocazional a fost şi solist vocal, în melodii precum "Yellow Submarine" şi "With a Little Help from my Friends".
El a intrat în Rock and Roll Hall of Fame ca membru al Beatles în 1988 şi, din nou, în 2015 pentru cariera sa solo după ce formaţia s-a desfiinţat.
"Înseamnă mult pentru mine. Sunt într-un fel şocat. Mă aflam în LA când a venit scrisoarea şi am fost atât de surprins. Dar cred că este o onoare", a declarat muzicianul după ceremonia de marţi.
"Mulţi oameni pe care nu îi cunosc mi-au scris ''felicitări, era şi timpul'', dar pentru mine timpul este atunci când se întâmplă, iar asta este acum. Nu m-am gândit niciodată la asta. Pur şi simplu mi-am văzut de viaţă până acum. Aşa cum am spus, sunt pur şi simplu foarte surprins", a mai afirmat muzicianul.
McCartney a fost învestit cu titlul de cavaler în urmă cu 21 de ani, iar ceremonia de marţi a avut loc la 53 de ani după ce trupa Beatles a primit Ordinul Imperiului Britanic, în 1965.
"Am luat cina cu el (Paul McCartney - n.r.) săptămâna trecută şi am râs amândoi despre locul din care am plecat, după care am ajuns la palat, iar acum suntem Sir Paul şi Sir Richard. Nu ne-am gândit niciodată la asta. Nu e ca şi cum ne-am fi putut spune: 'ei bine, într-o bună zi'", a povestit el.
Însoţit de soţia sa, Barbara Bach, Ringo a fost făcut cavaler de prinţul William cu o sabie ceremonială, devenind Sir Richard Starkey.
"Nu ştiu cum să folosesc acest titlu în mod corespunzător, dar mă aştept ca voi să-l folosiţi", le-a spus el ziariştilor după ce le-a arătat medalia onorifică. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Ramayana', cel mai scump film din istoria Bollywoodului, comparat cu 'Stăpânul inelelor', ajunge pe marile ecrane
Filmul 'Ramayana: Rise of a Legend', anunțat drept cel mai scump din întreaga istorie a cinematografiei indiene, comparat cu 'Stăpânul inelelor' sau cu 'Războiul stelelor', va fi lansat joi în cinematografele din întreaga lume, transmite AFP. Regizat de Nitesh Tiwari, lungmetrajul prezintă, &icir
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva














