Fotbal: Naționala Germaniei nu este mediocră, dar îi trebuie o mentalitate mai bună, consideră Lothar Matthaeus
Recordmanul de selecții în naționala de fotbal a Germaniei, Lothar Matthaeus, nu este de acord cu opinia fostului său coleg Bastian Schweinsteiger privind echipa condusă de selecționerul Jurgen Klopp, dar consideră că este nevoie de o schimbare de mentalitate pentru ca aceasta să progreseze, relatează DPA.
Klopp nu a reușit să câștige primele două meciuri din Liga Națiunilor, iar joi va juca împotriva Serbiei, la Munchen.
După înfrângerea cu 0-1 pe teren propriu cu Grecia, de duminică, Bastian Schweinsteiger, campion mondial cu Germania în 2014, a declarat televiziunii ARD că Germania nu mai este deloc o echipă de vârf și a ajuns la un nivel mediocru.
Dar Lothar Matthaeus, campion mondial cu Germania în 1990, a declarat în cotidianului Bild de miercuri că situația nu este atât de rea, chiar dacă Germania a părăsit prematur trei ediții la rând ale Cupei Mondiale, iar după ediția din această vară, din America de Nord, selecționerul Julian Nagelsmann a fost nevoit să demisioneze.
''Echipa noastră națională nu este mediocră. Avem suficienți jucători care pot face diferența și care demonstrează în fiecare săptămână la echipe de top din Europa precum Bayern Munchen, FC Barcelona sau Arsenal că au calitate înaltă'', a spus Matthaeus, făcând trimitere la Jamal Musiala, Joshua Kimmich, Karim Adeyemi sau Kai Havertz.
''Nu este o problemă de calitate, ci una de mentalitate. Jucătorii noștri trebuie să arate mai multă mentalitate. Germania poate și trebuie să fie greu de învins din nou, așa cum a fost în trecut, când eram de temut'', a mai explicat fostul internațional.
El a mai spus că Jurgen Klopp, fostul antrenor al echipelor Borussia Dortmund și Liverpool, care a câștigat trei titluri pe plan intern și Liga Campionilor în calitate de antrenor de club, va aduce acea mentalitate cu timpul.
''Dacă cineva poate transfera acea mentalitate la această echipă el este acela'', a concluzionat Matthaeus, care a strâns 150 de selecții la naționala Germaniei între 1980 și 2000. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jocurile Asiatice de la Aichi-Nagoya s-au încheiat cu noi recorduri și pe fondul criticilor privind problemele organizatorice
Jocurile Asiei de la Aichi-Nagoya (Japonia) s-au încheiat duminică, punând capăt astfel celor 16 zile de concurs marcate de doborârea unor noi recorduri, dar, totodată, și de impedimente logistice și critici privind organizarea, relatează Xinhua. Peste 17.000 de sportivi și oficiali din 45 de țări și regiuni au luat parte la
Fotbal: Xavi, mulțumit de modul în care Olanda s-a prezentat în Liga Națiunilor
Selecționerul Olandei, Xavi Hernandez, a declarat că este mulțumit de primele sale patru meciuri din Liga Națiunilor la fotbal și că ''lucrează pentru a transforma echipa într-o familie care luptă unii pentru alții'', scrie Reuters. Olanda, care a învins duminică Serbia cu 2-1, este lider în Grupa A2 cu 8 punc
Hochei: NHL - Anaheim Ducks a câștigat după prelungiri cu Florida Panthers
Anaheim Ducks a învins-o pe Florida Panthers cu scorul de 3-2, după prelungiri, duminică, în California, într-un meci din liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Mikael Granlund a marcat, în superioritate numerică (power-play), golul care a adus echipei prima victorie pe propriul patinoar din acest
Fotbal: Haaland, incert pentru meciurile lui Manchester City cu Liverpool și PSG
Atacantul norvegian Erling Haaland, care a solicitat înlocuirea din cauza unei aparente accidentări musculare în minutul 65 al meciului de duminică din Liga Națiunilor la fotbal împotriva Portugaliei (1-2), a devenit incert pentru viitoarele meciuri la nivel de club ale lui Manchester City, cu Liverpool și Paris Saint-Germain, scrie EFE.
Fotbal: Kylian Mbappe a mers pe bicicletă, conform unui videoclip, în ciuda avertizării lui Jose Mourinho
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat duminică pe contul său de Instagram un videoclip în care apare mergând cu bicicleta, o activitate de evitat conform antrenorului său de la Real Madrid, Jose Mourinho, din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru fotbaliștii profesioniști, scrie EFE. Mbappe a distribuit înregistrarea
Fotbal: Selecționerul Portugaliei și președintele Federației portugheze sunt deschiși revenirii lui Cristiano Ronaldo la națională
Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, a declarat că vedeta fotbalului portughez Cristiano Ronaldo poate reveni la echipa națională dacă se hotărăște în acest sens, lăsând deschisă ușa pentru căpitanul de 41 de ani după plecarea intempestivă de la lot săptămâna trecută, relatează Reuters. Ronaldo a părăsit cantonamentul Port
Auto - F1: FIA va investiga eroarea de soft de la Marele Premiu al Bahrainului
Federația Internațională de Automobilism (FIA) a promis o anchetă completă privind o eroare de soft care a provocat haos și a dus la anularea procedurii de start a Marelui Premiu al Bahrainului, desfășurat duminică în Malaezia, la Sepang, piloții având senzația că se află la volanul unor mașini din piese Lego alimentate cu baterii, scrie Reuters.
Tenis: Daniil Medvedev a urcat pe locul 5 în clasamentul ATP
Tenismanul rus Daniil Medvedev a urcat un loc față de săptămâna trecută și se află pe poziția a cincea în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni. Turneele de la Beijing și Tokyo sunt în desfășurare, iar Daniil Medvedev va juca în semifinale cu Novak Djokovic în China.
Fotbal: Selecționerul Franței, Zinedine Zidane, pregătește schimbări în echipă pentru meciul cu Belgia din Liga Națiunilor
Selecționerul Franței, Zinedine Zidane, știe că va trebui să facă unele schimbări în echipa pentru meciul de luni, cu Belgia, în încercarea de a rămâne pe primul loc în Grupa A1 din Liga Națiunilor la fotbal, transmite DPA. Zidane a fost martor vineri la egalul obținut de naționala Franței (1-1), pe Stade de Franc
Fotbal: Carlos Mora a înscris din nou pentru Costa Rica, în Liga Națiunilor CONCACAF
Mijlocașul Carlos Mora, legitimat la Universitatea Craiova, a marcat un gol pentru selecționata de fotbal a Costa Ricăi, învingătoare cu scorul de 2-0 în meciul cu Haiti, duminică, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor CONCACAF (Confederația Americii de Nord, Centrale și Caraibelor). Mora a deschis scorul în min. 6,
Fotbal: Victorii pentru Portugalia, Olanda și Danemarca, în Liga Națiunilor
Portugalia, Olanda și Danemarca au obținut victorii în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal în meciurile desfășurate duminică seara. Portugalia a reușit a patra sa victorie consecutivă, 2-1 cu Norvegia, pe teren propriu, după ce scandinavii au deschis scorul prin fundașul Kristoffer Ajer (36). Lusitanii au egalat la scur
Box: Rebeca Toartă s-a calificat în sferturi la Europenele Under-17
Pugilista română Rebeca Toartă s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce a obținut o victorie înainte de limită. Toartă s-a impus prin RSC în repriza a doua în fața belarusei Viktoria Navumenka, iar în sferturi
Tenis: Elena Rîbakina, accidentată, a declarat forfait pentru turneul de la Wuhan (WTA)
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras de la turneul WTA de la Wuhan (China) din cauza unei accidentări la picior, au anunțat duminică organizatorii, citați de AFP. 'Elena Rîbakina va rata turneul de la Wuhan din cauza unei accidentări la picior. Îi dorim o recuperare rapidă', au ind
Tenis: Naomi Osaka și Karolina Muchova vor fi adversare în optimi de finală la Beijing (WTA)
Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, o va avea adversară pe jucătoarea cehă Karolina Muchova în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite EFE. Duminică, în turul al treilea al turneului din capitala Chinei, Osaka, locul 17 mondial și
VIDEO UPDATE Ciclism: Belgianul Remco Evenepoel, învingător la fotofiniș în proba de fond la Campionatele Europene din Slovenia
Belgianul Remco Evenepoel a terminat învingător la fotofiniș în proba de fond la Campionatele Europene de ciclism pe șosea din Slovenia, duminică, în fața italianului Giulio Ciccone, de la competiție lipsind eroul local Tadej Pogacar, informează AFP. Evenepoel, în vârstă de 26 de ani, a așteptat anunțul crainiculu














