Mureș: Autografele lui Fellini, Mastroianni și Bud Spencer, expuse în premieră la SIMFEST (GALERIE FOTO)
O colecție rară de aproximativ 20 de afișe de film vechi, purtând autografele unor monștri sacri ai cinematografiei mondiale, precum Fellini, Mastroianni sau Bud Spencer, a fost deschisă, marți, publicului la Centrul Cultural ''Mihai Eminescu'' din Târgu Mureș, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST.
''Expoziția aparține colecționarului Dan Câmpean Teban și este unul dintre evenimentele centrale ale secțiunii 'Zilele Filmului Italian' de la Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, care se desfășoară în municipiu până pe 4 octombrie. Cinefilii pot admira piese de o valoare istorică excepțională, ce poartă semnăturile de legendă ale unor titani precum Federico Fellini, Marcello Mastroianni, Vittorio De Sica și Bud Spencer'', a declarat, marți, pentru AGERPRES, organizatorul SIMFEST, Corina Ceaușescu.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Printre afișele expuse la Târgu Mureș se numără cele ale unor capodopere care au scris istoria celei de-a șaptea arte: ''La Dolce Vita'' (1960), regizat de Federico Fellini, cu o distribuție de excepție formată din Marcello Mastroianni, Anita Ekberg, Anouk Aimée, Yvonne Furneaux și Alain Cuny.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Un alt afiș este al filmului ''Umberto D.'', capodopera neorealistă a lui Vittorio De Sica, avându-i în distribuție pe Carlo Battisti, Elena Simova și Lina Gennari.
''Vedeta centrală este, fără îndoială, afișul peliculei 'Zorba Grecul' (1964), ecranizarea de un succes răsunător regizată de Michael Cacoyannis, cu Anthony Quinn, Irene Papas și Alan Bates (film laureat cu trei Premii Oscar din șapte nominalizări), dar și cel al celebrei comedii SF regizată de Michele Lupo, 'Un șerif extraterestru' (1979), cu inegalabilul Bud Spencer în rolul principal, alături de Cary Guffey și Joe Bugner. În expoziție mai avem 'Brutarul din Valorgue (1953), clasica producție dramatică și comică franco-italiană regizată de Henri Verneuil, cu legendarul Fernandel și multe altele'', a precizat Corina Ceaușescu.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Secțiunea dedicată cinematografiei italiene, realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Italian, a debutat luni seară cu o participare numeroasă din partea publicului.
''Publicul mureșean a luat cu asalt prima proiecție, filmul de referință 'Evanghelia după Matei' (1964), regizat de Pier Paolo Pasolini. Programul continuă marți cu proiecția dramei 'O zi specială' (Una giornata particolare), în regia lui Ettore Scola, avându-i ca protagoniști pe Sophia Loren și Marcello Mastroianni, eveniment urmat de discuții interactive cu publicul'', a precizat organizatoarea SIMFEST.
Dincolo de evenimentele conexe, a arătat Corina Ceaușescu, SIMFEST 2026 își desfășoară componenta competițională oficială la Teatrul Scena din Cetatea Medievală, unde 45 de producții din 25 de țări și patru continente (selectate dintr-un total de 215 înscrise) concurează pentru trofeele din acest an.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
''Toate proiecțiile din cadrul competiției, programate până vineri, 2 octombrie, beneficiază de acces gratuit'', a subliniat Corina Ceaușescu.
Partea autohtonă din cadrul programelor conexe de la SIMFEST este reprezentată prin ''Zilele Filmului Românesc'', secțiune ce aduce pe ecran pelicule semnate de regizori renumiți, precum ''Povestiri din Bocșa'' (regia Ioan Cărmăzan), ''Dragoste fără cuvinte'' (regia Octavian Iacob), ''Comatogen'' (regia Igor Cobileanski), ''Pelicule de familie'' (regia Dan Curean) și clasicul ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (regia Șerban Marinescu). Personalități precum Daniela Nane, Ioan Cărmăzan și Șerban Marinescu vor fi prezente la discuțiile cu spectatorii.
''SIMFEST 2026 marchează și o dublă celebrare dedicată istoriei și cinematografiei naționale: împlinirea a 50 de ani de la istorica notă de 10 obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) și 95 de ani de la nașterea celebrei regizoare Elisabeta Bostan. Momentul este omagiat prin proiecția specială a filmului 'Campioana'. De altfel, afișul acestui film, însoțit de autografe originale, se află în expoziția de la Centrul Cultural 'Mihai Eminescu' din Târgu Mureș. Pe componenta de concurs, a precizat organizatoarea SIMFEST, evaluarea producțiilor din acest an este realizată de un juriu internațional extins, condus de Lucian Ionică, din care fac parte specialiști din Austria, Franța (TV5) și trei noi membri: Petra Terzi, Sumathy Ramakrishnan și Roberto I. Ercolalo'', a mai evidențiat organizatoarea manifestării.
Festivalul se va încheia sâmbătă, 3 octombrie, la ora 19:00, cu Gala Laureaților găzduită de Palatul Culturii din Târgu Mureș, ocazie cu care regizorii Șerban Marinescu și Elisabeta Bostan vor primi premii de excelență pentru întreaga activitate.
Proiectul SIMFEST este cofinanțat de Primăria Târgu Mureș și susținut de Consiliul Județean Mureș, Primăria Sângeorgiu de Mureș, Biblioteca Județeană și Institutul Cultural Italian. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Romanian Creative Week X Bucharest - între 2 și 8 octombrie, în Capitală; Mirabela Grădinaru participă la trei evenimente
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest, eveniment care va avea loc de vineri și până pe 8 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, Mirabela Grădinaru va participa la expoziția centrală
Spectacolul 'Orlando. O cameră doar a ei' este prezentat în premieră, vineri, la Teatrul Metropolis
Spectacolul 'Orlando. O cameră doar a ei', scenariu dramatic de Mihaela Michailov, după 'Orlando' de Virginia Woolf, în regia lui Andrei Măjeri, este prezentat în premieră, vineri, la Sala Mare a Teatrului Metropolis, informează site-ul instituției de cultură. ''Orlando. O cameră doar a ei' urmărește tim
Bihor: Arta naivă românească, între tradiție și riscul dispariției; Festivalul Național de la Oradea, la ediția a XIII-a (GALERIE FOTO)
Peste 100 de lucrări semnate de 20 de artiști din țară sunt reunite, la Oradea, în cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Artă Naivă, eveniment unic în România. Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES
Vâlcea: Expoziție despre pâinea din vremea dacilor, deschisă la Muzeul Județean (GALERIE FOTO)
O expoziție despre pâine, ce invită vizitatorii să descopere civilizația dacică dintr-o altă perspectivă, dincolo de imaginea războinică consacrată, a fost deschisă, joi, la Muzeul Județean 'Aurelian Sacerdoțeanu' Vâlcea.
Spectacolul '(AN)ORGANIC', regia Andu Dumitrescu, are trei reprezentații la Sala Nouă a Teatrului de Comedie în octombrie
Spectacolul '(AN)ORGANIC' - despre AI și tot ceea ce numim 'uman' - va fi prezentat în trei reprezentații unice în Capitală, pe 3, 4 și 23 octombrie, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Construit dintr-o succesiune de situații recognoscibile și uneori inconfortabil de familiare, '(AN)ORGANIC' urmărește dife
Teleorman: Expoziția 'Colecții și colecționari', deschisă la Muzeul Județean în cadrul proiectului 'Octombrie, Luna Colecționarului'
Expoziția temporară 'Colecții și colecționari' poate fi vizitată începând de joi la Muzeul Județean Teleorman, aceasta fiind organizată în cadrul proiectului expozițional anual 'Octombrie, Luna Colecționarului', desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2012. La expoziție, ajunsă la a XV-a
Covasna: Japonezul Akimitsu Tamawake - câștigătorul Marelui Premiu al Bienalei de Grafică (G9)
Artistul japonez Akimitsu Tamawake este câștigătorul Marelui Premiu al celei de-a 9-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc (G9), premiul urmând să îi fie decernat vineri, 2 octombrie, în cadrul unei ceremonii organizate la Centrul de Artă Transilvania din Sfântu Gheorghe, au anunțat organizatorii. Pot
Sector 1: Primăria participă în weekend, pentru prima dată, la Noaptea Albă a Galeriilor
Primăria Sectorului 1 participă, în acest weekend, pentru prima dată, la Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), iar anul acesta propune trei locuri care merită descoperite: Hub-ul cultural deGalben, Sala de Consiliu a autorității locale și Galeria Beller, iar accesul este gratuit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis joi,
Argeș: S-a deschis Festivalul de C'ARTE de la Pitești, la care participă 27 de edituri
Ediția a șasea a Festivalului de C'ARTE, la care participă 27 de edituri, și-a deschis porțile joi, în municipiul Pitești. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană 'Dinicu Golescu' Argeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești, în cadrul manifestărilor dedicate Sărbăt
Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare va fi expus la Palatul Culturii
Steagul de luptă al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, din anul 1500, din colecția Muzeului Național de Istorie a României va fi expus, în perioada 4 - 30 octombrie, la Palatul Culturii - Muzeul de Istorie a Moldovei, transmit reprezentanții Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași. Potrivit sursei citate, expoziția
Iași: Capodoperă a artei italiene din secolul al XIV-lea, expusă în premieră în România, la Palatul Culturii
Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la Pinacoteca Națională din Bologna,va fi prezentat publicului în cadrul unui eveniment special organizat la Palatul Culturii din Iași, în cadrul etapei din România a Anului Cultural Italia-România 2026, organizat de Ambasada Italiei la București. Potrivit reprezent
Bacău/Scrisul de mână, stimulat prin concursul 'Caligraful Misteriors' organizat de Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești dă startul celei de-a treia ediții a concursului 'Caligraful Misterios', un proiect care își propune să readucă în atenție frumusețea și valoarea scrisului de mână. Concursul se adresează persoanelor cu domiciliul în municipiul Onești, precum și elevilor ca
Bihor: Un Manual al artei farmaceutice din 1786, exponatul lunii octombrie la Muzeul Țării Crișurilor
O carte rară, publicată în 1786 și considerată una dintre lucrările care au contribuit la fundamentarea farmaciei științifice moderne, este exponatul lunii octombrie la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Volumul Lehrbuch der Apothekerkunst (Manual al artei farmaceutice), semnat de farmacistul, chimistul și botanistul german Karl Gottfri
AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția 'Te simt și totul e nou' - instalație media interactivă, la Muzeul 'Constantin Brâncuși'
Vernisajul expoziției 'Te simt și totul e nou', o instalație care răspunde la voce și privire, va avea loc sâmbătă la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși' din Târgu Jiu, în cadrul unui proiect inițiat de artista Saint Machine, care aduce sculptura și tehnologia în dialog cu gândirea lui Constantin Brâncuși.
Alexandru Andrieș începe turneul național 'Ultimul dans', la Galați
Alexandru Andrieș dă startul turneului național 'Ultimul dans' joi, la Teatrul Național 'Nae Leonard' din Galați. Potrivit site-ului eventim.ro, 'Ultimul dans' este un turneu despre muzică, memorie, prietenie și poveștile care rămân cu noi, construit în jurul cântecelor care au însoțit generații














