logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)

Image

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.

Prevederile legii se aplică contractelor de credit în derulare, inclusiv celor care au fost acordate înainte de 2 mai 2019, în cadrul cărora rata dobânzii variabile a fost calculată, integral sau în parte, prin raportare la indicele ROBOR.

Dispozițiile actului normativ se aplică și contractelor care au încetat anterior, cu respectarea termenului general de prescripție prevăzut de Codul civil.

''Prezenta lege nu repune în termen și nu redeschide drepturile de restituire pentru care termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit anterior intrării sale în vigoare'', stipulează proiectul.

Potrivit acestuia, instituțiile de credit vor fi obligate să înlăture efectele încălcării constatate, să recalculeze obligațiile contractuale prin aplicarea indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) și să restituie integral prejudiciul dovedit.

''În situația în care, ca urmare a unei încălcări a legislației în materie de concurență constatate printr-o decizie definitivă, consumatorii de credit au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat, instituțiile de credit responsabile sunt obligate: să înlăture efectele încălcării constatate cu respectarea termenelor; să recalculeze obligațiile contractuale prin aplicarea indicelui IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor) tuturor contractelor de credit afectate; să restituie integral, în termenele prevăzute, prejudiciul dovedit în urma controlului tuturor debitorilor afectați'', prevede proiectul adoptat.

În termen de 45 de zile de la data constatării prejudiciului ca urmare a unei anchete derulate de o autoritate competentă, printr-un document administrativ, consumatorii de credit afectați pot solicita instituției de credit revizuirea contractului prin recalcularea obligațiilor datorate în funcție de indicele IRCC.

De la data depunerii solicitării de către debitor, efectele clauzei relative la dobânda variabilă se suspendă până la soluționarea cererii, pe cale amiabilă sau judecătorească.

Instituțiile de credit au obligația ca, în termen de maxim 45 de zile de la primirea solicitării de la debitor, să recalculeze obligațiile datorate de acesta prin corectarea erorilor, în funcție de indicele IRCC.

În termen de maxim 30 de zile de la data depunerii solicitării debitorului, creditorul financiar este obligat să soluționeze solicitările, să finalizeze recalcularea obligațiilor de plată în funcție de indicele IRCC și să transmită consumatorului o propunere de revizuire a contractului.

Propunerea de revizuire se va transmite în scris către solicitant și va cuprinde prezentarea detaliată a recalculării obligațiilor de plată ale debitorului în funcție de indicele IRCC, cu evidențierea clară a prejudiciului total generat de practica anticoncurențială.

Cu privire la propunerea de revizuire transmisă de bancă, debitorul trebuie să își exprime consimțământul, inclusiv cu privire la modificările introduse prin efectul legii.

Consumatorii de credit pot formula întrebări suplimentare cu privire la recalcularea efectuată și transmisă de instituția de credit, la care banca va formula răspunsuri în interiorul termenului prevăzut de 30 de zile.

În lipsa unui acord scris transmis de debitor, procedura de compensare financiară a consumatorului de credit prejudiciat se suspendă, consumatorul de credit având posibilitatea de a acționa în instanță instituția de credit în vederea recalculării obligațiilor de plată, respectiv a recuperării prejudiciului.

În cazul în care debitorul optează pentru recuperarea prejudiciului în instanță, pe perioada desfășurării procesului, clauza relativă la dobânda variabilă va fi suspendată.

De asemenea, în situația în care debitorul acceptă recalcularea, în termen de 15 zile de la data transmiterii acordului în scris de către debitor cu privire la propunerea transmisă de bancă, instituția de credit este obligată să efectueze plata sumelor datorate.

Proiectul mai prevede amenzi pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de lege, nesoluționarea cererilor în termen, necomunicarea documentelor necesare și neplata sumelor acceptate în scris de consumator. Sancțiunile sunt cuprinse între 10.000 și 50.000 de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, între 20.000 și 100.000 de lei pentru nesoluționarea cererilor sau necomunicarea documentelor și între 50.000 și 100.000 de lei pentru neplata la termen a sumelor acceptate de consumator.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor reveni reprezentanților împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Odată cu aplicarea sancțiunii, agentul constatator dispune îndeplinirea obligației încălcate într-un termen de cel mult 30 de zile, iar amenda se individualizează în funcție de gravitatea și durata faptei, numărul consumatorilor afectați, valoarea sumelor neachitate și conduita creditorului pentru înlăturarea consecințelor.

Dispozițiile referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În vederea stabilirii efective a prejudiciului, recalcularea dobânzii datorate de consumatorul de credit se efectuează în funcție de indicele IRCC, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 19/2019, respectiv 2 mai 2019, pentru întreaga perioadă în care, în executarea contractului de credit, dobânda variabilă a fost calculată prin raportarea la indicele ROBOR.

Senatul este primul for legislativ sesizat, Camera Deputaților este decizională. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 270

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 14-10-2026 16:22

Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce

Viata Parlamentara 14-10-2026 14:29

Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ

Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93

Viata Parlamentara 14-10-2026 14:12

Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor

Viata Parlamentara 13-10-2026 13:51

Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august

Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a

Viata Parlamentara 13-10-2026 12:39

Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare

Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup

Viata Parlamentara 06-10-2026 14:19

Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid

Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d

Viata Parlamentara 05-10-2026 18:58

Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier

Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:51

Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin

Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:43

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT

Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:14

Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD

Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:10

Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%

Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100

Viata Parlamentara 05-10-2026 16:32

Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial

Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost

Viata Parlamentara 05-10-2026 15:06

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL

Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.

Viata Parlamentara 05-10-2026 14:20

Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD

Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent