Senat/ Zborul privat la Mykonos al unui judecător de la CCR alături de politicieni, în ancheta Comisiei de constituționalitate
Biroul permanent al Senatului a decis, marți, extinderea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și cu zborul cu un avion privat în Mykonos al judecătorului CCR Cristian Deliorga, alături de mai mulți politicieni, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Decizia finală urmează să fie luată de plenul forului legislativ.
Solicitarea de extindere a anchetei a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL și USR.
'În ședința Biroului permanent, la inițiativa grupurilor parlamentare ale PNL și USR din Senat, am solicitat extinderea obiectului anchetei realizate de Comisia de constituționalitate a Senatului României și asupra condițiilor și împrejurărilor în care un judecător al Curții Constituționale s-a aflat într-un zbor privat cu destinația Mykonos împreună cu mai mulți politicieni în perioada recentă, dezvăluiri pe care presa le-a făcut și pe care noi considerăm că e normal să le clarificăm. În acest sens, Biroul permanent a decis extinderea acestui obiect de activitate. Sigur că plenul este cel care va lua decizia finală, la ora 16:00, urmând ca, dacă acest lucru se întâmplă, activitatea comisiei să fie reorganizată și cu acest nou obiectiv', a precizat Abrudean.
El a spus că este vorba de două cazuri foarte diferite.
'Pe de o parte, avem o întâlnire între doi șefi de instituții într-o instituție, în Senatul României, confirmată public. Pe de altă parte, avem un zbor privat care încă n-a fost lămurit din mai multe puncte de vedere. Cred că nu putem avea dublă măsură aici, trebuie să judecăm cu aceleași argumente de masă și să stabilim ce e de făcut în continuare. Deci, în acest punct de vedere, acesta este mandatul pe care Comisia de constituționalitate îl are și asupra anchetei, dacă plenul va stabili acest lucru, urmând ca mai departe să vedem care sunt pașii de urmat', a explicat Abrudean.
Întrebat dacă s-ar fi prezentat la ședința comisiei pe tema întâlnirii Bolojan-Tănăsescu, Abrudean a spus că ședința a fost suspendată din mai multe motive.
'Eu am clarificat public motivele pentru care am pus la dispoziția premierului României biroul președintelui Senatului pentru a avea întâlniri în Parlamentul României. Nu văd motive pentru care ar trebui să dau explicații suplimentare. Am spus și atunci că, din respect pentru această instituție și pentru colegii mei, voi analiza dacă particip, având în vedere extinderea obiectului acestei anchete. Și dacă plenul Senatului va încuviința acest lucru, voi clarifica după ședința pe plen de astăzi dacă voi participa și când la aceste evenimente, având în vedere că a fost prelungit termenul de soluționare a raportului cu 30 de zile', a adăugat Mircea Abrudean.
El a spus că obiectul acestei comisii de anchetă nu are altă finalitate decât aducerea unor clarificări.
'Cred că în afară de clarificări nu avem ce să obținem. Asta este realitatea. Din punctul meu de vedere, pe speța întâlnirii Bolojan-Tănăsescu, aceste clarificări s-au dat public de către cei doi. Mai mult de atât nu cred că poate să obțină nicio comisie de anchetă sau comisie permanentă care face anchetă. Cu privire la celălalt caz, vom vedea cred că în aceeași măsură, pentru că, dacă vorbim de criterii de transparență și integritate, mai ales când vorbim despre judecători ai Curții Constituționale, cred că ele trebuie să fie aplicate în aceeași măsură', a menționat președintele Senatului.
Abrudean a mai precizat, întrebat referitor la întâlnirea dintre Bolojan și Tănăsescu, că a aflat din presă.
'Am aflat din presă, cum ați aflat și dumneavoastră. Am clarificat faptul că am avut o înțelegere cu premierul României ca dumnealui să se întâlnească în biroul pe care îl ocup temporar cu cine consideră necesar atunci când are întâlniri la Parlament, că nu se poate întâlni la grupul PNL sau pe holuri. Nu m-a interesat niciodată cu cine se întâlnește premierul, nu i-am cerut socoteală și nu e treaba mea să fac asta, considerând că premierul României se întâlnește cu oameni cu care are tot dreptul să se întâlnească: lideri politici, șefi de instituții', a mai declarat Abrudean.
El a mai spus că e nevoie de clarificări și din punct de vedere legislativ, pentru ca astfel de suspiciuni să nu mai planeze asupra niciunei astfel de întâlniri. 'Cred că există o separație clară a puterilor în stat, asta trebuie clarificată poate mai bine din punct de vedere legislativ. Suntem deschiși din punctul ăsta de vedere', a arătat Abrudean.
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, a subliniat că USR și PNL au un acord comun de 'a afla adevărul și despre această întâlnire pe care un judecător al CCR a avut-o într-un cadru privat, în condițiile în care o deplasare a fost plătită de Camera de Comerț'.
'Vedem că există un litigiu de la Camera de Comerț care a fost rezolvat de către Curtea Constituțională și, având în vedere că sunt multe întrebări în spațiul public în ceea ce privește această deplasare privată, am decis să extindem această problemă la Comisia de constituționalitate, astfel încât să aflăm același lucru pe care l-a solicitat și PSD în speța cealaltă: care este adevărul și ca, prin acest lucru, să redăm încrederea cetățenilor în stat, pentru că acum este știrbită de foarte multe întrebări', a argumentat Șipoș.
Marți, Comisia de constituționalitate a Senatului a început audierile în cadrul anchetei privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august, în cabinetul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și a durat 30-35 de minute.
În ședința de marți, condusă de președintele Comisiei de constituționalitate, Nadia Cerva (PACE - Întâi România), au fost prezentate înregistrări video cu sosirea și plecarea celor doi de la întâlnire.
Luni, PNL a cerut PSD să explice public 'deplasarea de lux' la Mykonos a lui Florin Manole, fost ministru al Muncii, alături de judecătorul CCR Cristian Deliorga, de fostul premier Victor Ponta, alți foști miniștri și oameni de afaceri. AGERPRES/(A, AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







