Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectului privind tranzacțiile cu bunurile statului
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism prin care tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului ori tranzacții cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Proiectul a fost adoptat pe 30 de iulie de către Senat, însă Camera Deputaților este forul decizional.
La dezbaterile din Comisia Juridică a Camerei Deputaților au fost adoptate mai multe amendamente prin care sunt eliminate sau modificate sintagme din cadrul proiectului.
La finalul discuțiilor au avut loc schimburi de replici, după ce reprezentanții AUR au solicitat ca un reprezentant al Ministerului Finanțelor să explice cum se va folosi Guvernul de acest proiect pentru a vinde bunuri ale statului și a acoperi datoria către compania Pfizer.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu un nou articol, prin care se stabilește un 'mecanism transparent și predictibil privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat, în concordanță cu principiile legalității, bunei administrări și protejării patrimoniului public și privat al statului', se arată în expunerea de motive.
Potrivit celor adoptate, 'tranzacțiile încheiate de către stat se aprobă prin: a) hotărâre a Guvernului, pentru tranzacțiile care au ca obiect drepturi și obligații asupra unor bunuri imobile proprietate privată a statului; b) hotărâre a Guvernului, pentru tranzacțiile a căror valoare este mai mare de 500.000 lei; c) ordin al ministrului sau al conducătorului organului ori instituției administrației publice centrale competente, după obiectul sau scopul tranzacției, pentru tranzacțiile a căror valoare este mai mică sau egală cu 500.000 lei'.
De asemenea, 'oportunitatea și necesitatea negocierii și încheierii unei tranzacții care îndeplinește condițiile, instituțiile publice care îndeplinesc formalitățile pentru negocierea și încheierea tranzacțiilor în numele statului, precum și mandatul acestora se aprobă, în prealabil, de către Guvern, prin memorandum, la propunerea ministerului de resort, autorității tutelare sau organului de specialitate al administrației publice centrale care exercită un drept real asupra imobilului sau justifica un interes, după caz'.
'Tranzacțiile încheiate (...) intră în vigoare la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prin care sunt aprobate. În toate cazurile, inițiatorul proiectului determină valoarea tranzacției pe baza valorii concesiilor, a renunțărilor la drepturi, a bunurilor imobile ori a drepturilor care urmează să fie transferate. Valoarea bunurilor imobile este valoarea de piața determinată de către un evaluator, contractat în condițiile legii, sau este determinată potrivit unor dispoziții legale speciale, după caz', mai prevede proiectul adoptat.
Plata serviciilor corespunzătoare evaluatorului se asigură din bugetul statului, prin bugetul ministerului de resort, al autorității tutelare sau al organului de specialitate al administrației publice centrale, după caz.
În toate cazurile, în instrumentul de prezentare și motivare al actelor administrative individuale se regăsește, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încheierii tranzacției cu respectarea interesului public național. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților: Ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară, aprobate de plen
Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară convocată pentru 11 și 12 august, urmând ca miercuri să fie dat votul final. Pe ordinea de zi a plenului Camerei se află proiectul de lege privind completarea Legii nr.7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare
Ionel Bogdan (PNL): Dezinformarea și fake news-ul produc violență, solicit audierea președintelui ANCOM în Parlament
Dezinformarea și fake news-ul din online au ajuns să producă violență în lumea reală, spune deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul cazului 'ambulanța neagră', și anunță că va solicita audierea în Parlament a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Atacul asupra unui
Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară în zilele de 11 și 12 august
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, joi, convocarea unei sesiuni extraordinare în zilele de 11 și 12 august, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de lege și o propunere legislativă. Pe ordinea de zi aprobată de conducerea Camerei Deputaților se află proiectul de lege privind completarea Legii nr. 7/2023 privind susținerea
Mihai Ghigiu: Amendamentele PSD fac din Strategia biodiversității 2026 - 2030 un document mai bun
Strategia pentru conservarea biodiversității 2026 - 2030, așa cum a fost aprobată și amendată în Parlament, este 'mai bună' decât proiectul propus de Ministerul Mediului, a declarat, joi, deputatul PSD Mihai Ghigiu, care a completat că țintele asumate nu încalcă angajamentele pe termen lung asumate de România în fața Comisiei Europene.
Senat: Strategia națională privind biodiversitatea - adoptată în forma Camerei Deputaților; merge la promulgare
Senatul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 în aceeași formă cu cea din Camera Deputaților. S-au înregistrat 79 voturi pentru, 30 împotrivă și 13 abțineri. Proiectul va merge la promulgare, după perioada de două zile &icir
Proiectul privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității - dezbătut din nou în Senat
Proiectul de lege privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității urmează să fie din nou dezbătut, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat 'suplimentar' în plenul Camerei Deputaților. Miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că 'există amendamente suplimentare și va fi nevo
Camera Deputaților/Proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic - adoptat în plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic în care a fost introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi c
Camera Deputaților/Modificarea ordonanței privind punerea în aplicare a programului SAFE - adoptată de plen
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă de completare a Ordonanței de urgență 62/2025 privind punerea în aplicare a programului SAFE. Propunerea legislativă completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) privind SAFE prin introducerea unui nou articol car
Camera Deputaților dezbate Strategia națională pentru conservarea biodiversității
Proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității pentru perioada 2026-2030 va fi dezbătut și supus votului miercuri în plenul Camerei Deputaților. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, marți, ordinea de zi a ședinței de plen programate să înceapă la or
Senat: Proiectul legii privind integritatea - dezbătut și votat miercuri
Proiectul privind integritatea intră miercuri, în sesiunea extraordinară, în dezbaterea Senatului, care este for decizional. Comisia juridică se reunește la ora 12:00 pentru a întocmi raportul, iar plenul Senatului la ora 15:00. Senatorii au avut termen până marți pentru a depune amendamente.
Buzoianu: Au trecut amendamente absolut aberante la Strategia privind biodiversitatea; vom îndrepta la Camera Deputaților
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a criticat, marți, amendamentele adoptate de Senat la proiectul privind Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, susținând că unele dintre acestea sunt ''absolut aberante'' și modifică angajamente asumate de România la nivel european.
Senatul a adoptat Strategia pentru biodiversitate
Senatul a adoptat, marți, în calitate de prim for legislativ sesizat, Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, jalon în PNRR, fiind votate amendamente ale PSD. Au fost înregistrate 82 de voturi ''pentru'', 33 ''împotrivă'' și 9 abțineri.
Senat: Modificări tehnice la Ordonanța de urgență privind SAFE - adoptate
Senatul a adoptat, marți, o propunere legislativă de completare a Ordonanței de urgență 62/2025 de punere în aplicare a programului SAFE. S-au înregistrat 86 voturi ''pentru'', 35 ''contra'' și 3 abțineri. Propunerea legislativă completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025
Senat/ Proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic - adoptat: închiderea minelor - numai după construirea de noi capacități
Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului energetic, fiind introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.






