logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Senat/Dezbateri la legea ANI/ Zamfir: Fritz să plece acasă; Bolojan: Trebuie să ai tupeu să modifici legi neconstituțional

Imagine din galeria Agerpres

Premierul interimar Ilie Bolojan și liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, au avut, joi, un schimb de replici în plenul Senatului, la dezbaterea proiectului privind ANI, Bolojan afirmând că încercarea de a modifica legi într-un sens neconstituțional este o dovadă de 'mult tupeu', în timp ce Zamfir a susținut că prim-ministrul vrea să 'sacrifice' 770 milioane euro din PNRR pentru a-l 'salva' pe liderul USR, Dominic Fritz.

Disputa a pornit de la amendamentul care prevede sancționarea cu încetarea mandatului a celor aflați în incompatibilitate sau conflict de interese anterior adoptării acestei legi. Amendamentul a fost contestat înainte de începerea ședinței plen de către Dominic Fritz, care a spus că acesta este 'extrem de grav și neconstituțional' și îl vizează pe el.

'Suntem în fața unui vot istoric și nu o spun așa, fără fundament. România absoarbe de la UE 770 de milioane de euro dacă proiectul de lege trece. Dacă proiectul nu trece, pentru că există acolo amendamentul care îl salvează pe domnul Fritz, România pierde 770 de milioane euro. (...) Domnule prim-ministru, pentru o singură persoană dumneavoastră ca prim-ministru sacrificați 770 de milioane din banii țării, banii pe care trebuie să-i luăm prin PNRR, ca să-l salvați pe domnul Fritz', a spus Zamfir la dezbaterile din plen.

În replică, Ilie Bolojan a declarat că se încearcă modificarea legii în sens neconstituțional.

'Trebuie să ai mult tupeu, ca să ne înțelegem foarte bine, să încerci să modifici niște legi într-un sens profund neconstituțional, știind că legea activează doar pentru viitor și să vii să invoci aici interesul României când ai dărâmat un Guvern, fără să pui nimic în loc, când nu ți-ai asumat răspunderea ca partid pe legi, în ani de zile, pe care România și le-a asumat în PNRR. Și suntem în situația în care acum să le trecem pe ultima sută de metri. (...) Stimați colegi, și eu - spun cu toată răspunderea - am fost de acord că ceea ce este important pentru România și ce este necesar să votăm, să susținem lucrurile, dar, în condițiile în care vii și încerci niște forțări care sunt în mod evident neconstituționale, invocând interesul național, asta nu are nicio legătură nici cu țara asta, nici cu bunul-simț, nici cu normalitatea', a apreciat Bolojan.


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


El a precizat că respinge asemenea lucruri. 'În rest, rugămintea mea este ca legile care sunt într-o formă, proiectele de legi care rezolvă jaloane din PNRR, care nu siluesc Constituția, care nu sunt anormale să le susțineți, pentru că sunt în interesul acestei țări, iar în sesiunea parlamentară viitoare, care înțeleg că a fost convocată, să votăm tot ce trebuie votat', a adăugat Ilie Bolojan.

Zamfir i-a spus premierului că a fost trimis acasă și nu vrea să plece pentru ca, printre altele, să-l 'salveze' pe liderul USR, Dominic Fritz.

'Cine are tupeu, domnule prim-ministru, eu sau dumneavoastră? Dumneavoastră ați fost trimis acasă, dumneavoastră nu vreți să plecați, dumneavoastră vreți să rămâneți, printre altele, să-l salvați pe domnul Fritz. Vă rog și vă pronunț numele: senatorul Ilie Bolojan, prim-ministru demis și expirat, vă rog să spuneți aici care este motivul pentru care sacrificați 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz', a replicat și Daniel Zamfir.


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


El a spus că 'Fritz trebuie să plece acasă'.

Proiectul legii ANI urmează să intre la vot în plenul Senatului, care este for decizional, după ce propunerea liderului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, de a retrimite proiectul la comisie a fost respinsă prin vot.

Fenechiu a anunțat că parlamentarii PNL nu vor participa la votul asupra acestui proiect.

'Constatând frăția existentă între PSD, AUR și Pace, manifestată în Comisia juridică, prin eliminarea cash-ului și prin amendamentul neconstituțional și refuzul lor de a retrimite la comisie și de analizat acest lucru, vreau să informez plenul că senatorii Partidul Național Liberal nu vor participa la votul privind punctul 7', a transmis el.

Senatul a adoptat, joi dimineața, raport de admitere la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, adoptând două amendamente.

Un amendament adoptat vizează eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor.

Un alt amendament prevede că 'persoanelor față de care s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a legii le încetează de drept funcția sau demnitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii'. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 1475

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 12-11-2026 12:02

Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă

București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.

Viata Parlamentara 12-11-2026 11:15

Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din

Viata Parlamentara 12-11-2026 09:37

Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot

Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk