Camera Deputaților/Dimitriu (USR) acuză PSD de un atac politic la legea ANI și spune că Fritz nu va fi afectat
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a afirmat marți că legea privind integritatea nu se aplică retroactiv în cazul liderului Uniunii, Dominic Fritz, acuzând PSD de 'un atac politic care e coordonat de ceva vreme'.
'Avem o lege, anume Constituția, care spune foarte clar că în momentul în care afectezi drepturile fundamentale, și dreptul de a fi ales este un drept fundamental, trebuie să existe o proporționalitate. Proporționalitatea este și trebuie să fie privită în ansamblu. Nu poți să spui că o sancțiune nu ne interesează proporționalitatea, dar ne gândim la alte sancțiuni și acolo analizăm proporționalitatea. Cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui ales este să-i înceteze mandatul. Dacă ție îți încetează mandatul, indiferent de cât de gravă este sancțiunea care ți se dă și doi la mână, nici nu ai cum să reiei mandatul respectiv decât în momentul în care vine un nou ciclu electoral și îți expiră interdicția, atunci nu vorbim de o proporționalitate. Deci avem o viciere a întregii legi, pentru că, de fapt, ca urmare a unei declarări ca fiind neconstituțională a legii pe acest punct (un amendament PSD - n.r.), va fi deschisă calea pentru a scăpa toți cei care sunt în conflict de interese. Or, noi nu ne dorim acest lucru', a declarat Dimitriu la Parlament.
Întrebat dacă propunerea PSD este una 'cu dedicație', el a răspuns că este 'un atac politic'.
'Eu știu de ce a venit PSD cu această propunere. Gândiți-vă în felul următor. De când a venit decizia, hotărârea prin care s-a constatat că există un conflict de interese în ceea ce îl privește pe Dominic Fritz, au tot spus că îi încetează mandatul. Deci, din punctul dumnealor de vedere, avem o încetare a mandatului pe legislație actuală. Acum înțeleg că s-au răzgândit. Uite că nu e așa, venim cu o reglementare. Reglementarea aceasta are ca scop, cel mai probabil peste o lună, două, când va veni motivarea hotărârii de la Curtea de Apel, să spună: 'Uite, ai legea asta în vigoare, atunci pierzi mandatul'. Ceea ce nu se va întâmpla. Am discutat, legea nu retroactivează, domnul Grindeanu, probabil, care evident este șeful domnului Marinescu, are reflexele acelea de la Ordonanța 13, când îl salva pe Dragnea și se gândește că se aplică retroactiv și legea civilă. Nu e cazul. Deci e clar un atac politic care e coordonat de ceva vreme. (...) Este păcat că un om ca domnul Marinescu, care este un specialist al dreptului, are problema aceasta, că e PSD și trebuie să răspundă la comenzi. E degradant pentru tine ca jurist și ca doctor în drept, dar fără teză publicată, asta e partea a doua, să răspunzi la astfel de comenzi', a argumentat el.
În concluzie, deputatul USR a spus că legea nu este perfectă nici din perspectiva a ceea ce, din punctul USR de vedere, avem nevoie în România.
'Noi am făcut progrese în ceea ce privește combaterea corupției, datorită legislației privind integritatea care permitea o verificare in extenso. Erai obligat să îți pui sufletul pe tavă și e normal să fie așa, din punctul meu de vedere. Ești politician, îți asumi, trebuie să știe toată lumea ce ai și ce vei avea, pentru că altfel sunt probleme de integritate. A venit Curtea Constituțională, care, din punctul meu de vedere, a făcut o mare, mare greșeală și un mare deserviciu luptei anticorupție, și avem această situație din care a fost foarte greu să ieșim. USR, dacă mai țineți minte, a depus imediat după decizia Curții Constituționale un proiect care era mult mai larg. Încercam să deschidem mai mult. Celelalte partide au spus că ar fi neconstituțională viziunea noastră. Și atunci am încercat să venim la numitorul comun. Nu este ceea ce ne dorim, dar credem că este un compromis acceptabil, ca să spun așa', a transmis el.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice.
Proiectul a fost dezbătut luni, când deputații au adoptat mai multe amendamente și au respins în bloc o serie de amendamente ale parlamentarilor USR.
Marți, discuțiile au continuat mai bine de o oră pe o prevedere care a fost eliminată printr-un amendament propus de deputatul PSD Radu Marinescu, potrivit căruia: 'în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică sau eligibilă, la data constatării stării de incompatibilitate sau a conflictului de interes, interdicția de până la 3 ani operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești. În situația în care persoana ocupă o altă funcție sau demnitate publică sau eligibilă, aceasta încetează de drept de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, iar interdicția de până la 3 ani operează de la această dată'. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







