Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-și apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marți la Camera Deputaților de PNL, care conține o serie de amendamente ale USR 'pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv' și 'care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor', a anunțat președintele Camerei, Sorin Grindeanu, lider al PSD.
'Ceea ce avertizam încă de săptămâna trecută s-a întâmplat. Au introdus mai multe amendamente ca să-l scape pe Dominic Fritz și pe alți membri de partid, precum viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, condamnați pentru conflict de interese. PSD nu va accepta vreodată ca sub pretextul PNRR, USR să aducă atingere standardelor privind integritatea pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv. Am avut azi o întâlnire cu conducerea Agenției Naționale de Integritate și avem o listă lungă de amendamente depuse de USR care știrbesc din atribuțiile ANI. Și așa ceva noi nu vom accepta', a declarat Grindeanu miercuri într-o conferință de presă susținută la Parlament.
Potrivit acestuia, 'USR vrea praguri cumulative prin care să se ajungă la reducerea interdicțiilor privind integritatea'.
'Un exemplu clar este că se modifică Codul administrativ pentru ca aleșii locali să nu mai fie în conflict de interese când emit sau votează acte administrative. Pe noile reglementări, domnul Fritz n-ar mai fi în conflict de interes. Așa ceva este de neimaginat. Au introdus de asemenea condiții cumulative, astfel încât inspectorul de integritate să nu poată aplica, prin raportul pe care îl face, interdicția de până la trei ani, așa cum era și până acum. Mai mult, au introdus praguri privind integritatea de două salarii minime brute pe economie. Să vă amintesc de reacțiile publice ale liderilor USR și PNL când era vorba de introducerea pragului la abuzul în serviciu?', a spus liderul PSD.
El a susținut că, practic, 'campionii transparenței ne arată din nou adevărata lor față'.
'S-au cocoțat pe un val de moralitate și se băteau cu cărămida în piept pentru integritate. Acum au introdus amendamente care amputează controlul Agenției Naționale de Integritate asupra averilor demnitarilor. Vor ca verificările din oficiu, de exemplu, să fie limitate la maxim cinci ani, iar dosarele să fie clasate dacă evaluarea durează prea mult. Adică un fel de 'scapă cine poate și cine trage de timp'. Vor să nu mai fie, de asemenea, conflict de interese nici când dau bani publici către ONG-urile din care fac parte. Și aici este de notoritate un dosar civil în care este implicat domnul Coliban de la Brașov, fost primar, fix pe această speță. Aceștia sunt oamenii care strigau 'Fără penali pe străzi', dar care acum în Parlament votează ca totul să fie la secret, să blocheze accesul public la informații, să ascundă, dacă vreți, date și, de asemenea, să-și ascundă averile. Este o ipocrizie revoltătoare. Pentru ei, integritatea, până la urmă, așa cum arată acest proiect, reprezintă doar un slogan de campanie, nu o regulă pe care să o aplice și propriilor buzunare', a afirmat Sorin Grindeanu.
Președintele PSD a menționat că se așteaptă 'la o reacție de revoltă a societății civile'. 'Și anunț public că Partidul Social Democrat va vota împotriva tuturor acestor prevederi din proiectul de lege transmis la Parlament ieri', a precizat el. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







