Senat/ Telerecuperarea - reglementată ca serviciu al telemedicinei
Senatul a adoptat, miercuri, Ordonanța Guvernului 2/2026 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a altor acte normative, fiind introdus un amendament ca în domeniul serviciilor de telemedicină să intre și telerecuperarea.
S-au înregistrat 90 de voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și 10 abțineri.
Ordonanța adoptată completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și modifică Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.
În privința modificărilor la rezidențiat, ordonanța prevede că începând cu sesiunea de examen din semestrul II al anului 2026, proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se va desfășura cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate.
Ordonanța mai stipulează că furnizarea serviciilor medicale prin telemedicină se realizează diferențiat, în funcție de specialitatea medicală și de tipul de serviciu de telemedicină, cu respectarea limitelor actului medical și a cerințelor de siguranță a pacientului, în condițiile stabilite prin normele de aplicare a dispozițiilor privind telemedicina, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Normele de aplicare a dispozițiilor privind telemedicina stabilesc, pentru fiecare specialitate medicală, tipurile de servicii de telemedicină permise, condițiile și limitele de furnizare a acestora, precum și situațiile în care este obligatorie consultația medicală față în față.
Senatorii au introdus amendamente la ordonanță potrivit cărora telemedicina va cuprinde și serviciul de telerecuperare, pe lângă serviciile de teleconsultație, teleexpertiză, teleasistență, teleradiologie, telepatologie și telemonitorizare.
'Din categoria serviciilor de telemedicină pot face parte și serviciile de telerecuperare furnizate de medicii specialiști în medicină fizică și de reabilitare, respectiv medicină fizică și balneologie, precum și de fizioterapeuți, în limitele competențelor profesionale stabilite prin lege', prevede textul introdus.
De asemenea, 'telerecuperarea reprezintă furnizarea la distanță a serviciilor de medicină fizică și de reabilitare și a serviciilor conexe actului medical, utilizând mijloace digitale pentru realizarea consultului, evaluarea funcțională, intervenția terapeutică de specialitate, educarea pacientului și monitorizarea acestuia'.
'În cadrul telerecuperării, serviciile conexe actului medical se furnizează în strictă concordanță cu prescripția și recomandările cu caracter medical ale medicului curant, cu nevoile medico-psiho-sociale ale beneficiarilor și cu respectarea prevederilor legale aplicabile profesioniștilor din domeniul sănătății', conform amendamentului.
Senatul este primul for legislativ sesizat, Camera Deputaților fiind decizională. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Camera Deputaților/Luca Niculescu, chemat la 'Ora premierului' de parlamentarii AUR
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare din partea grupului parlamentar AUR privind invitarea premierului Luca Niculescu la 'Ora prim-ministrului' &i
AUR îl cheamă pe premierul Luca Niculescu în Parlament pentru a clarifica situația deficitului bugetar
Grupul deputaților AUR i-a solicitat premierului Luca Niculescu să vină la 'Ora prim-ministrului', în data de 2 noiembrie, pentru a prezenta situația 'reală' a deficitului bugetar și măsurile 'concrete' prin care Guvernul intenționează să îl reducă. Potrivit unui comunicat al AUR remis miercuri AGERPRES, AUR îi
Senat/ Comisia de constituționalitate a primit un document din partea președintei CCR; Tănăsescu și Bolojan - reinvitați la audieri
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-i reinvite la audieri pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe fostul premier Ilie Bolojan, în ancheta desfășurată în legătură cu întâlnirea dintre cei doi din 14 august de la Parlament, după ce aceștia nu s-au prezentat din nou la comisie. Membrii comisiei au primit, &
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL








