logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Senat - moțiune Cultură/ Oana Buzatu: PSD nu susține moțiunea; nu s-a demonstrat că ministrul ar fi încălcat legea

Imagine din galeria Agerpres

Senatoarea PSD Oana-Constantina Buzatu a declarat luni în plen, la dezbaterea moțiunii simple pe Cultură, că ministrul Andras Demeter poate fi criticat pentru stil, opțiuni administrative sau priorități, dar, până în acest moment, nu s-a demonstrat că ar fi încălcat legea în exercitarea mandatului său, ea precizând că grupul social-democrat nu susține această moțiune.

'Ne aflăm astăzi în fața unei moțiuni simple care, dincolo de tonul vehement și de formulările pamfletare, ridică o întrebare serioasă: cum gestionăm cultura României, într-un context complicat bugetar administrativ și social și ce înseamnă în mod real responsabilitatea Ministerului Culturii? Înainte de orice, trebuie să spunem răspicat: cultura nu este proprietatea unui partid, a unei ideologii sau a unei generații, cultura este un spațiu al dialogului, al pluralismului și al dezbaterii. Și tocmai pentru că este un domeniu al sensibilității și al creației, el generează inevitabil tensiuni și opinii divergente. Acuzațiile aduse de grupul AUR prin această moțiune trebuie analizate în lumina faptelor, și nu în cea a etichetelor', a afirmat Buzatu.

Ea a adăugat că nu a existat niciun proiect de desființare arbitrară a Institutului Național al Patrimoniului, în sensul anulării rolului științific și profesional al instituției, fiind o analiză privind eficientizarea administrativă și integrarea unor funcții pentru a reduce suprapunerile și blocajele.

Potrivit acesteia, Ministerul Culturii a fost și rămâne deschis dialogului.

'În ceea ce privește afirmațiile legate de conflictele de interese din trecut, este important să ne raportăm la deciziile instanțelor și la cadrul legal. Domnul ministru și-a parcurs traseul juridic în condițiile legii. Într-un stat de drept nu funcționăm pe baza suspiciunii perpetue, ci pe baza hotărârilor', a subliniat senatoarea PSD, menționând că nu trebuie confundată libertatea de creație cu absența oricărei responsabilități administrative.

În opinia sa, opoziția nu trebuie să reducă dezbaterea la calificative precum 'rebut politic' sau 'satrap'. 'Un astfel de limbaj nu apără cultura, ci o degradează', a apreciat Buzatu.

'Domnul ministru poate fi criticat pentru stil, pentru opțiuni administrative sau pentru priorități, dar până în acest moment nu s-a demonstrat că ar fi încălcat legea în exercitarea mandatului său', a susținut Buzatu, care a transmis că grupul PSD nu susține moțiunea simplă. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Senat - moțiune Cultură: Inițiativa AUR împotriva ministrului Culturii - respinsă

* Senat - moțiune Cultură/Turos (UDMR): Să sugerezi că ministrul Culturii ar dori dispariția patrimoniului - acuzație foarte gravă

* Senat - moțiune Cultură/ Roman (AUR), către ministrul Demeter: Atitudinea antiromânească vă califică să mergeți acasă

* Senat - moțiune Cultură/Ministrul Demeter Andras: Un demnitar, ca și un artist, de altfel, se definește prin ceea ce face

* Senat - moțiune Cultură/ Negoi (USR): Minciunile, exagerările și mistificările din textul moțiunii se văd de pe lună

* Senat - moțiune Cultură/ Premierul Ilie Bolojan participă la ședința de plen

Afisari: 417

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 12-11-2026 12:02

Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă

București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.

Viata Parlamentara 12-11-2026 11:15

Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din

Viata Parlamentara 12-11-2026 09:37

Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot

Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk