Parlamentul Tinerilor/ Pîrvulescu: Avem neapărat nevoie de Parlament, mai ales în epoca rețelelor sociale
Profesorul Cristian Pîrvulescu a evidențiat, vineri, în fața elevilor și studenților care participă cea de a XIII-a ediție a Parlamentului Tinerilor, rolul Legislativului într-o democrație.
'Aici este locul în care se parlamentează, adică se vorbește și se relaționează, căci politica nu este un spațiu al emoției, ci al rațiunii. De când reflectăm asupra politicii, de peste 2.500 de ani, facem tot posibilul ca politica să rămână spațiul deciziilor raționale și nu al emoției, deși emoția invadează politica de fiecare dată și o transformă în contrariul ei. (...) Politica înseamnă întotdeauna capacitatea de a-ți pune valorile în aplicare. Nu înseamnă doar a te alinia pentru a sprijini diferitele mișcări care par, la un moment sau la altul, să fie susținute de popor. (...) Poporul este format din oameni foarte diverși, care în mod firesc au poziții și interese diferite și care știu să găsească numitorul comun. Rolul acestei instituții este acela de a găsi numitorul comun și de a face posibile acele proiecte care reușesc să ducă mai departe comunitatea politică', a afimat Pîrvulescu, în deschiderea evenimentului.
El a evidențiat că, 'fără Parlament, nu există democrație' și 'doar în Parlament profesioniștii pot rațional să se aplece asupra unor interese și să găsească numitor comun'.
'Fiecare grup din societate poate să aibă o reprezentare în Parlament care trebuie făcută de profesioniști, care pot să se așeze împreună și să negocieze pentru a găsi un numitor comun. Altfel, nu vom putea merge mai departe. Deci, pentru a avea democrație, avem neapărat nevoie de Parlament, mai ales în epoca rețelelor sociale', a transmis Cristian Pîrvulescu.
Vicepreședintele Camerei Deputaților Gianina Șerban și-a exprimat încrederea în creativitatea și curajul tinerilor.
'Este o bucurie să vă văd pe voi, tinerii, în băncile Parlamentului României. Faptul că ați fost selectați să participați la Parlamentul Tinerilor este un mare pas și un plus pentru viitorul României. De ce? Pentru că ne punem speranța în ideile dumneavoastră, în creativitate și, nu în ultimul rând, în curaj. (...) Faptul că sunteți, astăzi, aici este un semnal puternic pentru noi, politicienii care stăm în aceste bănci și dezbatem legi, este semnalul că trebuie să avem curaj și noi pentru voi, pentru că România astăzi trece printr-o perioadă destul de dificilă. Faptul că românii nu mai au încredere în instituții, implicit în politicieni, este și din cauza politicienilor. Și, atunci, poate că prin curajul dumneavoastră, prin determinare, prin curiozitate, o să schimbăm acest sentiment al românilor', a spus Șerban.
Ea i-a îndemnat pe tineri să se implice, să pună întrebări, să lucreze în echipă, să își lămurească toate curiozitățile legate de activitatea parlamentară, de parcursul unui proiect.
'O să înțelegeți cât este de important să avem legi corecte, coerente, benefice pentru toți românii, nu doar pentru o anumită categorie', a adăugat Gianina Șerban.
După deschiderea celei de-a XIII-a ediții a 'Parlamentului Tinerilor', vineri, în sala de plen a Camerei Deputaților, peste 100 de liceeni și studenți vor continua să simuleze până duminică, în comisii, activitatea legislativă, pentru a învăța modul în care se inițiază și se votează legile unei țări.
Proiectul educativ 'Parlamentul Tinerilor' este organizat de Asociația Pro Democrația și Asociația Clubul Român pentru Volunturism, împreună cu Primăria Sectorului 1, Fundația Hanns Seidel - România și Camera Deputaților.
Conform Pro Democrația, simularea procesului decizional prin intermediul tinerilor, pe grupuri și comisii parlamentare, are ca principal obiectiv promovarea valorilor democratice și a rolului important pe care tinerii îl joacă într-o democrație.
Proiectul are ca scop familiarizarea participanților cu metodele de dezbateri în grupuri parlamentare, în comisii și în plen, oferind cadrul pentru susținerea unor dezbateri în legătură cu teme aflate pe agenda publică.
Conform organizației, implicarea tinerilor în procesul decizional la cel mai înalt nivel este foarte importantă într-o societate.
Selecția candidaților s-a făcut, la fel ca la edițiile precedente, în funcție de punctajul obținut în baza unei propuneri legislative cu care tinerii s-au înscris la proiect, iar, în urma procesului de selecție, organizatorii au stabilit următoarele comisii pentru simulare: Comisia pentru învățământ; Comisia pentru politică externă; Comisia pentru tineret și sport; Comisia pentru sănătate și familie
Evenimentul este parte din proiectul 'Lideri civici - implicarea tinerilor în viața publică locală din Sectorul 1', implementat de Asociația Pro Democrația cu sprijinul Primăriei Sector 1 și parte din proiectul cu același nume - 'Simularea Parlamentul Tinerilor'. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







