Abrudean: PNL va iniția un alt proiect pentru reducerea numărului de parlamentari la 300; vom discuta și cu minoritățile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL va iniția un alt proiect privind reducerea numărului parlamentarilor la 300, menționând că nu știe dacă cel depus de USR este cel mai bine făcut din punct de vedere juridic.
'PNL susține, evident, acest demers (un Parlament cu 300 de parlamentari - n.r.) cel mai probabil printr-un alt proiect de lege, pentru că proiectul de lege aflat în Parlament, depus cred că de colegii de la USR, sunt mai multe variante, nu știu dacă este cel mai bine făcut din punct de vedere juridic. Înțeleg de la colegii mei juriști că ar fi nevoie de un proiect mai clar din punctul ăsta de vedere, pe care, cel mai probabil, PNL îl va iniția', a afirmat Abrudean.
El a spus că proiectul va cuprinde reducerea la 300 de parlamentari și un Parlament bicameral și se va ține cont de ponderea minorităților, care vor fi reprezentate corespunzător.
'Sunt niște discuții în acest moment, nu am clarificat încă forma finală a unui astfel de proiect. Vom discuta și cu minoritățile și vom ajunge la o concluzie. Dar, ca idee: PNL rămâne consecvent cu ceea ce a propus încă de la începutul mandatului domnului Bolojan - referendumul e o discuție de ce timp de 16 ani n-a făcut nimeni nimic să pună în aplicare ce vrea poporul', a mai spus Abrudean.
Întrebat dacă viitorul Legislativ va fi de 300 de parlamentari, Abrudean a spus că există această probabilitate.
'Din perspectiva PNL, noi vom face ceea ce am spus că vom face. Mai departe, sigur că nu ține doar de PNL, până la urmă, dar eu cred că e o chestiune de consecvență și, până la urmă, faptul că avem un grad foarte ridicat de neîncredere a oamenilor în instituțiile statului și în clasa politică, vine tocmai de aici că nu prea facem ceea ce ne-am angajat să facem', a adăugat președintele Senatului.
USR susține proiectul privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari aflat în circuitul parlamentar și se va opune privind prelungirea termenului de dezbatere a acestuia, a informat, luni, liderul senatorilor partidului, Ștefan Pălărie.
În luna mai, deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au anunțat că au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300.
În prezent, numărul parlamentarilor este de 464. Proiectul se află la comisiile de specialitate din Senat. AGERPRES/(A, AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Camera Deputaților/Luca Niculescu, chemat la 'Ora premierului' de parlamentarii AUR
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare din partea grupului parlamentar AUR privind invitarea premierului Luca Niculescu la 'Ora prim-ministrului' &i
AUR îl cheamă pe premierul Luca Niculescu în Parlament pentru a clarifica situația deficitului bugetar
Grupul deputaților AUR i-a solicitat premierului Luca Niculescu să vină la 'Ora prim-ministrului', în data de 2 noiembrie, pentru a prezenta situația 'reală' a deficitului bugetar și măsurile 'concrete' prin care Guvernul intenționează să îl reducă. Potrivit unui comunicat al AUR remis miercuri AGERPRES, AUR îi
Senat/ Comisia de constituționalitate a primit un document din partea președintei CCR; Tănăsescu și Bolojan - reinvitați la audieri
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-i reinvite la audieri pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe fostul premier Ilie Bolojan, în ancheta desfășurată în legătură cu întâlnirea dintre cei doi din 14 august de la Parlament, după ce aceștia nu s-au prezentat din nou la comisie. Membrii comisiei au primit, &
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL








