Senat/comisii: Raport de admitere majoratului online; accesul la servicii online, doar cu acord parental până la 16 ani
Comisiile juridică, pentru comunicații și de cultură au acordat, marți, raport favorabil, cu amendamente, propunerii legislative privind majoratul online, prin care minorul, până la împlinirea vârstei de 16 ani, accesează servicii online și creează conturi personale, în nume propriu, numai în baza acordului parental verificabil.
Restricția nu se aplică platformelor online dedicate învățării, autorizate la nivel național de către Ministerul Educației și Cercetării sau la nivel european de către autoritățile competente.
Legea majoratului online, inițiată de un grup de parlamentari PNL, PSD și UDMR, are ca scop instituirea unor măsuri pentru protecția minorilor împotriva conținutului dăunător accesibil prin intermediul serviciilor online, în vederea asigurării dezvoltării fizice, mintale și morale corespunzătoare a acestora.
'Reprezentantul legal al minorului poate solicita furnizorilor de servicii online suspendarea sau radierea contului minorului, precum și restricționarea accesului acestuia la pagini electronice care au conținut dăunător. Acordul parental, suspendarea și/sau radierea contului minorului se realizează la cerere, numai în scris, de către reprezentantul legal al minorului. Cererea se transmite Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), fie în format fizic, fie în format electronic, cu semnătură electronică certificată. În termen de 180 de zile de la data intrării a legii, modalitățile tehnice de acordare a acordului parental, de solicitare a suspendării sau a radierii conturilor minorului, precum și de restricționare a accesului la anumite pagini electronice care au conținut dăunător se stabilesc prin decizie a ANCOM', se arată în propunerea legislativă amendată în comisii.
Potrivit proiectului amendat în comisii, conținut dăunător este considerat 'orice conținut scris, audio, video sau imagine vizuală care promovează: alcoolul, băuturile energizante, țigările sau alte produse pe bază de nicotină, medicamente, violența, ura, pornografia, autovătămarea, comportamente dăunătoare sănătății, dependențele, fraudele, discursul instigator la ură, inclusiv pe criterii de rasă, sex, religie, orientare sexuală, exploatarea minorilor sau orice alte forme de conținut care prezintă un risc semnificativ pentru dezvoltarea fizică sau emoțională a minorului'.
Serviciul online este definit, în proiect, ca fiind: 'orice serviciu furnizat gratuit sau contra cost, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului acestuia, incluzând, dar fără a se limita la, platforme de social media, servicii de streaming, comerț electronic, jocuri online, servicii bancare, aplicații mobile și alte interfețe online accesibile utilizatorilor'.
'Furnizorul de servicii online utilizate de minori sau despre care furnizorul are cunoștință că unii dintre destinatarii serviciului său sunt minori ia măsuri adecvate și proporționale pentru a proteja minorii, prin proiectarea interfețelor online sau unele părți ale acestora, prin instituirea de filtre și prin adecvarea conținutului, astfel încât să se asigure un grad maxim de confidențialitate, siguranță și securitate pentru minori. Filtrele și mecanismele electronice nu vor aduce atingere drepturilor copilului la educație, la sănătate, accesului la justiție, la religie și altor drepturi prevăzute de legislația în vigoare. Furnizorilor le este interzisă comunicarea pe interfețele platformelor a oricăror tipuri de conținut cu caracter publicitar, bazate pe crearea de profiluri pentru care se folosesc datele cu caracter personal ale destinatarului serviciului, atunci când destinatarul serviciului este minor. Furnizorii nu sunt obligați să prelucreze date cu caracter personal suplimentare pentru a evalua dacă destinatarul serviciului este minor, dar pot utiliza metode de estimare probabilistică sau pot furniza acces numai după o validare a vârstei în concordanță cu principiile minimizării datelor', mai stipulează propunerea legislativă.
În termen de 180 de zile de la publicarea legii, furnizorii de servicii online vor dispune etichetarea obligatorie a conținutului pe categoriile de vârstă ale utilizatorilor, vor solicita și obține acordul parental pentru conturile deja deschise și utilizate în România, în conformitate cu standardele naționale și europene în materie de protecție a minorilor în mediul digital și vor instala filtre și mecanisme electronice de verificare a identității utilizatorului și, după caz, de blocare a accesului acestora la conținutul restricționat persoanelor cu vârsta de până la 16 ani.
Tot în 180 de zile de la publicarea prezentei legi, conturile pentru care nu s-a prezentat acordul parental se blochează, iar în termen de 120 de zile se radiază.
Constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 0,1% și 0,2% din cifra de afaceri la nivel național a furnizorilor de servicii online nerespectarea prevederilor privind furnizarea de servicii online minorului cu vârsta mai mică de 16 ani fără validarea prealabilă a acordului parental și lipsa etichetării conținutului pe categoriile de vârstă ale utilizatorilor.
Lipsa filtrelor și mecanismelor electronice de verificare a identității utilizatorului și neblocarea conturilor pentru care nu s-a prezentat acordul parental se sancționează cu amendă cuprinsă între 0,2% și 0,4% din cifra de afaceri la nivel național a furnizorilor de servicii online.
Și Comisia pentru apărare se va pronunța prin raport asupra acestui proiect, după care Legea majoratului online va intra în dezbaterea plenului Senatului, for legislativ sesizat în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







