Senat: Proiectul privind pensiile private, adoptat; Pilonul 2 - retragere unică pentru bolnavul oncologic
Senatul a adoptat, luni, în plen, cu amendamente, proiectul legii privind plata pensiilor private, inițiat de Guvern, prin care bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal la Pilonul 2 de pensii, într-o plată unică.
Au fost înregistrate 82 de voturi 'pentru', 34 'împotrivă' și două abțineri.
În forma Guvernului, proiectul prevede, între altele, că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi inițial doar 30% din sumă iar plata pentru restul banilor va fi eșalonată pe opt ani.
Un alt amendament adoptat vizează taxa de funcționare și contribuția la Fondul de Garantare.
'Furnizorul achită ASF, de la momentul autorizării fondului de plată, pe toată durată de funcționare a acestuia, o taxă lunară, care nu poate depăși 5% din totalul comisioanelor de administrare percepute de furnizor. În primii 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se datorează taxă de funcționare', stipulează textul proiectului, amendat de Senat.
Președintele Comisiei parlamentare comune pentru aderarea României la OCDE, Violeta Alexandru, a explicat de ce e bine ca românii să primească lunar o pensie suplimentară din Pilonul 2 și nu toți banii într-o singură plată.
'Pensiile administrate privat înseamnă încă o sumă de bani pe care oamenii o iau din Pilonul 1. Dacă banii ar fi rămas în Pilonul 1, nu rămâneau decât cu pensia mică datorită formulei, nu pentru că se duc niște contribuții la Pilonul 2, pentru că se iau în considerare veniturile, nu contribuțiile. Dacă rămâneau toți banii în Pilonul 1, însemna o singură pensie și aia din formula de calcul mică pentru români. Haideți să vrem binele oamenilor, nu discut aici politicile investiționale, că nu sunt nici avocatul fondurilor private de administrare a pensiilor. Nu fac decât să vă spun că este spre binele oamenilor ca acești bani, care sunt pensii, atenție, nu sunt depozite ca să aibă un alt regim de lichidare și de preluare a banilor. Sunt pensii, iar definiția pensiei este o sumă care se plătește lunar, în cazul de față, peste pensia din Pilonul 1, ceea ce este spre binele oamenilor', a spus Violeta Alexandru.
Ea le-a atras atenția senatorilor care doreau ca pe lângă bolnavii oncologici, și alți bolnavi să beneficieze de întreaga suma acumulată în Pilonul 2 printr-o singură plată, să nu confunde 'un sistem de pensii cu asigurările de sănătate'.
Amendamentul respins care a generat multe dezbateri în Senat prevedea ca de aceeași facilitate precum bolnavul oncologic să beneficieze și persoanele cu afecțiuni cronice debilitante și/sau consumptive, din categoria afecțiunilor cardiovasculare, pulmonare, neurologice, renale, digestive, ginecologice, osteo-articulare, urologice, bolilor rare, infecțiilor cu virusuri hepatice, infecției HIV, TBC, precum și categoria bolnavilor cu comorbidități.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a respins ipoteza potrivit căreia aderarea României la OCDE ar depinde de existența unui mecanism de administrare a pensiilor private.
'Suntem puși să alegem în privința acestei legi între două filosofii politice foarte clare: una care spune că cetățeanul nu are dreptul să decidă ce face cu banii lui și alta care spune că statul nu are dreptul să se amestece în deciziile contribuabililor. În momentul în care s-au format aceste fonduri de pensii administrate privat, Pilonul 2 și Pilonul 3, a fost o formă de contract social care a funcționat până astăzi (...) și prin care aveau dreptul să îți retragă, așa cum doreau, banii', a mai spus Peiu.
Liderul grupului senatorial Pace-Întâi România, Dorin Petrea, a pledat pentru 'o întoarcere a banilor din Pilonul 2 de pensii către români'.
'Și mai e și problema în care dumneavoastră cei de la Putere și ASF vă considerați Dumnezeu și împărțiți românii în mai multe categorii. Români cu boli oncologice și cu alte boli', a adăugat Petrea.
Președintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Paulic, a subliniat că prin amendamentul propus și adoptat se dă posibilitatea bolnavilor oncologici să poată retrage întreaga sumă din Pilonul 2 'doar pentru tratamentele oncologice'.
'Viața acestora nu se măsoară în ani, ci se măsoară în zile, în luni. Și atunci le dăm posibilitatea, pentru că vorbim de creșterea calității vieții, le dăm posibilitatea și acestor oameni să poată să își retragă întreaga sumă doar pentru tratamentele oncologice (...) prin care ei să câștige războiul cu acest diagnostic', a detaliat Pauliuc.
Proiectul de lege privind plata pensiilor private va intra și în dezbaterea Camerei Deputaților, ca for legislativ decizional în acest caz. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







