Gavrilă (POT): Dorin Popa manipulează opinia publică prin minciuni și victimizare; a comis fals în declarații
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), a respins, marți, afirmațiile deputatului Dorin Popa potrivit cărora ea l-ar fi amenințat și a susținut că acesta a semnat documente oficiale în numele partidului fără a avea împuternicire și a încasat nelegal indemnizația de revoluționar.
'Este regretabil că domnul Dorin Popa, deputat intrat în Parlament pe listele Partidului Oamenilor Tineri, încearcă să manipuleze opinia publică prin minciuni și victimizare. A afirmat că ar fi fost amenințat de mine, o acuzație complet falsă. Îl invit public să prezinte acel presupus mesaj - nu o va face, pentru că acel mesaj nu există. În schimb, ceea ce poate fi dovedit este faptul că domnul Popa a comis fals în declarații, obligând un reprezentant POT din Biroul Electoral Județean Argeș să introducă pe listele de reprezentanți persoane care nu au fost aprobate de partid. A semnat documente oficiale în numele POT, fără a avea vreo împuternicire legală', a transmis Gavrilă, într-un comunicat.
Potrivit acesteia, Dorin Popa a fost dovedit de instanță că a mințit în privința calității de revoluționar, folosind un carnet de revoluționar fals pentru a obține ilegal o indemnizație lunară.
'Este un impostor care a înșelat statul român și trebuie să returneze acei bani', a susținut Gavrilă.
Ea a afirmat că, din informațiile pe care le deține, Dorin Popa are datorii și înțelegeri personale cu președintele Consiliului Județean Argeș, iar 'acțiunile sale recente indică o tentativă clară de infiltrare a unor persoane apropiate PSD în locul reprezentanților legitimi ai POT'.
'Partidul Oamenilor Tineri va acționa în instanță persoana care s-a dat drept reprezentant al POT și a semnat documente oficiale în numele partidului fără mandat legal. Vom depune, de asemenea, plângere penală pentru încasarea nelegală a indemnizației de revoluționar, întrucât domnul Popa nu a avut niciodată acest statut în mod legal. Curtea de Apel Pitești a anulat certificatul lui de revoluționar pentru că s-a dovedit că el nu a fost niciodată revoluționar. Există surse credibile care susțin că Dorin Popa a participat la mineriadă și a organizat minerii contra studenților, ceea ce este inacceptabil pentru partidul POT', a mai transmis Anamaria Gavrilă.
POT reiterează că susține candidatura lui George Simion la alegerile prezidențiale.
'Dacă domnul Popa are alte preferințe politice, este liber să le susțină în nume propriu, dar nu sub sigla POT. Popa era președinte interimar la partidul Uniunea Populară Social Creștină, nr. 43 în Registrul Partidelor, când s-a înscris în POT și a declarat în adeziune că nu a fost membru unui alt partid. Informațiile conform cărora el a fost un lider principal al minerilor în Câmpulung Muscel și a participat la mineriade, noi nu le aveam când s-a înscris în partid. Ne delimităm categoric de afirmațiile și acțiunile acestui individ, care sunt în totală contradicție cu valorile de integritate, adevăr și responsabilitate pe care le promovăm', a mai susținut Gavrilă.
Deputatul Dorin Popa, care și-a anunțat demisia din POT marți, a declarat că președintele acestui partid, Anamaria Gavrilă, l-a amenințat că o să intre 'cu capul în gard' dacă nu face ce vrea ea.
'Îmi anunț astăzi demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Simplu. Nu sunt tânăr. Mi-am dat seama că nu sunt tânăr și atunci am decis să-mi dau demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Și mai vreau să fac un anunț, tot simplu. Am luptat în '89 împotriva dictaturii. (...) Da, m-a provocat doamna Anamaria Gavrilă. (...) Mi-a trimis un mesaj de amenințare sâmbătă, la ora 10:04, pe care l-am salvat, prin care mă amenință să stau liniștit dacă nu fac ce vrea domnia sa, pentru că este partid pe persoană fizică. Și mă amenință că o să intru cu capul în gard și s-ar putea să rămân fără răsuflare. Am întrebat dacă este amenințare, mi-a spus că este o constatare, dacă nu fac ce vrea domnia sa', a spus Popa în plenul Camerei Deputaților.
Acesta a precizat că din acest motiv își rezervă dreptul să își dea demisia din POT și să rămână neafiliat.
Dorin Popa este deputat de Argeș și a fost ales pe listele electorale ale POT. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul - convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Senatul și Camera Deputaților au fost convocate în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 24 - 26 august. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat vineri seara că printre proiectele importante care vor fi dezbătute se numără și cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii re
Proiect AUR pentru interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor către firme și ONG-uri
Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au depus în Parlament o inițiativă legislativă care interzice practica externalizării strategiilor naționale, a planurilor naționale de acțiune și a altor documente strategice ce intră în atribuțiile de bază ale ministerelor către firme private sau organizații neguvernamentale. Prin această
Ninel Peia (PACE - Întâi România): Ancheta întâlnirii Bolojan - Tănăsescu merge mai departe
Grupul PACE - Întâi România a reușit 'să deschidă' calea anchetei parlamentare privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, după ce comisia de specialitate a aprobat acest demers, a anunțat marți senatorul Ninel Peia. 'La solicitarea mea, formu
Abrudean: Senatul e pregătit să se reunească în sesiune extraordinară, în urma deciziei CCR privind Legea integrității
Senatul României este pregătit să se reunească într-o nouă sesiune extraordinară, în urma deciziei CCR privind Legea integrității, și să parcurgă cu rapiditate pașii legislativi necesari, a anunțat luni președintele Camerei superioare a Parlamentului, Mircea Abrudean. ''România rămâne cu aproape un miliard
Senat: Cererea pentru o comisie de anchetă privind întâlnirea premierului cu președintele CCR, respinsă de Biroul Permanent
Biroul Permanent al Senatului a respins, luni, cererea de înființare a unei comisii de anchetă privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, care ar fi avut loc pe 14 august, în incinta Parlamentului, a precizat pentru AGERPRES liderul senatorilor
Camera Deputaților/Mărirea avansului de la 40% la 60% din decontările către furnizorii de energie și gaze naturale, aprobată
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, în sesiune extraordinară, un proiect de lege pentru modificarea ordonanțelor privind schemele de compensare/plafonare a prețurilor la energie electrică/gaze naturale pentru a accelera decontarea de către stat a sumelor aferente energiei cu prețuri plafonate. Astfel, a fost adoptat proiectul de Lege pentru mo
Proiect prin care tranzacțiile cu bunurile statului trebuie avizate de Guvern, adoptat de Camera Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism transparent și predictibil privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat, iar tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului și cele cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aproba
Mircea Abrudean: Scăderea inflației la 8,2%, semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat că scăderea inflației la 8,2% în luna iulie reprezintă un semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte, chiar și într-un context i
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectului privind tranzacțiile cu bunurile statului
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism prin care tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului ori tranzacții cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului. Proiectul a fost
Camera Deputaților: Ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară, aprobate de plen
Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară convocată pentru 11 și 12 august, urmând ca miercuri să fie dat votul final. Pe ordinea de zi a plenului Camerei se află proiectul de lege privind completarea Legii nr.7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare
Ionel Bogdan (PNL): Dezinformarea și fake news-ul produc violență, solicit audierea președintelui ANCOM în Parlament
Dezinformarea și fake news-ul din online au ajuns să producă violență în lumea reală, spune deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul cazului 'ambulanța neagră', și anunță că va solicita audierea în Parlament a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Atacul asupra unui
Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară în zilele de 11 și 12 august
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, joi, convocarea unei sesiuni extraordinare în zilele de 11 și 12 august, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de lege și o propunere legislativă. Pe ordinea de zi aprobată de conducerea Camerei Deputaților se află proiectul de lege privind completarea Legii nr. 7/2023 privind susținerea
Mihai Ghigiu: Amendamentele PSD fac din Strategia biodiversității 2026 - 2030 un document mai bun
Strategia pentru conservarea biodiversității 2026 - 2030, așa cum a fost aprobată și amendată în Parlament, este 'mai bună' decât proiectul propus de Ministerul Mediului, a declarat, joi, deputatul PSD Mihai Ghigiu, care a completat că țintele asumate nu încalcă angajamentele pe termen lung asumate de România în fața Comisiei Europene.
Senat: Strategia națională privind biodiversitatea - adoptată în forma Camerei Deputaților; merge la promulgare
Senatul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 în aceeași formă cu cea din Camera Deputaților. S-au înregistrat 79 voturi pentru, 30 împotrivă și 13 abțineri. Proiectul va merge la promulgare, după perioada de două zile &icir
Proiectul privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității - dezbătut din nou în Senat
Proiectul de lege privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității urmează să fie din nou dezbătut, joi, în plenul Senatului, după ce a fost modificat 'suplimentar' în plenul Camerei Deputaților. Miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că 'există amendamente suplimentare și va fi nevo




