Parlament: Şedinţă de plen comună pentru modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor
Deputaţii şi senatorii se reunesc luni, de la ora 17,30, într-o şedinţă de plen comună pentru a modifica Statutul parlamentarului.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca luni, de la 17,30, să aibă loc o şedinţă de plen comun pentru a fi modificat Statutul deputaţilor şi al senatorilor cu privire la conduită şi proceduri tehnice despre cum vor fi conduse primele şedinţe din viitorul Legislativ.
Săptămâna trecută, Senatul a adoptat un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului acestui for legislativ, astfel că, la începerea legislaturii, Senatul legal constituit este condus, până la alegerea Biroul permanent, de senatorul cu cele mai multe mandate exercitate şi nu de decanul de vârstă, ca până în prezent.
Au fost înregistrate 91 de voturi "pentru" şi 5 abţineri. Regulamentul Senatului a fost armonizat cu cel al Camerei Deputaţilor. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/Ungureanu (USR): Cer guvernului să aducă la lumină toate contractele privind dosarele vaccinării
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a solicitat guvernului să prezinte public toate contractele și toate ședințele secretizate referitoare la dosarele vaccinării anti-COVID. 'Astăzi am un mesaj foarte clar către domnul Bolojan și către guvernul țării noastre - să aducă la lumină toate contractele, toate ședințele secretizate de guvern în
Deputații au modificat ordonanța privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice în privința cheltuielilor cu transportul, diurna și cazarea
Cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea administratorilor și directorilor întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților. Deputa
Gorghiu: Un proiect necesar pentru lupta împotriva violenței domestice - respins în Senat cu concursul extremiștilor; îl redepun
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat, miercuri, că va redepune în Parlament proiectul de lege care permitea Consiliului Național al Audiovizualului să emită recomandări privind difuzarea unor anunțuri de interes public, după ce acesta a fost respins de Senat în calitate de for decizional. 'Mobilizarea slabă a senatorilor, dubl
Camera Deputaților/Sprijin psihologic gratuit pentru părinții și tutorii legali ai copiilor cu Down sau cu tulburări autiste
Deputații au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, o propunere legislativă care completează Legea nr. 95/2006, introducând măsuri de sprijin psihologic destinate părinților și tutorilor legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist decontate integral din fondurile sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Csoma Botond: Poziția UDMR - clară, dorim stabilitate politică, nu mai avem nevoie și de o criză politică
UDMR dorește stabilitate politică și să se continue cu formula actuală a coaliției de guvernare, inclusiv cu Ilie Bolojan premier, a declarat, miercuri, liderul deputaților formațiunii, Csoma Botond. 'După adoptarea bugetului, eu am crezut că lucrurile se vor liniști puțin în coaliție. Din păcate, nu s-a întâmplat așa. At
Camera Deputaților/ Moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu
Deputații au ținut, miercuri, în ședința de plen, un moment de reculegere în memoria fostului selecționer al echipei naționale de fotbal a României Mircea Lucescu. Social-democratul Ilie Toma a fost cel care a propus acest moment de reculegere în plenul Camerei Deputaților. 'În Săptămâna M
Ziua Internațională a Romilor/Abrudean: O națiune e puternică când fiecare are șansa de a-și construi propriul drum
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, evidențiază, într-un mesaj transmis miercuri de Ziua Internațională a Romilor, importanța incluziunii și a reducerii inegalităților într-o societate. 'O națiune este puternică atunci când fiecare om are șansa de a-și construi propriul drum. De Ziua Internațională a Romilor, reafirm
Senat: 18 iulie - Ziua Națională a Rezistenței Anticomuniste din România
Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede instituirea pe 18 iulie a Zilei Naționale a Rezistenței Anticomuniste din România. 'Cu prilejul Zilei Naționale a Rezistenței Anticomuniste din România, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizațiil
Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
O evaluare a industriei naționale de apărare se va face după sărbătorile pascale, a anunțat, luni, președinta Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, la un eveniment organizat de OPIA - Organizația Patronală a Industriei de Apărare, cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea României la NATO. 'Imediat după sfintele sărb
Grindeanu, despre proiectul privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane: În majoritatea țărilor UE se vinde bere
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că o să urmărească argumentele pro și contra care vor fi aduse în dezbaterea parlamentară asupra proiectului privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane, dar a subliniat că în majoritatea țărilor UE, acest lucru este permis. El a fost întrebat dacă susțin
Senat: Mecanism de evaluare periodică a legislației care reglementează limitele exercitării libertăților fundamentale (proiect)
Parlamentul ar urma să instituie un mecanism de evaluare periodică a legislației care reglementează limitele exercitării libertăților fundamentale, în conformitate cu Constituția, prin respectarea principiului proporționalității și a cerințelor de claritate și previzibilitate a normelor juridice, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.
Vernisaj aniversar la Palatul Parlamentului: 70 de ani de prezență românească în UNESCO
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a marcat șapte decenii de la aderarea României la organizație printr-un eveniment cultural dedicat tinerelor generații și conservării identității naționale. Vernisajul expoziției 'UNESCO 70 România - Educație prin tradiție, patrimoniu pentru v
Senat/Modificare Regulament: Secretarul general este ajutat de doi secretari generali adjuncți
Senatul a adoptat luni, în plen, un proiect de hotărâre care modifică Regulamentul instituției. Printre schimbări se numără introducerea a doi secretari generali adjuncți care să îl sprijine pe secretarul general, aplicarea votului ponderal în Comisia de Regulament și extinderea termenului de dezbatere a unei moțiuni simple de la șase la opt z
Senat - moțiune Mediu/ Peia (PACE-Întâi România): Gândacul de bucătărie are statut de refugiat politic
Senatorul Ninel Peia, de la grupul PACE- Întâi România, consideră că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, ar fi reușit 'performanța istorică' de a vedea 'terorism ecologic' într-un baraj de beton. 'Vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru logica elementară ucisă cu sânge rece la Minister
Senat - moțiune Mediu/Lorand Turos (UDMR): Moțiunea nu oferă soluții, ci doar conflict și radicalizare
Liderul senatorilor UDMR, Lorand Turos, a declarat luni, în timpul dezbaterii moțiunii simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, că documentul nu oferă soluții, ci doar 'conflict și radicalizare', subliniind că, deși lucrurile pot fi îmbunătățite, există o limită între critică și distorsionare. '





