Camera Deputaţilor/ Proiectul privind reglementarea referendumului - adoptat de plen
Alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, au decis, marţi, deputaţii, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.
S-au înregistrat 221 de voturi "pentru", 18 "împotrivă" şi 19 abţineri.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care modifică şi completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncţionalităţi şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.
Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în acelaşi timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidenţiale, să se poată desfăşura nu numai un referendum naţional, ci şi unul local.
Potrivit unui amendament, "în situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea 'VOTAT', pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin".
În situaţia prevăzută de proiect, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.
Potrivit proiectului, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, atribuţiile care revin autorităţilor publice, precum şi procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz. Operaţiunile necesare organizării şi desfăşurării referendumului naţional sau local sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
Actul normativ mai prevede că hârtia necesară pentru tipărirea buletinelor de vot şi tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul naţional sau local se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerilor pentru Preşedintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.
Observatorii şi reprezentanţii mass-media acreditaţi să observe desfăşurarea votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, au dreptul să observe şi operaţiunile specifice referendumului naţional sau local.
Guvernul stabileşte prin hotărâre măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local, stipulează proiectul.
La dezbaterile generale, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a subliniat că parlamentarii formaţiunii au solicitat adoptarea acestui proiect pentru a stabili o procedură care să permită desfăşurarea referendumului propus de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Am solicitat dezbaterea acestei ordonanţe de urgenţă, care reglementează sau a reglementat modul de desfăşurare a referendumului din 2019, pentru a stabili o procedură care să permită desfăşurarea referendumului local iniţiat de primarul general al Capitalei, modificare pe care noi o considerăm necesară, pentru a permite desfăşurarea unui referendum local în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale sau cu alegerile parlamentare. Procedura ce urmează a fi instituită prin votul dumneavoastră - şi aici facem apel la funcţia de interpretare originală pe care Parlamentul o are la dispoziţie atunci când adoptă legi - va permite ca rezultatele din secţiile de votare, ca urmare a desfăşurării în aceeaşi secţie de votare şi în acelaşi timp, cu aceleaşi ştampile de vot a referendumului local, să fie numărate în secţiile de votare, să fie ulterior cumulate şi realizate procesele verbale la nivelul oficiilor constituite la nivelul municipiului Bucureşti pentru alegerile prezidenţiale, iar rezultatul final, prin cumularea rezultatelor de la oficiile din municipiul Bucureşti de sectoare, să fie realizat către Biroul Electoral Central", a explicat Andronache.
El a susţinut că "acest referendum este necesar, se vede din sondajele de opinie că cetăţenii municipiului Bucureşti doresc desfăşurarea referendumului local în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale".
UDMR susţine instituţia referendumului, dar nu organizarea acestuia odată cu alegerile generale şi, de aceea, parlamentarii Uniunii se abţin la vot, a declarat deputatul Miklos Zoltan.
"Considerăm că dacă avem de-a face cu orice subiect important în viaţa unei comunităţi locale, este important ca cetăţenii să-şi exprime părerea în cadrul unui referendum. (...) În schimb, nu susţinem organizarea unui referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Considerăm că în cadrul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale avem de-a face cu un vot politic, care trebuie lăsat liber, fără alte interferenţe, motiv pentru care UDMR se va abţine", a precizat deputatul.
Parlamentarii USR au susţinut şi susţin propunerea lui Nicuşor Dan pentru organizarea unui referendum local odată cu alegerile prezidenţiale sau parlamentare, a amintit liderul deputaţilor Uniunii, Ionuţ Moşteanu.
"Credem că este un lucru care ţine de eficienţă. (...) Susţinem propunerea lui Nicuşor Dan, l-am susţinut încă de la început, în fiecare zi, în Consiliul Local şi la alegeri - şi în 2020, şi în 2024. USR a susţinut şi susţine viziunea de organizare şi de dezvoltare a Bucureştiului propusă de Nicuşor, nu doar din când în când, aşa cum susţin PNL-iştii, care acum patru luni de zile îl înjurau pe la televizor şi veneau cu candidaţi fantomă s-o sprijine pe Gabriela Firea prin spate. Nu le-a ieşit schema atunci, acum se gudură ca nişte căţei pe lângă Nicuşor, însă cetăţenii Bucureştiului au văzut în ce direcţie merge Bucureştiul, au văzut care sunt oamenii care ţin la Bucureşti şi au văzut care sunt găştile care se amestecă galben cu roşu convenabil din când în când", a susţinut Moşteanu.
Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat că Nicuşor Dan a iniţiat consultarea bucureştenilor "fără să aibă o bază legală în acest sens".
"Iar ce faceţi acum este să modificaţi o lege de aprobare a unei ordonanţe de acum cinci ani ca să încercaţi să-i puneţi la dispoziţie lui Nicuşor Dan un cadru legal. Propunerea lui Nicuşor Dan este complet în afara legii. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început deja şi în totală bătaie de joc modificăm legislaţia electorală în timpul campaniei electorale. (...) Călcaţi în picioare, încercaţi să-i manipulaţi pe oameni, aşa cum aţi făcut şi cu Parlamentul de 300 de aleşi", a susţinut deputatul AUR.
Deputatul independent Ludovic Orban a arătat că referendumul se poate desfăşura indiferent dacă are sau nu are loc această modificare legislativă, pentru că sunt îndeplinite condiţiile legale şi pentru că referendumul se poate desfăşura oricum - şi dacă, marţi, Camera Deputaţilor modifică sau nu modifică această lege. "PNL - care a făcut o campanie mizerabilă împotriva lui Nicuşor Dan - s-a trezit acum să vină cu un astfel de proiect de lege în disperarea de a mai scoate nişte voturi dintre cei care au încredere în Nicuşor Dan. Nu veţi reuşi lucrul ăsta", a adăugat el.
Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor. 'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vo
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv
Senat: Orice persoană va putea să sesizeze poliția pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi plagiate
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că sesizarea poliției pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, de licență, de disertație, de doctorat sau proiecte se va putea face de către orice persoană, precum și din oficiu, nu doar la solicitarea motivată a instituției de învățăm&acir
