Senat: Cererea de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul senatorului Eugen Pîrvulescu, aprobată de plen
Plenul Senatului a încuviinţat, luni, prin vot secret cu bile, cererea de efectuare a percheziţiei informatice în cazul senatorului Eugen Pîrvulescu.
Eugen Pârvulescu a demisionat din PNL în urmă cu două săptămâni.
Au fost înregistrate 77 de voturi "pentru" şi un vot nul.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Senatului, pe 15 octombrie, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul lui Eugen Pîrvulescu.
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a precizat că senatorul Pîrvulescu l-a rugat să transmită Senatului că a optat să nu îşi studieze la Comisia juridică, direct sau prin avocat, dosarul întocmit de DNA şi să nu se prezinte în plen sau la comisie pentru că "apărările şi le va face în faţa procurorului şi, eventual, a instanţei de judecată".
"Această abordare raţională din partea lui Eugen Pîrvulescu ne-a scutit de o dispută, de o dezbatere şi ne-a uşurat foarte mult munca. PNL nu se opune, niciodată, cererilor venite de la ministerul Justiţiei pe tema aceasta şi va vota pentru raportul Comisiei juridice care avizează efectuarea percheziţiei informatice, apreciind că apărările se fac în faţa instanţei de judecată, iar menirea Senatului nu este aceea de a pune frână sau a bloca anchetele judiciare, ci din contră, a le ajuta", a spus Fenechiu.
Liderul grupului PSD, Lucian Romaşcanu, a evidenţiat votul de susţinere al senatorilor social-democraţi pentru cererea primită din partea ministrului Justiţiei.
"Nu pot să trec peste. O coincidenţă... Domnul Geoană era cât pe-aci, sau are primul susţinător în Senatul României. Pe lista pe care deja o ştim cu toţii, a domnului Vîntu, a domnului Vanghelie. Iată că următorul susţinător al domnului Geoană a rămas fără imunitate", a spus Romaşcanu, în plen.
Senatorul AUR Sorin Lavric consideră că "atitudinea evazivă" a lui Eugen Pîrvulescu de a nu se prezenta în Senat este "o notă proastă pentru el".
"În patru ani nu s-a remarcat prin nimic, decât, iată acum, prin acest caz deplorabil penal. Grupul AUR este pentru ridicarea imunităţii", a afirmat Lavric.
Liderul grupului USR, Narcis Mircescu, şi-a exprimat încântarea că "au trecut vremurile în care Parlamentul făcea scut în jurul unor colegi şi nu dădea liber pentru ridicarea imunităţii şi pentru încuviinţarea unor percheziţii informative".
Pe 11 octombrie, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală şi urmează să fie cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la cumpărare de influenţă. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan, întrebat despre crearea unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar: E posibil
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat despre posibilitatea apariției unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar, că nu exclude acest lucru, subliniind că 'este sigur că mulți parlamentari care au intrat pe diferite liste încep să înțeleagă care sunt problemele României'.
Bolojan: Când era o problemă undeva, erau niște oameni susținuți de oameni din PSD
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că măsurile pe care le-a luat i-au deranjat pe toți cei care au folosit 'pușculița publică' pentru a-și masca ineficiența, punctând că a observat o constantă și anume aceea că, întotdeauna când era o problemă undeva, acolo erau niște oameni care erau susținuți, la rândul lor, de oameni
UPDATE Parlament/ Moţiunea de cenzură - citită în plen de Petrişor Peiu; dezbaterea şi votul - marţi
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului' a fost prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Grindeanu, întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței: Discuții constructive despre cooperarea bilaterală
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri, la Paris, o întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței, Yael Braun-Pivet, cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic româno-francez și realizarea de proiecte comune atât în sectorul energetic, cât și în cel al transporturilor.
Senat: 2027 - instituit 'Anul Independenței României'
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă care stabilește anul 2027 drept 'Anul Independenței României', cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea Independenței de Stat. 'Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, celelalte autorități ale administrației publice centrale, autoritățile administra
Camera Deputaților/Kelemen Hunor, despre Zakarias Zoltan: S-a trezit că vrea să fie independent
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că deputatul Zakarias Zoltan, care și-a anunțat demisia din grupul parlamentar al UDMR, a ajuns în Parlament datorită formațiunii sale, de două ori, iar acum 's-a trezit' că vrea să fie independent. 'N-am ce discuta, trebuie să discutați cu el. E președintele Partidului Alianței Maghiare d
Camera Deputaților/Dezbateri aprinse pe tema schimbării denumirii grupului parlamentar al POT
Schimbarea denumirii grupului parlamentar al POT a generat miercuri discuții aprinse în plenul Camerei Deputaților, parlamentari din PNL și USR acuzând PSD de abuzuri procedurale. Deputatul Răzvan Chiriță, cel care a propus ca grupul POT să devină 'Uniți pentru România', a explicat că decizia a fost discutată în Comisia de regul
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan - prezentată miercuri în plenul Parlamentului
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului', depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE - Întâi România, va fi prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Birourile permanente reunite a
Cameră/ Comisia pentru regulament revine asupra deciziei de schimbare a numelui grupului POT
Biroul permanent al Camerei Deputaților, reunit marți seară în format online, a luat act de solicitarea Comisiei de regulament de a reveni asupra unui punct de vedere adoptat săptămâna trecută de avizare privind schimbarea numelui grupului parlamentar al POT în 'Uniți pentru România', la inițiativa deputatului Răzvan-Mirel Chiriță.
Vaslui: Liderul județean al PSD, Adrian Solomon, îi cere Victoriei Stoiciu să demisioneze din funcția de senator
Președintele Organizației Județene a PSD Vaslui, Adrian Solomon, îi cere Victoriei Stoiciu să demisioneze din Senat, după ce aceasta a anunțat, marți, că a decis să părăsească formațiunea social-democrată. 'Am aflat, de pe Facebook, că doamna Victoria Stoiciu are principii și linii roșii peste care nu poate trece! Atunci, să nu uite
Simion: Fac un apel către Ilie Bolojan să-și dea demisia; avem deja 253 de semnături
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel, marți, la premierul Ilie Bolojan să-și dea demisia din funcția de premier, motivând sunt 253 de semnături pentru moțiunea de cenzură și, fiind o criză, s-ar câștiga timp. 'Ca să economisim timp, pentru că am înțeles că suntem într-o criză și trebuie semnate niște mil
Senat/ Comisia economică: Proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice - raport favorabil
Comisia economică a Senatului a dat, marți, raport favorabil pentru proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027, inițiat de PSD. S-au înregistrat 8 voturi 'pentru', 3 'împotrivă' și o abținere. Potrivit pro
Stroe (PNL): E momentul unei reveniri rapide la aceeași masă a partidelor pro-occidentale
Deputatul liberal Ionuț Stroe a declarat, marți, că este momentul unei reveniri rapide la aceeași masă a partidelor pro-occidentale pentru a nu permite 'un guvern în care extremismul intră pe ușă', menționând că 'nu e timp de orgolii, calcule mărunte sau jocuri tactice'. 'Discuțiile din spațiul public despre un
Simion: Nu avem nicio coaliție cu PSD; nu voi avansa formule de guvernare acum, nici nume de premier
AUR nu are în prezent nicio coaliție cu PSD, a reiterat, marți, liderul formațiunii, George Simion, adăugând că s-ar hazarda să spună că ar face coaliție cu un anumit partid sau altul. 'Nu avem nicio coaliție cu Partidul Social Democrat', a declarat Simion într-o conferință de presă susținută la Parlament.
Parlament/Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri în plenul comun; va fi dezbătută și votată pe 5 mai
Moțiunea de cenzură depusă de PSD, AUR și PACE - Întâi România va fi citită miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, iar pe data de 5 mai va fi dezbătută și votată. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, marți, calendarul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură împotriva G








