Cei care au suferit daune morale în casele de copii din România, în perioada 1966 - 1997, ar putea beneficia de o serie de măsuri reparatorii, potrivit unui proiect depus la Parlament.

Propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi persoanelor care au trăit experienţa caselor de copii din România în perioada 1966 - 1997 este iniţiată de preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Laura Vicol, şi prevede, între altele, acordarea unei indemnizaţii lunare de la bugetul de stat sau scutirea de la plata impozitului pe venit.

Prin acest proiect se doreşte stabilirea unor măsuri reparatorii pentru persoanele care au trăit experienţa caselor de copii în perioada 1966 - 1997 având în vedere consecinţele negative suferite pe plan psihologic, emoţional, social şi educaţional. Prevederile ar urma să se aplice şi persoanelor care au fost încadrate în adopţii naţionale şi/sau internaţionale, în măsura în care acestea îndeplinesc condiţiile anterioare.

Iniţiatorul defineşte daunele morale ca fiind durerile fizice şi suferinţele psihice injust cauzate persoanelor care au trăit experienţa caselor de copii din Romania în perioada 1966-1997, cu repercusiuni negative pe plan psihologic, emoţional, social şi educaţional.

În scopul atenuării daunelor morale suferite, persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute în proiect au dreptul, pe perioada vieţii, la o indemnizaţie lunară echivalenta cu 0,8 ISR (indicatorul social de referinţă), în cazul celor fără un loc de muncă, iar cei care au un loc de muncă vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit. Indemnizaţia lunară se calculează şi se plăteşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Sociala, respectiv Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, prevede proiectul.

Cetăţenii români care au trăit în casele de copii pe teritoriul Romaniei în perioada 1966 - 1997 au dreptul la compensaţii morale gratuite sub forma şedinţelor de psihoterapie şi/sau consiliere psihologică, în cadrul unui program special organizat. Durata şedinţelor de terapie este stabilită de către psiholog, în urma unei evaluări iniţiale, pentru o perioadă de minimum 12 luni. Serviciile terapeutice sunt decontate de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, respectiv Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, iar condiţiile de acordare se reglementează prin ordin al ministrului Muncii şi protecţiei sociale.

Indemnizaţia lunară va fi o sumă de bani echivalentă cu 0,8 ISR, achitată lunar de la bugetul de stat, tuturor persoanelor care au trăit experienţa caselor de copii din România în perioada 1966 - 1997, ca mijloc patrimonial de reparare a daunelor morale suferite de către aceştia. Indicatorul social de referinţă (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistenţă socială, suportate din bugetul de stat, prevăzută de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit expunerii de motive, "la începutul anilor 1990, România se confruntă cu o realitate sumbră, având peste 170.000 de copii instituţionalizaţi, ceea ce a dus la scurgerea unor imagini cutremurătoare despre condiţiile de trai din aceste centre".

"Aceste imagini dezvăluie copii legaţi de paturi, pereţi plini de copii înghesuiţi într-o singură încăpere, copii cu dizabilităţi, bolnavi de SIDA, condiţii precare de igienă, medicamentaţie excesivă şi lipsa de îngrijire adecvată. (...) Raportat la perioada contemporană, trebuie remarcat faptul că, în anii comunismului, sistemul de asistenţă socială era marcat de neglijenţă şi absenţa unei înţelegeri globale a nevoilor copiilor. Reformele din domeniu, deşi necesare, s-au derulat extrem de lent şi adesea cu dificultăţi majore. Abuzurile fizice şi psihice erau frecvente, iar lacunele structurale din Legea 3/1970, în vigoare până în 1997 (înlocuirea ei cu Ordonanţa de Urgenţă 26/1997), au propulsat un număr mare de probleme semnificative, inclusiv lipsa de personal şi abuzuri sistematice", subliniază iniţiatoarea în expunerea de motive.

Ea adaugă că se pot găsi în presa audiovizuală imagini apărute după Revoluţie şi totodată există nenumărate mărturii cu privire la fenomenul abandonului şi a condiţiilor de trai în centre din perioada comunistă, dar şi de la începutul anilor '90, care arată faptul că "situaţia copiilor abandonaţi era departe de a fi în concordanţă cu drepturile copilului şi cu nevoile sale de protecţie".

"Pe lângă aceste mărturii, există rapoarte şi documente care arată faptul că abuzul şi violenţa erau prezente în centrele de plasament, adică centrele mamut. În plus, abandonul nu reprezenta, aşa cum am menţionat anterior, o ultimă variantă pe care să o aleagă părinţii. Ca urmare a acestor aspecte, considerăm necesară realizarea unei reparaţii faţă de copiii instituţionalizaţi în anii 1966 - 1997, drept pentru care am iniţiat legea prin care acordăm o serie de drepturi financiare şi morale acestor persoane", transmite deputata PSD.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă Cameră legislativă sesizată. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)