Senat: Foştii lucrători sau colaboratori ai Securităţii nu pot fi membri ai Academiei Române (adoptare tacită)
Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că foştii lucrători/colaboratori ai Securităţii şi persoanele cu condamnări definitive la pedeapsa privativă de libertate nu pot fi membri ai Academiei Române.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 20 iunie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.
"Nu pot fi membri ai Academiei Române cetăţeni pentru care există o hotărâre judecătorească rămasă definitivă prin care se constată că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii şi au desfăşurat activităţi de poliţie politică şi nici cetăţeni pentru care există o hotărâre judecătorească rămasă definitivă de condamnare la pedeapsa privativă de libertate cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea de drept sau reabilitarea judecătorească" prevede proiectul de lege iniţiat de un grup de un grup de senatori USR.
Iniţiatorii precizează în expunerea de motive a propunerii legislative că nu doresc ca "personaje precum Constantin Bălăceanu-Stolnici sau Florin-Teodor Tănăsescu - foşti colaboratori ai Securităţii - să ajungă să facă parte din Academia Română, care ar trebui să încorporeze numai oameni integri şi care, prin activitatea lor trecută sau prezentă, respectă valorile fundamentale ale României postdecembriste".
"Menţinerea standardelor de integritate morală şi profesională la un nivel înalt într-o ţară fostă comunistă nu face altceva decât să consolideze principiile de demnitate şi transparenţă care stau la baza instituţiilor publice de înalt prestigiu, cum este Academia Română. Prin acest proiect de lege dorim să transmitem un mesaj clar că România se angajează în promovarea valorilor democratice şi că instituţiile noastre academice ţintesc să fie piloni ai unui stat fondat pe acestea. Este imperativ să garantăm că Academia Română este compusă din oameni integri care să ofere contribuţii de valoare pentru progresul ştiinţific şi cultural al ţării noastre", se mai arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.









