Moşteanu: PSD şi PNL ar fi vrut să pună mâna total şi pe Consiliul Concurenţei; nu o să girăm niciodată acest sistem
Liderul deputaţilor USR Ionuţ Moşteanu a acuzat, luni, PSD şi PNL că vor să "acapareze" Consiliul Concurenţei, menţionând că parlamentarii partidului său nu au participat la asigurarea cvorumului la şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care urmau să fie numiţi membrii acestei instituţii şi "nu o să gireze niciodată acest sistem".
"Parlamentarii PSD şi PNL nu au fost la muncă - este afirmaţia corectă. Erau mai multe puncte pe ordinea de zi de astăzi (a plenului reunit al Parlamentului - n.r.), printre care două foarte importante pe care noi, cei de la USR, le-am votat, două puncte referitoare la participarea Armatei Române la nişte exerciţii NATO. Suntem un partid pro-NATO, proeuropean, susţinem participarea noastră la exerciţii, ca să fie foarte clar. Am votat aceste puncte pe ordinea de zi. Punctul 4 pe ordinea de zi era legat de numirea noilor membri în plenul Consiliului Concurenţei, mai exact şapte membri. Legea spune că aceşti membri se pun după algoritmul politic, după ponderile din cele două Camere. USR avea dreptul să numească un om în acest plen. Este foarte important ca opoziţia să aibă oamenii în conducerea acestor instituţii ale statului, instituţii foarte importante pentru buna funcţionare a statului român, însă cei de la putere, PSD şi PNL, vor să acapareze, ca o caracatiţă, tot statul român, fiecare instituţie", a afirmat Moşteanu, la Parlament.
El a spus că reprezentanţii PSD şi PNL au acaparat şi Curtea de Conturi, ANCOM, ASF.
"Astăzi ar fi vrut să pună mâna total şi pe Consiliul Concurenţei, o instituţie foarte importantă pentru business, pentru investitori, pentru antreprenori, pentru consumatori, în orice ţară. Consiliul Concurenţei este o instituţie extraordinar de importantă pentru un echilibru în piaţă şi ar fi vrut să acapareze această instituţie total, nepunând oamenii propuşi de opoziţie, deşi legea din nou spune că trebuie numiţi oamenii pe algoritmul politic din Parlament. Ei bine, n-au fost de acord cu acest lucru", a mai spus Moşteanu.
Potrivit acestuia, USR nu avea cum să fie de acord cu această situaţie şi nu a asigurat cvorumul.
"Nu avem cum să fim de acord, nu aveam cum să votăm sinecuriştii PSD şi PNL. Nu am participat la acest cvorum şi s-au trezit că nu şi-au adus oamenii la muncă. Deputaţii PSD şi PNL şi UDMR, pentru că şi UDMR a primit un loc în cei şapte, prin înţelegerile lor cu PSD şi PNL, nu au fost suficienţi pentru a asigura cvorumul la acest vot fizic cu buletine şi au suspendat şedinţa. Au mutat-o pe mâine la 11,30. Noi nu o să girăm niciodată acest sistem de acaparare a instituţiilor statului de către PSD şi PNL", a adăugat Ionuţ Moşteanu.
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului a fost suspendată, luni, înainte de votul asupra candidaţilor propuşi pentru Consiliul Concurenţei, din lipsa cvorumului.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis a anunţat, la începutul şedinţei de plen, că în raportul comisiilor de specialitate privind avizul candidaţilor la Consiliul Concurenţei s-a strecurat o eroare, pentru că nu au fost avizaţi favorabil toţi candidaţii care îndeplineau condiţiile şi au fost respinşi candidaţii propuşi de AUR şi USR. Ca urmare, Simonis a precizat că pe buletinele de vot vor fi trecuţi toţi candidaţii care îndeplinesc condiţiile, inclusiv cei ai AUR şi USR.
Înainte de a trece la dezbaterea numirilor la Consiliul Concurenţei, Simonis a propus un vot de control pentru verificare şi o pauză de 10 minute. După pauză, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a propus sistarea dezbaterilor, suspendarea şedinţei şi reluarea lucrărilor marţi de la ora 11,30, propunerea fiind aprobată cu 198 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi două abţineri.
Comisiile juridice şi economice din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat favorabil, luni dimineaţă, candidaţii propuşi de PSD, PNL, UDMR şi premier pentru posturile vacante din plenul Consiliului Concurenţei, respingând candidaturile propuse de AUR şi USR. Plenul Parlamentului urma să se pronunţe prin vot secret cu buletine asupra acestor numiri. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimitriu (USR): Noua lege a partidelor ia de la judecător și dă unei instituții puterea de a decide cine înființează un partid
Deputatul USR Alexandru Dimitriu critică proiectul legii partidelor politice pus în transparență de Autoritatea Electorală Permanentă, susținând că, potrivit acestuia, instituția condusă de Adrian Țuțuianu va avea puterea de a decide în ceea ce privește înființarea sau desființarea unui partid. 'PSD vrea drept de viață și de moarte
Parlamentul - convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Senatul și Camera Deputaților au fost convocate în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 24 - 26 august. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat vineri seara că printre proiectele importante care vor fi dezbătute se numără și cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii re
Proiect AUR pentru interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor către firme și ONG-uri
Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au depus în Parlament o inițiativă legislativă care interzice practica externalizării strategiilor naționale, a planurilor naționale de acțiune și a altor documente strategice ce intră în atribuțiile de bază ale ministerelor către firme private sau organizații neguvernamentale. Prin această
Ninel Peia (PACE - Întâi România): Ancheta întâlnirii Bolojan - Tănăsescu merge mai departe
Grupul PACE - Întâi România a reușit 'să deschidă' calea anchetei parlamentare privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, după ce comisia de specialitate a aprobat acest demers, a anunțat marți senatorul Ninel Peia. 'La solicitarea mea, formu
Abrudean: Senatul e pregătit să se reunească în sesiune extraordinară, în urma deciziei CCR privind Legea integrității
Senatul României este pregătit să se reunească într-o nouă sesiune extraordinară, în urma deciziei CCR privind Legea integrității, și să parcurgă cu rapiditate pașii legislativi necesari, a anunțat luni președintele Camerei superioare a Parlamentului, Mircea Abrudean. ''România rămâne cu aproape un miliard
Senat: Cererea pentru o comisie de anchetă privind întâlnirea premierului cu președintele CCR, respinsă de Biroul Permanent
Biroul Permanent al Senatului a respins, luni, cererea de înființare a unei comisii de anchetă privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, care ar fi avut loc pe 14 august, în incinta Parlamentului, a precizat pentru AGERPRES liderul senatorilor
Camera Deputaților/Mărirea avansului de la 40% la 60% din decontările către furnizorii de energie și gaze naturale, aprobată
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, în sesiune extraordinară, un proiect de lege pentru modificarea ordonanțelor privind schemele de compensare/plafonare a prețurilor la energie electrică/gaze naturale pentru a accelera decontarea de către stat a sumelor aferente energiei cu prețuri plafonate. Astfel, a fost adoptat proiectul de Lege pentru mo
Proiect prin care tranzacțiile cu bunurile statului trebuie avizate de Guvern, adoptat de Camera Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism transparent și predictibil privind negocierea, aprobarea și încheierea tranzacțiilor de către stat, iar tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului și cele cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aproba
Mircea Abrudean: Scăderea inflației la 8,2%, semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat că scăderea inflației la 8,2% în luna iulie reprezintă un semnal important că măsurile de stabilizare economică încep să producă efecte, chiar și într-un context i
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectului privind tranzacțiile cu bunurile statului
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege de completare a Codului administrativ, care instituie un mecanism prin care tranzacțiile care vizează bunurile imobile proprietate privată a statului ori tranzacții cu o valoare mai mare de 500.000 lei vor trebui aprobate prin hotărâre a Guvernului. Proiectul a fost
Camera Deputaților: Ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară, aprobate de plen
Plenul Camerei Deputaților a aprobat marți ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară convocată pentru 11 și 12 august, urmând ca miercuri să fie dat votul final. Pe ordinea de zi a plenului Camerei se află proiectul de lege privind completarea Legii nr.7/2023 privind susținerea procesului de dezinstituționalizare
Ionel Bogdan (PNL): Dezinformarea și fake news-ul produc violență, solicit audierea președintelui ANCOM în Parlament
Dezinformarea și fake news-ul din online au ajuns să producă violență în lumea reală, spune deputatul PNL Ionel Bogdan, în contextul cazului 'ambulanța neagră', și anunță că va solicita audierea în Parlament a președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Atacul asupra unui
Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară în zilele de 11 și 12 august
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, joi, convocarea unei sesiuni extraordinare în zilele de 11 și 12 august, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de lege și o propunere legislativă. Pe ordinea de zi aprobată de conducerea Camerei Deputaților se află proiectul de lege privind completarea Legii nr. 7/2023 privind susținerea
Mihai Ghigiu: Amendamentele PSD fac din Strategia biodiversității 2026 - 2030 un document mai bun
Strategia pentru conservarea biodiversității 2026 - 2030, așa cum a fost aprobată și amendată în Parlament, este 'mai bună' decât proiectul propus de Ministerul Mediului, a declarat, joi, deputatul PSD Mihai Ghigiu, care a completat că țintele asumate nu încalcă angajamentele pe termen lung asumate de România în fața Comisiei Europene.
Senat: Strategia națională privind biodiversitatea - adoptată în forma Camerei Deputaților; merge la promulgare
Senatul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 în aceeași formă cu cea din Camera Deputaților. S-au înregistrat 79 voturi pentru, 30 împotrivă și 13 abțineri. Proiectul va merge la promulgare, după perioada de două zile &icir



