Ziua Independenţei Republicii Moldova - ambasadorul Chirilă: România, ''un prieten şi un frate credincios''
România a fost, de-a lungul celor 32 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, "un prieten şi un frate credincios", sprijinind-o "necondiţionat" pe drumul său către libertate, democraţie, demnitate naţională şi viitor european", a declarat, luni, ambasadorul Chişinăului la Bucureşti, Victor Chirilă.
El a participat la vernisajul unei expoziţii de fotografii de colecţie din arhiva digitală a Agenţiei Moldpres, eveniment organizat la Palatul Parlamentului de Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti, în colaborare cu Senatul României şi Instituţia Publică Agenţia Informaţională de Stat "Moldpres", cu prilejul Zilei Independenţei ţării vecine.

"Sunt foarte onorat să particip alături de dumneavoastră la acest eveniment pentru a marca împreună cea de-a 32- aniversare de la declararea independenţei Republicii Moldova. De-a lungul acestor 32 de ani, România a fost un prieten şi un frate credincios, sprijinind necondiţionat Republica Moldova pe drumul său către libertate, democraţie, demnitate naţională şi viitor european. Profit de această ocazie pentru a reitera, încă o dată, României recunoştinţa noastră pentru sprijinul constant, consecvent şi preţios, care ajută Republica Moldova să facă faţă marilor provocări şi să continue drumul spre realizarea visului său european, visul european al cetăţenilor săi. Statele noastre trec, în prezent, printr-o etapă de cooperare foarte dinamică şi fructuoasă în spiritul relaţiilor speciale şi frăţeşti şi al parteneriatului strategic care îşi propune să aducă Republica Moldova în Uniunea Europeană prin România şi cu România", a transmis Chirilă.
Expoziţia cuprinde peste 160 de imagini ce evidenţiază momente importante din istoria Republicii Moldova, precum şi diverse momente ale relaţiilor României cu ţara de peste Prut.

"Întâlnirile repetate ale preşedinţilor statelor noastre, vizitele reciproce ale miniştrilor noştri de Externe, dialogul la nivel parlamentar şi ministerial au toate o temă comună - valorificarea potenţialului de cooperare între statele noastre în domeniul politic, economic, cultural şi educaţional. Peste 160 de imagini unice expuse în această expoziţie evidenţiază momente importante din istoria noastră, o istorie, aş spune, complicată, cu perioade bune, cu perioade mai puţin bune. Această expoziţie reflectă, de asemenea, şi diverse momente ale relaţiilor noastre cu România, toate surprinse de obiectivul camerei foto al jurnaliştilor Moldpres. Prin intermediul acestei expoziţii veţi putea răsfoi un şir de importante evenimente politice, sociale, economice şi culturale de la declararea independenţei Republicii Moldova şi până în prezent. Cele mai recente fotografii afişate aici au fost surprinse (...) şi la Summitul comunităţii europene care a avut loc la Chişinău în mai şi iunie 2023", a explicat diplomatul moldovean.
Potrivit acestuia, expoziţia oferă şi ocazia redescoperirii făuritorilor Republicii Moldova, "oameni mândri, muncitori, iubitori de libertate, care prin sacrificiul, munca şi angajamentul lor pentru independenţă, democraţie şi libertate, au asigurat drumul către aderarea la UE, un viitor care cu siguranţă va fi demn de sacrificiul lor".
La rândul său, deputatul Daniel Gheorghe, preşedintele Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, a relevat importanţa acestei zile pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.
"Acest moment înseamnă foarte mult pentru noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, pentru că pe ambele maluri ale Prutului trăieşte un singur popor, poporul român, iar Basarabia, Republica Moldova de astăzi, un stat cu aspiraţii europene, un stat democratic şi dinamic, care şi-a ales direcţia către lumea liberă şi către Occident, mai mult ca niciodată, este parte integrantă din ceea ce reprezintă marea civilizaţie şi cultură europeană. Putem vorbi de două state româneşti, dar de o singură naţiune, o singură naţiune română pe ambele maluri ale Prutului. Angajamentul meu şi al colegilor noştri în Parlamentul României este unul de susţinere necondiţionată, nelimitată acordată Republicii Moldova", a evidenţiat Daniel Gheorghe.

La eveniment au participat şefi de misiuni diplomatice acreditate la Bucureşti, parlamentari. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.









