Robert Cazanciuc anunţă măsuri dure pentru şoferii care au consumat alcool sau droguri
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat, sâmbătă. măsuri dure pentru şoferii care au consumat alcool sau droguri, acestea urmând să se concretizeze într-un pachet de iniţiative legislative.
"Nu va mai exista niciun fel de concesie pentru persoanele care se urcă la volan băute, drogate sau fără permis, dar nici pentru cei care consumă sau fac trafic de droguri. Deosebit de Legea Anastasia care îi trimite la închisoare pe cei care ucid pe şosele oameni nevinovaţi, urcaţi la volan băuţi, drogaţi sau fără permis, am propus, astăzi, în forul de conducere al PSD, acţiuni concrete, considerând că pentru fapte extreme este nevoie de legi adecvate. Un pachet de măsuri mai larg, 12 identificate într-o primă etapă, îi vizează pe cei care fac trafic sau consumă droguri. Vor fi avute în vedere măriri de pedepse, dar şi incriminarea unor fapte care favorizează traficul şi consumul de droguri", a scris Cazanciuc pe Facebook.
El a precizat că vor fi iniţiate modificări legislative pentru înăsprirea sancţiunilor aplicate şoferilor care se urcă la volan beţi sau drogaţi, cum ar fi anularea dreptului de a conduce pentru 10 ani.
În acest sens, a adăugat parlamentarul, va fi analizată legislaţia europeană si practica CCR pentru a identifica cadrul legal care să permită chiar confiscarea autovehiculului condus de către o persoană aflată sub influenţa drogurilor sau a substanţelor psihoactive.
Printre măsurile concrete discutate se află şi dotarea poliţiei cu scannere mobile pentru verificarea autoturismelor sau dotarea Poştei Române cu aparatura necesară de scanare a tuturor pachetelor care intră în România pentru a primi viza "liber de droguri", precum şi proceduri clare pentru toate firmele de curierat internaţional, a precizat Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei.
"Una dintre propunerile apreciate ca fiind utile a fost şi posibilitatea oferită părinţilor de a deconta două - trei teste anuale prin care să se depisteze eventualul consum de droguri de către minori, iar în situaţia unor teste pozitive decontarea unui număr de 10 şedinţe de consiliere psihologică. Atât testele cât şi consilierea vor fi efectuate în deplină confidenţialitate", a adăugat social-democratul.
Au fost formulate de asemenea propuneri de efectuare de teste cu sprijinul şcolilor şi acordul părinţilor.
"Cred că depistarea şi tratarea timpurie a consumului de droguri pot salva de la dependenţă. Am primit un mandat din partea preşedintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, de a continua dialogul cu toţi cei care pot contribui la conturarea unui pachet normativ care să conducă la diminuarea semnificativă a traficului şi consumului de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive. Este revoltător că, astăzi, când propunem aceste măsuri legislative, la doar o săptămână de la tragedia din 2 Mai şi la o lună de la promulgarea Legii Anastasia, un tânăr s-a urcat drogat la volan şi a produs un accident mortal. Îmi doresc ca actuala lege să se facă cunoscută cât mai repede, de cât mai mulţi, pentru ca doritorii de "senzaţii tari" să ştie că folosirea maşinii ca pe o armă este crimă şi se pedepseşte cu închisoare cu executare. Nu mai este scăpare - închisoare cu executare", a transmis Robert Cazanciuc. AGERPRES/(A-editor: Cătălina Matei, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.









