Senat: Amenzi de până la 5.000 de lei pentru nedeclararea şi nerespectarea condiţiilor de deţinere a unui câine periculos
Proprietarii sau deţinătorii temporari de câini periculoşi sau agresivi riscă amenzi ce pot ajunge la 5.000 de lei, dacă animalele sunt plimbate în locurile publice fără botniţă şi nu sunt ţinute în zgardă şi lesă, prevede un proiect adoptat luni de Senat, ce vizează completarea OUG nr.55/2002.
"În urma acestei modificări legislative va fi înăsprit modul de sancţionare pentru nedeclararea şi nerespectarea condiţiilor de deţinere a unui câine periculos sau agresiv, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, verificările poliţiştilor în locurile publice în vederea respectării OUG 55/2002 vor putea deveni mai eficiente, conducând la scăderea cazurilor de persoane atacate de câini periculoşi fără lesă şi botniţă", precizează iniţiatorii, deputaţii PSD Nicolae Georgescu, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă şi Eugen Neaţă.
Amenzile prevăzute în proiect cresc la 500-1.000 de lei şi pot ajunge la 3.000-5.000 de lei, faţă de cele prevăzute în OUG nr.55/2022, care porneau de la 100-500 de lei şi ajungeau la 1.500-3.000 de lei.
"Din cauza necunoaşterii prevederilor legislative în vigoare sau din ignoranţă, în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul posesori de câini periculoşi (...), prin care se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: a) categoria 1: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor; b) categoria a ll-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitane, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor", se precizează în expunerea de motive.
Potrivit iniţiatorului, astfel de situaţii se înregistrează frecvent, în pofida prevederilor din OUG 55/2002, conform cărora "accesul câinilor (...) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar".
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată. AGERPRES/(A,AS - autor: Sorinel Peneş, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat, PSD nu susține acest scenariu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanța, că speră ca în zilele următoare să se găsească o soluție astfel încât țara să aibă un guvern cu puteri depline și a subliniat că PSD nu susține un guvern tehnocrat. 'Am văzut aseară și am spus și în intervenția mea de aici, de mai devreme, că, dintr-o dată Ilie Bolo
Comisarul european pentru egalitate, la Comisiile pentru afaceri europene ale Parlamentului
Consolidarea capacității UE de a preveni și gestiona situațiile de criză, creșterea rezilienței la nivel european și dezvoltarea unei culturi comune a pregătirii, în contextul actualelor provocări de securitate s-au numărat, joi, printre temele întrevederii membrilor Comisiilor pentru afaceri europene ale Parlamentului cu comisarul european pentru egalitate, preg
AUR propune limitarea mandatelor șefilor serviciilor secrete, BNR, CNA, CNSAS
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, într-un proiect legislativ depus în Parlament, limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice pentru a reduce 'riscul concentrării excesive a puterii'. Potrivit unui comunicat al AUR, proiectul prevede că directorii Serviciului Român de Infor
Parlament/ Audieri în Comisiile IT: Centrul Național Cyberint a trimis 1.300 de informări cu vulnerabilitățile unor instituții
Centrul Național Cyberint a trimis, din 2021 și până în acest an, 1.304 informări către diverse instituții publice privind vulnerabilitățile informatice de ordin tehnic, procedural sau uman pe care le au aceștia în interior, a precizat șeful CNC, Anton Rog, la dezbaterile din ședința Comisiilor parlamentare pentru tehnologia informației. Comi
Camera Deputaților/ Grup de lucru pentru analiza proiectelor privind reducerea numărului de parlamentari
Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de o solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități privind constituirea unui grup de lucru care să analizeze proiectele legislative referitoare la reducerea numărului de parlamentari. Acesta va fi alcătuit din 15 deputați, conform ponderii partidelor, iar grupurile parlamentare
Senat: George Ștefanache și-a anunțat în plen demisia din USR
George Ștefanache și-a anunțat, marți, în plenul Senatului, dezafilierea de la grupul USR și a precizat că va activa ca senator independent. 'Îmi anunț astăzi încetarea activității în cadrul grupului USR. Voi acționa ca senator independent', a spus Ștefanache. El a transmis, într-o
Senat: Examenul suplimentar de admitere la liceu - eliminat
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea Națională. S-au înregistrat 104 voturi 'pentru' și trei abțineri. Proiectul modifică în acest sens Legea învățământului preuniversitar 198/2023. În pre
Plenul Senatului/ Comisia de constituționalitate va ancheta și zborul privat la Mykonos al unui judecător de la CCR alături de politicieni
Plenul Senatului a aprobat, marți, extinderea obiectului anchetei realizate de Comisia de constituționalitate și asupra condițiilor și împrejurărilor în care un judecător al Curții Constituționale, Cristian Deliorga, s-a aflat într-un zbor privat cu destinația Mykonos împreună cu mai mulți politicieni. Aceeași comisie are î
Camera Deputaților/Reducerea numărului de parlamentari la 300 - pe agenda comisiilor de specialitate
Două proiecte de lege privind reducerea numărului de parlamentari la 300 au intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate, după ce plenul Camerei Deputaților a votat marți în acest sens. Înainte de a fi începută dezbaterea ordinii de zi, liderul deputaților AUR, Mihai Adrian Enache, a făcut o solicitare de suplimentare a acesteia cu u
Parlament/Activitatea Comisiei 'România fără violență domestică' - prelungită până în 2028
Activitatea Comisiei parlamentare speciale 'România fără violență domestică' a fost prelungită până în 2028, au decis marți Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. 'Termenul prevăzut la art. 2 alin (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 31/2025 pentru înființarea Comisiei speci
Camera Deputaților/Peiu spune că a fost o înțelegere cu PSD pe subiectul șefilor de la SRR și SRTv
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a recunoscut că a existat o înțelegere cu parlamentarii social-democrați pe tema șefilor de la Societățile Române de Radio și Televiziune, votați marți de Birourile permanente reunite ale celor două Camere. 'Nu am ales-o eu (pe Sorina Matei - n.r.), știți că nu mă pricep la asta. Nu știu, mie așa mi s-a d
Parlament/ Solicitarea președintelui de încuviințare a participării României cu 20 militari la Comandamentul operațional pentru Ucraina - pe ordinea de zi a plenului
Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului încuviințarea participării Armatei României, cu până la 20 de militari, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și S
Parlament/ Comisiile IT analizează miercuri gestionarea atacului cibernetic asupra ANCPI
Comisiile de IT ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc miercuri pentru a analiza gestionarea atacului cibernetic asupra ANCPI. Potrivit unui comunicat al USR remis marți, președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, Radu Mihaiu, și președintele Comisiei de comunicații, tehnologia informației și intelige
Camera Deputaților/ Cozma (PNL): PSD-AUR au reușit să impună conducerile pentru SRR și SRTV
Deputatul PNL Adrian Cozma a susținut marți că PSD și AUR au reușit să-și impună candidații pentru Societățile Române de Radio și Televiziune în Birourile permanente reunite ale Parlamentului. 'PSD-AUR au reușit să impună conducerile, deși sigur că e o discuție dacă trebuia sau nu. N-au ținut cont în niciun caz de bunul mers al acestei in
UPDATE Parlament/ Conduceri interimare la Televiziunea publică și la Radio - Sorina Matei și Răzvan Dincă
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, marți, noile conduceri interimare la Societățile Române și Radio și Televiziune. La Radio a fost desemnat pentru postul de președinte-director general Răzvan Dincă, iar la SRTV - jurnalista Sorina Matei, director general și președinte al Consiliului de Administrație, au decis Birourile permanente
