logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cameră/Introducerea disciplinei ''Religie'' ca materie opţională la Bacalaureat - temă de discuţii la Comisia de învăţământ

Imagine din galeria Agerpres

Introducerea disciplinei "Religie" ca materie opţională la Bacalaureat a constituit tema unor dezbateri care au avut loc, miercuri, la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, în prezenţa reprezentanţilor cultelor religioase din România.

Dezbaterea, care a avut loc în prezenţa ministrului Educaţiei, Ligia Deca, s-a referit la cele două proiecte de lege a educaţiei care urmează să intre în dezbatere parlamentară, cu amendamente.

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a declarat că de fiecare dată cultele au avut solicitări comune, şi de aceea în ultimele etape ale dezbaterilor cultele au trimis celor responsabili două adrese în legătură cu observaţiile adunate şi care doresc ca ele să apară în textul celor două legi.

"La ultima variantă s-au asociat 13 culte religioase din România, inclusiv cultul musulman. Acest text comun conţine 14 doleanţele ale Bisericilor din România. (...) Am arătat care sunt argumentele acestei solicitări şi cât de important este acest acord al cultului în legătură cu fiecare cadru didactic implicat în parte. A doua problemă cu privire la învăţământul superior este menţinerea în lege a dublei subordonări a învăţământului teologic faţă de Ministerul Educaţiei şi faţă de cultul în cadrul căruia funcţionează instituţia respectivă de învăţământ. Ne-a surprins faptul că în noul proiect pentru învăţământul preuniversitar apare obligativitatea părinţilor de a înscrie copilul la ora de religie la începutul fiecărui ciclu, iar în legea încă în vigoare set prevăzută o singură înscriere", a spus oficialul BOR.

Paul Negruţ, reprezentantul Cultului Baptist din România, a susţinut, în şedinţă, solicitarea ca religia să fie o disciplină opţională pentru acei copii care vor să studieze în viitor şi să aibă această posibilitate de a opta pentru această disciplină.

"Din partea învăţământului confesional şi particular am vrea să vă asigurăm că această formă de învăţământ este parte a soluţiei, nu a problemei. În şcolile noastre violenţa este mult diminuată sub orice formă, inclusiv verbală, abandonul şcolar este diminuat, consumul de droguri nu există, în aceste şcoli standardele de calitate sunt respectate. (...) Şcolile noastre demonstrează că avem un învăţământ de calitate şi, de aceea, solicităm astăzi un cadru legislativ care să ne permită să dezvoltăm această formă de învăţământ în aşa fel încât copiii României să aibă şi valori spirituale, credinţă în Dumnezeu, să-şi iubească ţara şi să nu ia drumul pribegiei, să aibă un loc de muncă în România şi să ne putem asigura patrimoniul genetic al ţării noastre", a argumentat Paul Negruţ.

Corina Dumitrescu, preşedinte al Asociaţiei Universităţilor Particulare, a amintit că a fondat o universitate creştină - Universitatea Dimitrie Cantemir, tocmai pentru că studenţii clamau un set de valori - valori spirituale, valori morale, la care să se raporteze într-o existenţă într-un stat român aflat într-o perioadă de tranziţie.

"Nu am avut probleme cu violenţa, nu am avut în 33 de ani probleme cu drogurile. Faptul că promovăm valorile creştine în rândul studenţilor a fost benefic pentru aceştia. (...) Dacă religia n-ar fi rămas în şcoli, stau şi mă întreb cum ar fi arătat şcoala românească care chiar şi aşa trăieşte momente dramatice, ruşinoase, momente care n-ar fi trebuit să existe într-un stat creştin, momente şi episoade care arată deriva copiilor. Copiii n-au nici o vină, dar lor trebuie să li se ofere şi repere morale. (...) Este un moment de cotitură. (...) Lăsăm şcoala să se scufunde?", a spus Corina Dumitrescu.

Deputatul UDMR Szabo Odon a spus că o parte dintre aceste sugestii cu siguranţă vor primi susţinerea Comisiei de învăţământ.

"Drepturile care le au astăzi cultele prin lege trebuie să se regăsească şi în noua lege şi acesta a fost un principiu pe care l-am prezentat constant. (...) Nu ar trebui să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte învăţământul confesional, pentru că tocmai această zonă putem să spunem aşa este bine reglementată, bine ancorată şi destul susţinută, inclusiv prin performanţele elevilor din acest tip de învăţământ", a arătat deputatul UDMR.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că o parte dintre modificările solicitate de reprezentanţii cultelor pe text nu ar fi fost cel mai probabil necesare pe textul care a intrat în avizare inter-ministerială, dar a existat şi un proces de ajustare din punct de vedere legislativ şi tehnic în cadrul Guvernului.

"Apropo de disciplina "Religie" şi statutul său la examenul de Bacalaureat, de principiu este o discuţie pe care o putem purta, am avut o serie de dezbateri cu actorii din sistemul educaţional şi cred că trebuie găsită o soluţie, pentru că nu cred că putem adăuga încă o probă suplimentară. Deja avem posibilitatea susţinerii disciplinelor din aria teologică pentru liceele vocaţionale teologice, dar pentru alte profiluri trebuie să vedem. Ce facem? Eliminăm o probă existentă, adăugăm alta în plus? Este o discuţie de ordin tehnic pe care noi suntem extrem de dispuşi să o purtăm", a afirmat Ligia Deca.

Referitor la avizele cadrelor didactice, Ligia Deca a arătat că există învăţământ vocaţional, liceal teologic.

"Înţelegem nevoia avizului. Problemele apar atunci când fie avem profiluri de tip mozaic, unde sunt incluse şi clase de tip teoretic şi clase de tip tehnologic, în cadrul aceluiaşi liceu, care nu pregătesc în mod evident pentru nevoia cultului şi acolo unde licee vocaţionale înfiinţează unităţi de învăţământ de tip gimnazial, primar sau preşcolar. Nu ne dorim să stricăm ceea ce merge deja. (...) Însă pentru noi entităţi considerăm că ar fi oportun ca avizul cultului să se refere la acele specializări care se circumscriu acestui domeniu profesional, nu să le extindem şi pe alte zone care deservesc o nevoie socială mai largă", a explicat ministrul Educaţiei.

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, Natalia Intotero, a anunţat că pentru disciplina "Religie" membrii comisiei au gândit un amendament.

"Noi am gândit un amendament, am gândit o soluţie, o vom discuta fără a exista vreo discriminare între un elev şi alt elev şi cred că va fi o soluţie agreată. Vizavi de avizul cultului, cred că acesta ar trebui extins nu doar la cadrele didactice, ci şi la studenţi, de exemplu. (...) Vom prezenta observaţiile dumneavoastră sub formă de amendamente. (...) Începând de săptămâna viitoare, până în 18, putem să primim aceste observaţii pentru amendamente. Din data de 19 vom intra pe dezbaterea fiecărui proiect legislativ, fiecărui articol, deci avem timp suficient. Biroul permanent a decis ca în data de 26 să fie votul în plenul Camerei Deputaţilor, dar, dacă va fi cazul, vom face solicitare şi vom lăsa şi cealaltă săptămână în integralitate, pentru că s-au primit până în momentul de faţă foarte multe amendamente", a spus Natalia Intotero.

Dezbaterile au continuat în prezenţa reprezentanţilor profesorilor. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

 

 

Afisari: 128

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 14-09-2026 18:51

Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec

Viata Parlamentara 14-09-2026 18:13

Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali

Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind

Viata Parlamentara 14-09-2026 17:48

USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'

USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au

Viata Parlamentara 14-09-2026 17:11

Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic

Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î

Viata Parlamentara 14-09-2026 16:18

Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d

Viata Parlamentara 14-09-2026 15:41

Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de

Viata Parlamentara 14-09-2026 15:25

AUR își completează proiectul legislativ de limitare a mandatelor șefilor unor instituții cu ASF, ANR, ANCOM

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își completează proiectul legislativ prin care propune limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice, pentru a reduce 'riscul concentrării excesive a puterii', printre instituțiile adăugate numărându-se ANRE, ASF, ANCOM și Consiliul Concurenței. În f

Viata Parlamentara 14-09-2026 15:00

Ștefan Pălărie (USR) cere comisie parlamentară de anchetă cu foștii miniștri ai Educației, în cazul testelor PISA

Parlamentarii USR solicită comisie de anchetă pentru toți responsabilii din Educație, respectiv foștii miniștri, în urma rezultatelor testelor PISA publicate săptămâna trecută, a anunțat, luni, senatorul Ștefan Pălărie. 'Am văzut scăderi consistente la toți cei trei indicatori - citire, matematică, științe. Am văzut trecerea unei bariere psihol

Viata Parlamentara 14-09-2026 14:27

Camera Deputaților: Raisa Enachi a demisionat din grupul 'Uniți pentru România'

Deputatul Raisa Enachi a informat luni Biroul permanent al Camerei Deputaților că, începând cu data de 1 septembrie 2026, și-a depus demisia din calitatea de membru al Grupului parlamentar 'Uniți pentru România'. De la aceeași dată, Raisa Enachi a precizat că își va desfășura activitatea parlamentară în calitate de deputat

Viata Parlamentara 11-09-2026 16:09

Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat, PSD nu susține acest scenariu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanța, că speră ca în zilele următoare să se găsească o soluție astfel încât țara să aibă un guvern cu puteri depline și a subliniat că PSD nu susține un guvern tehnocrat. 'Am văzut aseară și am spus și în intervenția mea de aici, de mai devreme, că, dintr-o dată Ilie Bolo

Viata Parlamentara 10-09-2026 18:16

Comisarul european pentru egalitate, la Comisiile pentru afaceri europene ale Parlamentului

Consolidarea capacității UE de a preveni și gestiona situațiile de criză, creșterea rezilienței la nivel european și dezvoltarea unei culturi comune a pregătirii, în contextul actualelor provocări de securitate s-au numărat, joi, printre temele întrevederii membrilor Comisiilor pentru afaceri europene ale Parlamentului cu comisarul european pentru egalitate, preg

Viata Parlamentara 10-09-2026 16:29

AUR propune limitarea mandatelor șefilor serviciilor secrete, BNR, CNA, CNSAS

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, într-un proiect legislativ depus în Parlament, limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice pentru a reduce 'riscul concentrării excesive a puterii'. Potrivit unui comunicat al AUR, proiectul prevede că directorii Serviciului Român de Infor

Viata Parlamentara 09-09-2026 17:56

Parlament/ Audieri în Comisiile IT: Centrul Național Cyberint a trimis 1.300 de informări cu vulnerabilitățile unor instituții

Centrul Național Cyberint a trimis, din 2021 și până în acest an, 1.304 informări către diverse instituții publice privind vulnerabilitățile informatice de ordin tehnic, procedural sau uman pe care le au aceștia în interior, a precizat șeful CNC, Anton Rog, la dezbaterile din ședința Comisiilor parlamentare pentru tehnologia informației. Comi

Viata Parlamentara 09-09-2026 14:35

Camera Deputaților/ Grup de lucru pentru analiza proiectelor privind reducerea numărului de parlamentari

Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de o solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități privind constituirea unui grup de lucru care să analizeze proiectele legislative referitoare la reducerea numărului de parlamentari. Acesta va fi alcătuit din 15 deputați, conform ponderii partidelor, iar grupurile parlamentare

Viata Parlamentara 08-09-2026 19:07

Senat: George Ștefanache și-a anunțat în plen demisia din USR

George Ștefanache și-a anunțat, marți, în plenul Senatului, dezafilierea de la grupul USR și a precizat că va activa ca senator independent. 'Îmi anunț astăzi încetarea activității în cadrul grupului USR. Voi acționa ca senator independent', a spus Ștefanache. El a transmis, într-o