Parlamentul a adoptat o declaraţie de susţinere a Ucrainei: Federaţia Rusă să înceteze războiul
Parlamentul a adoptat, marţi, în plenul comun, o declaraţie de susţinere a Ucrainei în contextul împlinirii, pe 24 februarie 2023, a unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse.
S-au înregistrat 285 de voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri.
În Declaraţie se precizează că Federaţia Rusă a declanşat unilateral şi neprovocat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, escaladând încălcările anterioare ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, prin anexarea ilegală, în 2014, a Crimeii.
"Federaţia Rusă desfăşoară o invazie militară masivă asupra statului ucrainean, însoţită de crime împotriva populaţiei civile ucrainene, atacarea sistematică a infrastructurii energetice, dezinformare şi propagandă pe scară nemaiîntâlnită până acum, precum şi de o retorică mincinoasă care încearcă să ascundă adevărul cu privire la războiul de cucerire dus în Ucraina, cu încălcarea Cartei ONU, a dreptului internaţional şi a principilor care guvernează relaţiile între state. Se agravează tragedia umanitară a populaţiei civile ucrainene, suferinţele, fără precedent in istoria Europei, de după al Doilea Război Mondial, a milioane de oameni, fiind provocate deliberat de agresorul rus în cadrul unei strategi premeditate, cinice şi brutale de zdrobire a întregi naţiuni ucrainene", se arată în declaraţie.
În document se evidenţiază că "asistăm la perpetuarea retoricii agresive şi iresponsabile a Federaţiei Ruse cu privire la continuarea războiului împotriva Ucrainei şi la potenţiala utilizare a arsenalului nuclear, cu ameninţări la adresa altor state suverane, inclusiv membre NATO".
"Milioane de oameni trăiesc în fiecare zi cu teama că vor deveni următoarele victime ale agresiunii Rusiei, mulţi dintre ei fiind obligaţi să îşi părăsească căminele în căutarea disperată a supravieţuirii. Războiul declanşat în urmă cu un an provoacă prejudicii grave ordinii internaţionale de drept, libertăţii de navigaţie, economiei şi comerţului internaţional, afectând direct sau indirect un număr uriaş de persoane pe întreg globul şi având implicaţii severe inclusiv asupra siguranţei alimentare şi a rezervelor de hrană în diverse regiuni ale lumi", se menţionează în documentul adoptat.
Parlamentul reafirmă sprijinul ferm al României pentru lupta eroică a statului şi a poporului ucrainean, îşi exprimă respectul pentru curajul, demnitatea şi rezistenţa manifestate deopotrivă de armata ucraineană şi de populaţia civilă şi reconfirmă "susţinerea neabătută" a României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în limitele frontierelor recunoscute internaţional.
În declaraţie se condamnă ferm războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva unui stat suveran, al cărui teritoriu este inalienabil şi indivizibil.
"Cerem Federaţiei Ruse să pună, fără întârziere, capăt războiului şi să îşi retragă de urgenţă toate forţele militare şi echipamentele de pe întreg teritoriul Ucrainei, în frontierele recunoscute internaţional. Subliniem, încă o dată, că toate încercările de schimbare prin forţa a graniţelor Ucrainei, prin deciziile de anexare ilegală a unor regiuni ale Ucrainei, începând cu 2014, reprezintă încălcări flagrante ale Cartei ONU, ale dreptului internaţional, precum şi ale independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei. Solicităm Federaţiei Ruse să colaboreze necondiţionat cu organizaţiile internaţionale şi cu Curtea Penală Internaţională sesizată cu anchetarea şi judecarea crimelor de război, a crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului săvârşite împotriva Ucrainei şi susţinem demersurile internaţionale (...) de înfiinţare a unui mecanism jurisdicţional pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de săvârşirea crimei de agresiune;", se transmite prin declaraţie.
Parlamentul solicită, prin acest document, Federaţiei Ruse "să înceteze de îndată retorica cu privire la utilizarea armelor nucleare şi a acţiunile de intimidare la adresa altor state, precum şi acuzaţiile fără temei privind pretinsa folosire de către Ucraina a armelor biologice".
"Reafirmăm dreptul fiecărui stat, inclusiv al Ucrainei, de a decide, în mod suveran, asupra viitorului său, pe baza voinţei populare liber exprimate. Respingem cu hotărâre abordarea promovată nedisimulat de Federaţia Rusă privind stabilirea de aşa-zise 'sfere de influenţa', care este în contradicţie profundă cu ordinea de drept la nivel internaţional. Exprimăm îngrijorarea cu privire la caracterul profund nedemocratic al evoluţiilor politice din ultimii ani din Federaţia Rusă, marcate de absenţa unei reale dezbateri libere şi democratice, de consolidarea controlului asupra întregului spaţiul public şi de deriva accentuată spre arbitrar şi unilateralism, inclusiv în relaţiile internaţionale", se mai arată în declaraţia Parlamentului.
Alt aspect al declaraţiei vizează solidaritatea României şi cu toate statele vizate de retorica agresivă a Federaţiei Ruse, în special şi în mod distinct cu Republica Moldova, motiv pentru care se solicită Federaţiei Ruse "să oprească campaniile de dezinformare menite să ascundă adevărul legat de războiul de agresiune, ilegal şi legitim, pe care îl duce împotriva Ucrainei şi, implicit, împotriva ordinii de drept internaţionale".
"Ne afirmăm solidaritatea faţă de politica aliaţilor şi a partenerilor României cu privire la războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Solicităm comunităţii europene şi euroatlantice să înăsprească în ritm susţinut sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse şi să asigure menţinerea acestora atâta vreme cât pe teritoriul Ucrainei, în frontierele recunoscute internaţional, rămân forţe de ocupaţie. Sancţiunile trebuie să vizeze inclusiv pe responsabili direcţi ai atrocităţilor comise în Ucraina: preşedintele Vladimir Putin şi întreg regimul său", se punctează în declaraţie.
Parlamentul mai susţine "necesitatea angajării substanţiale a României în viitoarele eforturi de reconstrucţie post-conflict a statului ucrainean, precum şi intensificarea sprijinului acordat de statul român, îndeosebi, populaţie civile ucrainene".
"Subliniem nevoia concentrării eforturilor statului român, în egală măsură, şi sprijinirea procesului de aderare la Uniunea Europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Republicii Georgia, ţinând cont atât de opţiunea exprimată majoritar de populaţia celor trei state, cât şi de statutul oficial de state candidate, dobândit de primele două, în iunie 2022, cât şi de perspectiva europeană confirmată pentru cel de-al treilea. Exprimăm aşteptarea ca autorităţile ucrainene să trateze cu atenţie şi celeritate aspectele importante ridicate de statul român în relaţiile bilaterale, precum situaţia etnicilor români din Ucraina, respectiv necesitatea de a proteja patrimoniul şi biodiversitatea unice ale Deltei Dunării, în conformitate cu angajamentele şi standardele europene şi internaţionale în materie", se încheie declaraţia Parlamentului. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor. 'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vo
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv
Senat: Orice persoană va putea să sesizeze poliția pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi plagiate
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că sesizarea poliției pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, de licență, de disertație, de doctorat sau proiecte se va putea face de către orice persoană, precum și din oficiu, nu doar la solicitarea motivată a instituției de învățăm&acir
