Biro Rozalia: Vom începe sesiunea parlamentară cu un dialog cu ambasadorul României din Austria
Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaţilor, Biro Rozalia (UDMR Bihor), a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că sesiunea parlamentară următoare va începe cu un dialog cu ambasadorul României din Austria, Emil Hurezeanu, precum şi cu reprezentanţii Ambasadei Austriei în România.
"Pe baza acestor discuţii şi concluziile care se vor desprinde, să luăm măsurile şi să facem acele demersuri ce se impun. Dincolo de a căuta cine este de vină, fiecare dintre actorii politici din România trebuie să facem mai mult decât am făcut. Domnul cancelar Nehammer a avut câteva afirmaţii cu care, din punctul nostru de vedere, nu putem să fim de acord. Consider că, din punct de vedere al criteriilor care trebuiau îndeplinite, decizia Austriei a fost nefondată şi nejustificată. Argumentaţia adusă de domnul cancelar - având în vedere că eu sunt economist şi mă uit la cifre - nu stă în picioare. Nu se justifică. Oricare dintre noi poate să arunce în aer cu afirmaţii. Dar într-o Europă atât de plină de tensiune, fiecare politician trebuie să aibă o responsabilitate maximă asupra a ceea ce spune. Pentru că obiectivul nostru trebuie să fie acela să nu creăm tensiune în plus", a afirmat deputatul Biro Rozalia.
Parlamentarul UDMR a adăugat că, în situaţia tensionată produsă de război, este esenţială întărirea alianţelor din cadrul Uniunii Europene şi aşezarea la masa dialogului.
"Trebuie să discutăm cu acei actori care nu au fost de acord sau pe care nu îi simţim atât de aproape de noi, dar din poziţia şi cu convingerea că ambele ţări, România şi Bulgaria, sunt pregătite - aşa cum au fost şi în momentul JAI - pentru a intra în Spaţiul Schengen. Şi să facem apel cu toate mijloacele pe care le avem la Consiliul Uniunii Europene ca să acţioneze în acest sens. Este absolut necesar să se găsească la nivelul Uniunii Europene o soluţie cât mai rapidă posibil de a accepta aceste două ţări în Spaţiul Schengen", a subliniat Biro Rozalia.
Ea a amintit declaraţiile în favoarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen făcute de către comisarul UE pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au punctat "rezultatele excepţionale şi pozitive" ale celor două ţări cu privire la îndeplinirea tuturor cerinţelor necesare.
De asemenea, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor consideră că situaţia generată de acest "război nejustificat şi ilegal al Rusiei asupra Ucrainei" a afectat şi poziţiile Austriei şi Olandei cu privire la extinderea spaţiului Schengen.
"Această situaţie cred că a influenţat mult atât Austria, cât şi Olanda. Având o oarecare experienţă în politica externă, pot să spun că poziţia Austriei a fost una absolut neaşteptată. Pentru că până în acel moment, din nicio întâlnire, dialog sau întrevedere a diferitelor structuri care lucrează în politica externă nu s-a auzit, nu s-a afirmat şi nici măcar nu s-a lăsat de înţeles această poziţie a Austriei. (...) Faptul că numărul refugiaţilor în Austria este atât de mare nu este cauzat de România, care nu ar fi protejat graniţele Uniunii Europene. Ştim foarte bine că doar 3% sau sub 3% sunt migranţi care intră în Schengen prin România, aproximativ 3.500 într-un an. Pe de altă parte, avem foarte clar raportul de analiză de risc făcut în 2022 de FRONTEX, care spune foarte clar că prin Marea Neagră nu a intrat ilegal niciun migrant în Schengen", a mai menţionat deputatul Biro Rozalia. AGERPRES / (A - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor. 'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vo
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv

