Propunere legislativă privind interzicerea totală a exportului de buştean pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 2023
O iniţiativă legislativă, depusă la Parlament de deputatul PNL Florin Roman, propune interzicerea totală, începând cu anul 2023, a exportului de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund pentru o perioadă de 10 ani, nu doar în spaţiul extracomunitar, cum este în prezent.
Proiectul propune modificarea în acest sens a articolului 1 din Legea nr. 57/2020 privind gospodărirea durabilă a pădurilor României.
"Se interzice exportul de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani începând cu data de 1 ianuarie 2023", prevede proiectul.
Iniţiatorul precizează că legea în vigoare conţine o primă dispoziţie în vederea protejării resursei forestiere şi anume interzicerea exportului de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani, în spaţiul extracomunitar începând cu data de 1 ianuarie 2021, dar această prevedere rezolvă doar o parte din problemele sistemice ale acestui sector şi este necesară extinderea aplicabilităţii.
"Prevederile Legii nr. 57/2020 reprezintă un prim pas veritabil, atât pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale, dar şi pentru conservarea şi extinderea fondului forestier, iar rezultatele aplicării acestora sunt vizibile şi pozitive, dar rezolvă doar o parte din problemele sistemice cu care se confruntă acest sector. Având în vedere creşterea continuă a cererii de lemn din România datorată numărului mare de fabrici care transformă şi prelucrează în cantităţi uriaşe una dintre bogăţiile ţării noastre, consider că se impune interzicerea exportului de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund pentru o perioadă de 10 ani începând cu data de 1 ianuarie 2023. Pentru ca legea care este în vigoare de doi ani şi jumătate să îşi atingă scopul, este necesar ca aceasta să îşi extindă aplicabilitatea. Numai prin păstrarea şi protejarea fondului forestier vom putea să beneficiem de biodiversitate şi de un mediu sănătos", arată Roman.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Astăzi am convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE. 'Se fac primii pași pentru un nou Guvern. Astăzi, am convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor A
Parlamentul se reunește în ședință comună pe 29 iunie, prilej cu care președintele Israelului va adresa un mesaj
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, joi, convocarea unei ședințe comune a Parlamentului în data de 29 iunie, în care președintele Statului Israel, Isaac Herzog, care se va afla în vizită oficială în România, va transmite un mesaj. Potrivit unui memorandum aprobat de conduc
Diana Tușa: Copiii noștri merită protecție reală, nu judecători 'înțelegători' cu abuzatorii
Deputata PSD Diana Tușa, președintele Comisiei speciale comune parlamentare pentru combaterea traficului de persoane, afirmă că, în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, clemența nu este o virtute, ci e complicitate, iar copiii merită protecție reală, nu judecători 'înțelegători' cu abuzatorii. Reacția acesteia vine după ce un inculpat con
Sighiartău: Guvernul trădării a căzut; PNL cere președintelui să convoace consultările conform Constituției
Guvernul 'trădării' a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției, a declarat, luni seară, secretarul general al partidului, Robert Sighiartău. 'Guvernul trădării a căzut. Nu poți construi pe trădare și pe corupție morală. Au fost 48 de zile pierdute pentru România și pentru români, au fos
Grindeanu spune că Nicușor Dan va face destul de repede consultări pentru desemnarea unui nou premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme
UPDATE Veștea: Am venit în acest proiect cu bune intenții; îmi pare rău că nu s-a putut materializa
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a afirmat, luni seară, că a tratat cu responsabilitate formarea Guvernului, punctând că a venit în acest proiect cu bune intenții, răspunzând unei provocări. 'Am venit în acest proiect cu bune intenții, dintr-o funcție aleasă pe care mi-am câștigat-o în urma unui vot un
Veștea, după ce Guvernul a picat în Parlament: Votul nu a fost cel pe care l-am sperat pentru România
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, luni, după ce Guvernul propus de el a picat în Parlament, că votul nu a fost cel pe care l-a sperat pentru România, dar îl respectă.
Parlament - învestire/Guvernul Veștea - respins de Parlament
Guvernul Adrian Veștea a fost respins, luni, de Parlament, cu 189 de voturi 'pentru' și 23 de voturi împotrivă. Au fost 212 de voturi exprimate. Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului a fost secret cu bile. Pentru ca Guvernul să fi
Parlament - învestire Guvern/ S-a încheiat votul pentru Cabinetul propus de Adrian Veștea
Deputații și senatorii au finalizat, luni, votul din plenul comun al Parlamentului, reunit pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea. Miniștrii propuși de Veștea au fost audiați luni de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului și a &i
Paul Stănescu spune că următorul premier propus ar trebui să fie de la PSD
Senatorul PSD Paul Stănescu, fost secretar general al partidului, a declarat luni că, în cazul în care Guvernul Adrian Veștea nu va trece de votul Parlamentului, următorul premier desemn
Parlament - învestire Guvern/Robert Alecu (neafiliat): Votul meu va fi împotrivă; singura soluție - întoarcerea la alegeri anticipate
Deputatul neafiliat Robert Alecu a declarat luni, în plenul Parlamentului, că nu va vota noul Guvern și că singura soluție onestă rămâne întoarcerea la alegeri anticipate. 'Astăzi ni se cere să acordăm un cec în alb, un cec pe care în cele din urmă îl vor plăti tot românii. Iar eu nu voi gira acest
Parlament - învestire Guvern/ Darău (USR): Guvernul propus - o coalizare a tot ce este mai rău
Executivul propus de premierul desemnat Adrian Veștea este 'o coalizare a tot ce este mai rău în politica românească', a declarat, luni, în plenul reunit, ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău (USR), în cadrul dezbaterii anterioare votului parlamentarilor cu privire la învestirea acestei formule de Cabinet.
Parlament - Învestire Guvern/Dumitru Manea: Acest guvern este rezultatul unui blat de cartier
Senatorul SOS România, Dumitru Manea, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul Veștea este unul 'antiromânesc' și reprezintă rezultatul unui 'blat de cartier'. 'Domnilor prezumtivi miniștri, sunteți un guvern antiromânesc, ca și cel de dinaintea dumneavoastră, ca și cei care s-au răzgândi
Parlament - învestire Guvern/ Răzvan Chiriță: : România are nevoie de stabilitate și predictibilitate
Liderul grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Chiriță, a declarat luni seara, în plenul reunit al Parlamentului, în cadrul ședinței de învestire a Cabinetului Veștea, că România traversează un moment dificil în care responsabilitatea trebuie să primeze în fața calculelor politice. În
Parlament - învestire Guvern/ Buzoianu (USR): Poporul nu a votat să fie subjugat de PSD
Poporul nu a votat să fie subjugat de PSD, a afirmat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, la învestirea Guvernului Adrian Veștea, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu (USR). 'Ce ne propune astăzi PSD? Să ardem casa. Ni se promite cu emoție în glas că vom construi un castel și, de fapt, vom primi o cocioabă













