Parlament/ PNL, PSD, USR, UDMR în favoarea declaraţiei privind egalitatea de şanse, AUR - împotrivă
Parlamentari ai PNL, PSD, USR şi UDMR au pledat, luni, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în favoarea declaraţiei pe tema consolidării egalităţii de şanse, în timp ce reprezentanţii AUR s-au opus adoptării acesteia.
Istoria arată implicarea activă a femeilor în toate domeniile, a evidenţiat deputatul PSD Natalia Intotero, menţionând că sunt femei care au depăşit barierele, iar printre acestea se numără Maria Brâncoveanu, Ana Ipătescu, Ecaterina Teodoroiu, Elisa Leonida Zamfirescu, Smaranda Brăescu.
"Pentru PSD egalitatea de şanse are o valoare fundamentală", a spus Intotero, care a amintit că partidul are cea mai reprezentare feminină din Parlament.
"PSD salută declaraţia de astăzi în anul dedicat Smarandei Brăescu, felicităm organizaţiile politice judeţene care au nominalizat doamne în administraţia publică centrală şi locală. Încurajăm partidele politice să aibă aceeaşi abordare. Recomandăm Guvernului să creeze un organism care să urmărească implementarea acestei declaraţii", a transmis Intotero.
Deputatul PNL Mara Calista a vorbit despre cazurile de violenţă în familie, arătând că este nevoie de personal calificat care să recunoască aceste situaţii.
Totodată, potrivit Marei Calista, femeile lucrează în domenii mai prost plătite decât bărbaţii, deşi sunt mai multe cu studii superioare.
"În România, femeile care sunt şi mame se confruntă cu un dezinteres al statului român şi de o lipsă a infrastructurii: creşe şi grădiniţe", a indicat ea, adăugând că trebuie să dispară exprimările prin care femeile sunt trimise la cratiţă.
Ea a respins ideea că introducerea cotelor de gen în politică ar fi o discriminare.
USR susţine adoptarea de către Parlament a declaraţiei privind egalitatea de şanse, a transmis şi deputatul Dan Barna.
"Spun direct şi clar: trebuie să avem curajul de a impune cote pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi în politica românească şi să le menţinem acolo până când femeile care vor să se implice în viaţa cetăţii ne vor spune că nu mai e nevoie de ele. Avem practic nevoie de cote pentru a ajunge să nu mai fie necesare, aşa cum s-a întâmplat în toate celelalte state care aplică aceste reguli. Argumentul 'meritocraţiei' , atât de des invocat, a avut 30 de ani pentru a genera rezultate. Cred că am aşteptat suficient. La ora la care vorbim, în Guvernul acestei ţări, în Guvernul României, sunt doar două doamne. Haideţi să nu ne mai ascundem după cireş. Dacă vrem femei în politică, atunci trebuie să avem curajul unor decizii ferme şi clare", a afirmat Barna.
El a remarcat că Parlamentul stă prost la reprezentarea femeilor, iar în Legislativul actual sunt mai puţine femei decât în cel anterior.
Şi deputata UDMR Rozalia Biro a transmis că adoptarea declaraţiei de egalitate de şanse este de o importanţă majoră.
"În orice stat în care drepturile sunt respectate, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei nu trebuie să reprezinte o excepţie", a subliniat ea.
Conform deputatei UDMR, sunt încă "numeroase disparităţi" în privinţa egalităţii de şanse şi trebuie combătută orice formă de violenţă, asigurată participarea egală a femeilor şi bărbaţilor în societate şi eliminată diferenţa de remunerare.
"UDMR şi-a concentrat atenţia asupra mai multor activităţi pentru reducerea violenţei", a amintit Biro, menţionând că a deschis în şcoli o interfaţă de dialog pe această temă în vederea prevenţiei şi schimbării mentalităţii.
"Depinde de noi toţi să avem o ţară prosperă, femeile şi bărbaţii trebuie să aibă o şansă egală de dezvoltare", a adăugat Rozalia Biro.
Senatorul AUR Claudiu Târziu a calificat adoptarea declaraţiei de către Parlament drept "unul dintre cele mai penibile momente", fiind "ilustrarea zicalei ţara arde şi baba se piaptănă".
"Sunt siderat. Am ratat spectaculos intrarea în Schengen. Avem pe masă bugetul pe care îl trecem rapid fără discuţii şi îl întrerupem pentru această declaraţie care nu are impact decât moral. (...) Găsim de cuviinţă să ne ocupăm cu punerea în operă a unor comandamente neomarxiste", a afirmat Târziu.
El a susţinut că această ideologie caută să dezbine nu să unească, "caută să impună cu forţa".
"Egalitatea între femei şi bărbaţi există. Avem colege parlamentar, membre ale unor partide politice care sunt pe funcţii de primar. (...) Cine vă opreşte să ocupaţi o funcţie? (...) Meritocraţia trebuie să primeze, nu ideologia", a mai spus senatorul AUR.
În opinia lui, politica de egalitate de gen aplicată forţat este "expresia unei noi erezii sociale" şi "contravine libertăţii individuale".
"Cotele de gen sunt o expresie manifestă a egalităţii forţate. Nu se vorbeşte despre meritrocraţie. (...) Ar trebuie să ocupe funcţii că sunt calificaţi. (...) Nu este vorba despre apărarea vreunui libertăţi, este o retorică inofensivă şi care camuflează o perspectivă cu adevărat totalitară şi pe care AUR o respinge", a adăugat Claudiu Târziu.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, luni, o declaraţie prin care încurajează participarea deplină şi egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de programe, iniţiative şi politici publice relevante.
S-au înregistrat 235 de voturi "pentru", 24 "împotrivă" şi cinci abţineri. Trei parlamentari nu au votat. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu










