Parlament / Plenul comun din decembrie, devansat cu 30 de minute; declaraţia pentru egalitatea de gen, pe ordinea de zi

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni luni, 12 decembrie, de la ora 12,30, în şedinţă comună, pentru adoptarea Declaraţiei Parlamentului privind consolidarea egalităţii de gen în România.
Iniţial şedinţa era prevăzută pentru ora 13,00, dar Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis joi să o decaleze cu 30 de minute.
La şedinţa de luni sunt programate alocuţiuni ale preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi intervenţii ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare, în limita a cinci minute pentru fiecare, potrivit memorandumului intern aprobat. Deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi li se alocă trei minute, cu o singură intervenţie printr-un reprezentant comun.
Sunt invitaţi, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membri ai Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului, şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.
Potrivit proiectului declaraţiei, Parlamentul încurajează participarea deplină şi egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de programe, iniţiative şi politici publice relevante. Totodată, se recunoaşte necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere şi se sprijină eliminarea tuturor formelor de inegalitate de gen, precum violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare şi diferenţa salarială între femei şi bărbaţi sau participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.
Prin declaraţia pe care Parlamentul o va dezbate şi vota pe 12 decembrie se salută iniţiative pentru stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidaţi pentru alegerile locale parlamentare şi europarlamentare, se consideră oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru poziţiile eligibile pentru pentru femei la nivel local, naţional şi european, sunt îndemnaţi toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie şi se susţine dialogul interinstituţional privind educaţia sensibilă la gen care să promoveze incluziunea şi echitatea. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Protocol de colaborare între Comisia parlamentară UNESCO și Agenția Națională de Presă AGERPRES
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO și Agenția Națională de Presă AGERPRES au încheiat, miercuri, un protocol de colaborare pentru promovarea valorilor de patrimoniu ale României. Protocolul, încheiat pe perioada actualei legislaturi parlamentare, a fost semnat de președintele
PNL: Schimbarea lui Ponta de la șefia Comisiei pentru politică economică - consecință a excluderii din PSD
Liberalii resping afirmațiile deputatului Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, cu privire la o implicare a acestora în schimbarea sa de la șefia Comisiei pentru politică economică din Camera Deputaților și subliniază că a fost înlocuit ca urmare a excluderii din PSD. 'Partidul Național Liberal respinge
Camera Deputaților/ Victor Ponta - înlocuit de la șefia Comisiei pentru politică economică
Deputatul Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a anunțat marți că va fi înlocuit din funcția de președinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaților. 'România are nevoie de competență și de lideri adevărați! Am fost, până astăzi, președintele Comisiei de politică economică din Came
Abrudean: Consumul de droguri slăbește structura socială a țării; tratamentul și reintegrarea consumatorilor - o prioritate
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, marți, că în lupta împotriva drogurilor este prioritară o capacitate de răspuns consolidată printr-un parteneriat eficient între școală, autorități locale și familie. El a participat la dezbaterea 'Epidemia de droguri în școli și licee', organizată
Cameră/ Președintele ANSVSA: Măsuri de prevenire a febrei aftoase; transporturi clandestine, identificate în urma controalelor
Președintele Autorității Sanitare Veterinare, Alexandru Nicolae Bociu, a prezentat, marți, în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților, măsurile luate pentru prevenirea apariției febrei aftoase la animale în România, precizând că au fost făcute mai multe controale la granița cu Ungaria și au fost identificate transporturi clandestine,
David: Prevenția privind consumul de droguri trebuie făcută de specialiști, cu implicarea părinților și profesorilor
Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat, marți, că prevenția privind consumul de droguri trebuie făcută de specialiști, cu implicarea părinților și a profesorilor, punctând importanța unei abordări interdisciplinare și a unor tratamente validate științific. 'Prevenția trebuie făcută de către cei care știu să facă prevenție. De
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean: Aderarea României la OCDE, un proiect de țară
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat că aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) nu este doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de țară. 'România merge înainte spre OCDE! Aderarea la OCDE nu e doar un obiectiv diplomatic, ci un proiect de țară care
Senat/ Vela: Grupul POT a decis să facă grevă parlamentară, în semn de solidaritate cu AUR
Parlamentarii POT fac grevă și nu vor participa luni nici la dezbaterile cu privire la punctele de pe ordinea de zi a plenului și nici la vot, a anunțat senatorul partidului Gheorghe Vela, care a precizat că această decizie s-a luat în semn de protest, ''pentru că democrația, în România, este, cu adevărat, anulată''.
Daniel Suciu (PSD): Conceptul de grevă parlamentară este pur politic; funcționează în spațiul public
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a declarat luni că greva parlamentară este un concept pur politic, iar deputații AUR care s-au declarat în grevă și nu participă la lucrările plenului vor fi considerați absenți și nu vor fi plătiți. Deputatul AUR Gianina Șerban, care este și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a anu
Camera Deputaților/ Florin Roman: Cont distinct pentru dezvoltatorul imobiliar doar pentru construcția în cauză
Dezvoltatorii imobiliari ar putea avea un cont distinct, care va putea fi folosit doar pentru construcția în cauză, iar cărțile funciare ar putea fi realizate pentru fiecare apartament, potrivit unui proiect de lege care va fi depus săptămâna viitoare și care a fost analizat luni în comisia de specialitate. Președintele Comis
Mircea Abrudean: Concursuri corecte, în perioada următoare, la Senat
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat, luni, că în perioada următoare se vor organiza, în instituție, concursuri ''corecte'', astfel încât profesioniștii să continue să muncească în acest loc. ''Astăzi, conducerea Senatului a aprobat două documente esențiale, &icir
Prezidențiale2025/ Daniel Fenechiu: În turul al doilea vor intra Crin Antonescu și un candidat suveranist
Liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a susținut, luni, că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din luna mai vor intra Crin Antonescu și un candidat suveranist. Potrivit lui Fenechiu, președintele AUR, George Simion, prin apartenența la ECR - Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - este ''mai d
Camera Deputaților cumpără servicii de transport aerian internațional și de cazare la hoteluri în străinătate de 7 milioane lei
Camera Deputaților achiziționează servicii de transport aerian internațional și de cazare la hoteluri în străinătate, în valoare totală estimată de 7 milioane lei. Potrivit site-ului e-licitatie.ro, acordul-cadru care va fi încheiat în acest sens va fi pe o perioadă de
Camera Deputaților/ Proiectul privind cooperarea polițienească internațională - adoptat
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează cooperarea polițienească internațională, fiind înregistrate 240 voturi favorabile. Actul normativ prevede crearea unui cadru legislativ și instituțional privind cooperarea polițienească internațională, în vederea prevenirii, investigării infracțiunilor, p
Camera Deputaților/ Andronache despre AUR și POT: Patentează chiulul sub forma grevei parlamentare
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat miercuri, în plenul Camerei, referindu-se la absența deputaților AUR și POT, că aceștia 'patentează chiulul sub forma grevei parlamentare'. 'Două grupuri parlamentare chiulesc în întregime de la plenul de astăzi, de la votul final. După ce au patentat tipul de