Gordan Jandrokovic: Sper că România şi Croaţia vor intra pe 1 ianuarie 2023 în spaţiul Schengen
Preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, Gordan Jandrokovic, a declarat marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că speră că România şi Croaţia vor intra pe 1 ianuarie 2023 în spaţiul Schengen.
"Există multe similarităţi în căile politice şi naţionale ale Croaţiei şi României. Ţările noastre au experimentat tranziţia de la comunism la democraţie. O asemenea tranziţie a fost extrem de grea şi a trebuit să adapteze multiple elemente - mentale, sociale, politice şi economice - dar, pentru ţelurile pe care le-am împărtăşit, de a intra în NATO şi UE, noi am fost pregătiţi să depunem aceste eforturi, iar aceste elemente ne conectează. (...) Acum ambele noastre ţări ţintesc să aibă o integrare mai deplină în cadrul UE. Croaţia a ales să intre în zona euro introducând euro, în mai puţin de opt săptămâni vom îndeplini un alt ţel de politică externă, strategică, însă mai sunt două zone pe care şi România şi Croaţia vor să le obţină - accederea la zona Schengen şi aderarea ca membri în OECD. Croaţia este pregătită complet pentru a se alătura Schengen şi ultimul raport al Comisiei Europene confirmă că România este gata, de asemenea. Eu sper că şi Croaţia şi România vor intra pe 1 ianuarie a anului următor", a afirmat Gordan Jandrokovic, în alocuţiunea susţinută în plenul Camerei Deputaţilor.

În altă ordine de idei, preşedintele Parlamentului (Sabor) de la Zagreb a menţionat că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei aminteşte că "libertatea nu trebuie niciodată luată ca fiind de la sine înţeleasă".
"Croaţia va continua să sprijine Ucraina politic, financiar, umanitar şi militar. (..) Croaţia vede clar sprijinul multidimensional necesar pentru Ucraina, adaptarea căilor ferate, aceste căi ferate şi căi navale au fost puse la dispoziţia Ucrainei pentru transport. De asemenea, apreciem ajutorul umanitar pe care îl acordaţi unor mii de refugiaţi şi sprijinul tehnic. Ştim că este bine să ai prieteni în vremuri dificile. Cu ajutorul unor prieteni ca România şi Croaţia, Ucraina va câştiga acest război", a mai spus Gordan Jandrokovic, preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia. AGERPRES / (A - autor: Dana Piciu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de
AUR își completează proiectul legislativ de limitare a mandatelor șefilor unor instituții cu ASF, ANR, ANCOM
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își completează proiectul legislativ prin care propune limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice, pentru a reduce 'riscul concentrării excesive a puterii', printre instituțiile adăugate numărându-se ANRE, ASF, ANCOM și Consiliul Concurenței. În f
Ștefan Pălărie (USR) cere comisie parlamentară de anchetă cu foștii miniștri ai Educației, în cazul testelor PISA
Parlamentarii USR solicită comisie de anchetă pentru toți responsabilii din Educație, respectiv foștii miniștri, în urma rezultatelor testelor PISA publicate săptămâna trecută, a anunțat, luni, senatorul Ștefan Pălărie. 'Am văzut scăderi consistente la toți cei trei indicatori - citire, matematică, științe. Am văzut trecerea unei bariere psihol
Camera Deputaților: Raisa Enachi a demisionat din grupul 'Uniți pentru România'
Deputatul Raisa Enachi a informat luni Biroul permanent al Camerei Deputaților că, începând cu data de 1 septembrie 2026, și-a depus demisia din calitatea de membru al Grupului parlamentar 'Uniți pentru România'. De la aceeași dată, Raisa Enachi a precizat că își va desfășura activitatea parlamentară în calitate de deputat
Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat, PSD nu susține acest scenariu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanța, că speră ca în zilele următoare să se găsească o soluție astfel încât țara să aibă un guvern cu puteri depline și a subliniat că PSD nu susține un guvern tehnocrat. 'Am văzut aseară și am spus și în intervenția mea de aici, de mai devreme, că, dintr-o dată Ilie Bolo
Comisarul european pentru egalitate, la Comisiile pentru afaceri europene ale Parlamentului
Consolidarea capacității UE de a preveni și gestiona situațiile de criză, creșterea rezilienței la nivel european și dezvoltarea unei culturi comune a pregătirii, în contextul actualelor provocări de securitate s-au numărat, joi, printre temele întrevederii membrilor Comisiilor pentru afaceri europene ale Parlamentului cu comisarul european pentru egalitate, preg
AUR propune limitarea mandatelor șefilor serviciilor secrete, BNR, CNA, CNSAS
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune, într-un proiect legislativ depus în Parlament, limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice pentru a reduce 'riscul concentrării excesive a puterii'. Potrivit unui comunicat al AUR, proiectul prevede că directorii Serviciului Român de Infor
Parlament/ Audieri în Comisiile IT: Centrul Național Cyberint a trimis 1.300 de informări cu vulnerabilitățile unor instituții
Centrul Național Cyberint a trimis, din 2021 și până în acest an, 1.304 informări către diverse instituții publice privind vulnerabilitățile informatice de ordin tehnic, procedural sau uman pe care le au aceștia în interior, a precizat șeful CNC, Anton Rog, la dezbaterile din ședința Comisiilor parlamentare pentru tehnologia informației. Comi
